Cele 5 etape esenţiale din copilărie şi greşelile părinteşti care ne influenţează întreaga viaţă: „Relaţiile ne pot face să simţim Raiul sau Iadul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare adult există un copil rănit, care încă poartă „cicatricile” din primii ani de viaţă. Comportamentul părinţilor şi experienţele copilăriei pun bazele personalităţii noastre. Psihoterapeutul Gaspar Gyorgy a dezvăluit care sunt cele mai importante etape din viaţa unui copil şi ce comportament trebuie să adopte părinţii, în cadrul unui atelier de psihologie.

În momentul în care suntem mici avem nevoie ca persoanele dragi nouă, părinţii sau îngrijitorii,  să fie alături de noi. Siguranţa şi încrederea oferite de aceştia pot linişti sistemul nervos al celor mici. Mai târziu în viaţă, aceste lucruri vor conta enorm. Ne dăm seama dacă nu suntem singuri şi că împreună putem face faţă mult mai uşor provocărilor şi dificultăţilor vieţii. 

„La vârsta adultă se pare că este suficient ca în situaţii dificile de viaţă, la serviciu sau pe stradă, să ne gândim la persoana de ataşament sau de încredere, activăm imaginea persoanei dragi şi creierul va începe să producă oxitocină. Imediat lucrurile se vor relaxa”, a spus psihoteraputul în cadrul atelierului „Copilul invizibil. De la ură la iubirea de sine”, susţinut marţi seară, la Bucureşti, în faţa a 100 de părinţi. 

Specialistul a subliniat că „suntem configuraţi neuropsihologic să ne conectăm la cei dragi, iar relaţiile ne pot face să simţim Raiul sau Iadul”, în funcţie de istoricul experienţelor personale acumulate.

Fiecare părinte va ajunge cel puţin o dată în viaţă să-şi frustreze copilul, a punctat psihologul. Dar dacă cunoaştem nevoile de dezvoltare ale copilului, putem face faţă acestor situaţii, care ne scot din zona noastră de confort.

Cele 5 etape esenţiale în dezvoltarea copilului:

Etapa 1: Ataşamentul

Această etapă se poate traduce prin nevoia copiilor cu vârtse între 0 şi 2 ani de disponibilitate, intimidate şi cât mai multa cădură relaţionară din partea părinţilor. „În aceşti primi doi ani de viaţă, iubirea nu este niciodată prea multă. Dincolo de hrană sau adăpost, copiii au nevoie de foarte multă conectare. Dintr-o zonă foarte sigură în care a stat o lungă perioadă de timp, acum este în punctul în care se confruntă cu o serie de stimuli negativi: de la lumină, la zgomot foarte puternic sau miros. Dacă în aceşti primi doi ani de viaţă părinţii răspund nevoilor celor mici şi există disponibilitate, atunci se dezvoltă ataşamentul sănătos”, a spus Gaspar Gyorgy.

„Dacă în cadrul acestei etape, copilul nu primeşte ce are nevoie, adultul va dezvolta un ataşament dependent şi foarte anxios sau un ataşament de tip evitant” este de părere psihoterapeutul.

Etapa 2: Explorarea universului

Acel moment între 2 şi 3 ani, în care apare curiozitatea. După ce copilul şi-a dat seama că în relaţia cu părinţii se poate simţi în siguranţă, apare curiozitatea de a explora. „În momentul în care m-am îndepărtat de mama, după o perioadă de timp voi vrea să mă întorc să-i arăt ce am descoperit. Felul în care răspunde aceasta, influenţează foarte mult capacitatea de a explora mai departe, ca adult. Este acea perioadă a vieţii în care mamele încep să folosească şantajul emoţional. Este momentul în care părinţii nu mai ţin cont de nevoile copilului şi se focusează pe proriile nevoi”, spune Gaspar Gyorgy, amintind de momentul în care mamele trăiesc o pierdere, tolerând foarte greu îndepărtarea copilului.

Dacă părintele nu îi permite copilului să se îndepărteze, atunci va deveni un adult fuzional, care are convingerea că pentru ca el să aibă o părere diferită, are nevoie de situaţii excepţionale. Pe de altă parte, dacă părintele îi permite copilului să exploreze lumea, însă vrea să revină şi să îi arate ce a descoperit îl respinge cu gelozie, adultul va fi unul care nu va impărtăşi reuşitele cu persoanele dragi.

Etapa 3: Identitatea

Aici se produce naşterea noastră psihologică, între 4-5 ani. Nevoile de bază ale copilului în această etapă sunt: oglindirea (căutarea rolului potrivit care se ajustează cu nevoile noastre de bază), apreciere şi siguranţă relaţională. „Ceea ce spun copiii, aici şi acum, nu este un predictor corect a ceea ce se va întămpla cu ei în viaţă. Nu fac altceva decât să-şi caute identitatea potrivită.”

Dacă în această etapă nu există siguranţă relaţională, adultul fie devine extrem de difuz, fie extrem de rigid din punct de vedere relaţional. Este adultul care nu are încredere în propriile păreri, nu contrazice niciodată interlocutorul, învăţând în copilărie că este acceptat doar dacă se mulează pe părerea şi opinia celorlalţi.

Cealaltă extremă a acestui tip de comportament este adultul care este atât de rigidid încât nu le permite niciodată celorlalţi să aibă dreptate. Are nevoie uriaşă de a se impune. Identitatea lui sabotată în copilărie, dă acum pe afară.

Gaspar Gyorgy la Adevarul Live FOTO David Muntean

Gaspar Gyorgy - FOTO Adevărul

Etapa 4: Puterea şi competenţa

În această etapă, când copiilor de 5-6 ani le place să se implice în tot felul de activităţi şi vor să dovedească competenţa pe care au dobândit-o, părinţii trebuie să ofere feed-back pozitiv şi mesaje de încurajare. Altfel, viitorul adult va deveni lipsit de încredere şi va încerca sa-i convingă pe celălalt să facă totul în locul lui, neconsiderându-se în stare să reuşească singur. La cealaltă extremă este adultul perfecţionist care nu va fi mulţumit niciodată, pentru că a învăţat în copilărie că tot ce face nu este de ajuns.

„Aceste cuvinte negative ne impactează mult mai mult decât cele pozitive, iar la vârsta adultă ele ajung să fie vocea noastră interioară. Dacă mesajul a fost de invalidare, vocea din capul ne va spune din nou şi din nou, acelaşi lucru.”a adăugat psihoterapeutul.

Etapa 5: Construirea relaţiilor de prietenie

Este momentul în care copilul se simte suficient de puternic în familie şi începe să analizeze diferenţele dintre mediul lui relaţionar şi ce se întâmplă în jur. Cel mai bun lucru pe care îl pot face părinţii este să-i creeze copilului cât mai multe contexte în care să interacţioneze, să îşi dezvolte abilităţile sociale şi să cunoască ce înseamnă relaţionarea cu celălalt.

 „Dacă nevoile copilului nu sunt satisfăcute, devin nişte adulţi extrem de singuratici care îşi reprimă nevoia de conectare socială sau, din contră, devin extrem de grijulii, în stare să-şi sacrifice propriile nevoi pentru ca prietenilor lor să le fie bine”

Cu privire la adulţii deja „răniţi” în copilărie, psihoterapeutul atrage atenţia că „fugim de acestă parte din noi din cauza faptului că ne este teamă de durere şi vulnerabilitate. Însă această strategie nu reducere durerea, ci o prelungeşte transformând-o în suferinţă. Încercăm să ne distragem atenţia în mod constant prin fel şi fel de activităţi - critică faţă de alţii, retragere în lumea virtuală, înecarea în consumul de substanţe etc. - de teamă că întâlnirea cu copilul interior va fi mult prea copleşitoare.”

Pentru a face o schimbare este nevoie ca ambele generaţii să recunoască că violenţa distruge atât sinele nostru, cât şi pe al celor de lângă noi, în opinia psihologului: ”În loc să luptăm unii împotriva altora ar fi mai înţelept să ne conectăm unii la alţii, pentru a găsi o cale de ieşire. Doar pentru că noi am suferit nu este un motiv întemeiat pentru a-i face şi pe ceilalţi să sufere. Noi ar trebui să fim aliaţi şi nu inamici în lupta pentru vindecare.”

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite