Ce le spunem copiilor despre sex?

În discuţiile cu cei mici folosiţi un limbaj adecvat cu referire la organele sexuale şi nu lăsaţi nicio întrebare fără răspuns

Cum reacţionaţi dacă găsiţi un ambalaj de prezervativ în coşul de gunoi din camera fetei dumneavoastră de 16 ani? Ignoraţi, îi ţineţi o predică sau o lăudaţi? Sexologul american Laura Berman spune că e important să fiţi deschişi faţă de acest subiect chiar şi cu copiii foarte mici.

Laura Berman, în vârstă de 41 de ani, are o misiune, scrie cotidianul britanic „The Guardian". Terapeutul din Chicago este în prezent cea mai puternică voce care ne îndeamnă să transmitem copiilor mesajele corecte despre sex.

Berman apare  frecvent în emisiunea lui Oprah Winfrey, are un program săptămânal care durează două ore la un post de radio, iar cu noua sa carte, intitulată „How to Talk to Your Kids About Sex" („Cum să le vorbeşti copiilor tăi despre sex"), vrea să schimbe paradigma în ce priveşte cea mai dificilă parte din educarea unui copil. 

Limbajul adecvat

Totul porneşte de la o anecdotă. Berman este naşa unei fetiţe în vârstă de trei ani şi îşi doreşte să o vadă crescând cu toate avantajele pe care i le pot oferi cunoştinţele sale de femeie terapeut. De aceea, Berman a ştiut că trebuie să facă ceva atunci când dădacei i-a scăpat o remarcă nepotrivită.

„Făceam baie fetiţei când bona a intrat în cameră şi a spus: «Ai grijă să-i speli şi păsărica, altfel o să fie împuţită!»" Berman şi-a zis că nu poate lăsa o asemenea remarcă netaxată, aşa că s-a adresat atât dădacei, cât şi fetiţei. „Trebuie să vă spun ceva. În primul rând, nu se numeşte «păsărică», ci vulvă, iar în al doilea rând nu e împuţită, e frumoasă." 

Aşa cum reiese din această anecdotă, Berman este de părere că până şi părinţii preşcolarilor ar trebui să se gândească la educaţia sexuală a copiilor lor. Prea mulţi părinţi, crede Berman, amână momentul în care trebuie să ofere îndrumare juniorilor până când aceştia sunt pe punctul de a face sex.

Una dintre convingerile sale este următoarea: copiii ştiu mai mult decât vă daţi seama. Terapeutul nu sugerează că un puşti de trei ani are nevoie să ştie tot, dar ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare copil mic este să îi daţi un limbaj adecvat pentru a-şi desemna organele sexuale şi să vă asiguraţi că nu primesc mesaje negative în legătură cu acele părţi ale corpului, mesaje care ­i-ar putea face să simtă că sexul este ceva murdar sau rău.

Aşadar, fina lui Berman ştie, la trei ani, ce este vulva ei, iar propriii săi băieţi, unul de 13 ani, celălalt de 4, nu se simt stânjeniţi de organele lor genitale pe care ştiau să le numească de la vârste foarte mici, la fel cum învăţaseră şi diferenţa între organele genitale feminine şi masculine.

Unul dintre băieţi, fascinat de informaţia că toate femeile au vulve, le saluta pe cele care îi treceau pragul casei cu întrebarea: „Bună, tu ai vulvă?"  Cu altă ocazie, când fiului său i-au alunecat pantalonii în timp ce se hârjonea cu un prieten, mama prietenului său l-a atenţionat că pantalonii stau să-i cadă, iar el a răspuns: „Şi ce dacă, nu mi-e ruşine de penisul meu!"

Sentimentul de stânjeneală

Întrebarea care apare este de ce oamenilor le este atât de dificil să vorbească cu copiii lor despre sex? Berman consideră că felul în care tratăm educaţia emoţională şi sexuală a copiilor este îngemănat cu felul în care tratăm propriile probleme emoţionale şi sexuale  - probleme pe care mulţi părinţi nu le-au clarificat. O altă dificultate ţine de stânjeneală. Majoritatea oamenilor se simt încurcaţi să vorbească despre sex; e mult mai uşor să nu spună nimic.

În plus, modelul nostru pentru fiecare aspect al vieţii de părinte este felul în care am fost crescuţi la rândul nostru, iar mulţi părinţi nu au primit nici cea mai vagă educaţie sexuală de la propriii părinţi.

Berman îşi motivează interesul pentru domeniul sexualităţii prin faptul că a crescut în preajma unor părinţi foarte deschişi, ale căror mesaje aveau ca punct comun ideea că nu e nimic de care să-i fie ruşine. Berman a fost norocoasă. Însă cei mai mulţi oameni nu au fost învăţaţi cum să transmită informaţiile despre sexualitate.

Primul pas esenţial, sfătuieşte Berman, este să vă daţi seama ce anume contează pentru dumneavoastră, ca părinte. Lui Berman i se pare că mulţi părinţi nici măcar nu au început să-şi formuleze speranţele pentru copiii lor.

Toţi şi-au conturat ţinte şi ambiţii precise în ce priveşte viitorul academic şi poate social, dar nu s-au gândit niciun moment ce îşi doresc pentru copiii lor din punct de vedere emoţional şi sexual. „Gândiţi-vă la cum speraţi că va fi prima experienţă sexuală a copiilor dumneavoastră", spune Berman.

„Vreţi să fie într-o relaţie monogamă, să aibă o anumită vârstă? Să fie, poate, căsătoriţi? Vreţi să fie cu persoane care îi respectă şi pe care le respectă? Vreţi să vorbească despre trecutul sexual cu partenerii lor? Şi, mai ales, vreţi să discute despre bolile cu transmitere sexuală şi despre contracepţie?" Răspunsurile la aceste întrebări conturează deja un tabel cu valorile personale pe care vreţi să le transmiteţi generaţiei următoare.

Fără discursuri oficiale!

Berman este de părere că trebuie să vă daţi seama din timp ce viziune aveţi pentru a putea construi un context al deciziilor pe care copiii dumneavoastră le vor lua cu privire la viaţa lor sexuală. „Aud adesea oamenii ­referindu-se la educaţia sexuală cu termenul de «discuţia». Ei bine, nu trebuie să fie nicio mare discuţie, niciun discurs oficial. Ar trebui, în schimb, să fie o conversaţie care se desfăşoară de-a lungul anilor. Să vorbeşti cu copiii despre sex nu înseamnă să le dai o singură informaţie lămuritoare la un moment dat, ci să le desenezi un întreg peisaj", asigură Berman.

Terapeutul consideră că juniorii de azi au mult mai multă nevoie ca acest peisaj să le fie construit decât avea generaţia dinainte, pentru că dacă părinţii nu le oferă un context prin care să-şi lămurească problemele emoţionale şi sexuale, sunt multe canale media care o vor face în locul lor.

Cine îşi doreşte oare să cedeze responsabilitatea educaţiei propriilor copii televiziunii şi internetului? Cei mici vor învăţa cu siguranţă multe prin aceste medii, dar e posibil să afle mult prea mult prea curând şi nu vor avea niciun context sau ghid la care să se raporteze când vor lua decizii pe care mai târziu le vor regreta.

Una dintre cele mai mari greşeli pe care o fac părinţii, crede Berman, este să ataşeze copiilor noţiunea de „inocenţă" şi să considere că această inocenţă se erodează prin acumularea de informaţii despre sex.

„Părinţii trebuie să ştie că cei mici întreabă atunci când sunt pregătiţi să ştie şi e important să le daţi informaţia atunci când este cerută. Dacă cererea nu vine, ei trebuie să afle oricum pe la vârsta de 10-11 ani. Copiii vor să cunoască mecanica sexului. Doar că atunci când dumneavoastră, ca părinte, le spuneţi că penisul intră în vagin, copilul nu are aceeaşi imagine pe care o aveţi dumneavoastră. Pentru copil este doar o informaţie foarte avansată. Mulţi părinţi se tem că vor implanta imagini pornografice în capul copiilor dacă le spun astfel de lucruri, dar adevărul simplu este că nu se întâmplă deloc aşa."

Berman mai spune că viaţa de zi cu zi oferă numeroase prilejuri pentru „momente educative". De exemplu, cazul în care un părinte descoperă un ambalaj de prezervativ în coşul de gunoi din camera fiicei sale de 16 ani.

„Ceea ce ar trebui să facă acel părinte este să-i menţioneze fiicei sale că a văzut ambalajul şi să-i spună că este foarte mândru pentru că are grijă de ea însăşi, pentru că s-a asigurat că nu se va îmbolnăvi şi că nu va rămâne însărcinată când nu îşi doreşte. Iar dacă fiica are mai multe de povestit, asta sigur deschide discuţia", explică Berman.