Ce le facem de fapt copiilor atunci când îi comparăm

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul tocmai a început grădiniţa sau şcoala? Primele experienţe vin imediat la pachet cu comparaţii. Copii comparaţi între ei de către adulţi, mame care se compară între ele, profesori care se compară unii cu alţii, grădiniţele şi şcolile comparate între ele. Succesul unuia înseamnă automat insuccesul altuia.

Creştem fiind comparaţi şi apoi, ca adulţi, ne comparăm în continuare familia cu a altora, casa cu a altora, maşina cu a altora, cariera cu a altora. 

De unde începe totul?

În familiile cu mai mulţi copii, fraţii sunt comparaţi între ei. De exemplu, dacă eşti sora mai mare “trebuie să fii mai responsabilă” sau "trebuie să fii înţelegătoare cu fratele tău mai mic". Comparaţia între fraţi este însă un abuz emoţional, iar relaţia frumoasă care poate exista nu are şanse încă de la început. Comparaţia face rău atât celui comparat, cât şi celui cu care îl comparăm. În cazul comparaţiei între fraţi, amândoi pierd. Fratele responsabil la un moment dat poate că nu o să mai fie responsabil şi atunci cum o să reacţioneze părinţii? Iar cel comparat... Ce rost mai are să încerce, când oricum nu o să fie la fel ca celălalt frate?

Lucrurile nu se opresc la familiile cu mai mulţi copii. În familiile cu un singur copil sunt şanse mari ca el să fie comparat cu verişorii, colegii de clasă, copiii vecinilor sau prietenilor, iar efectul acceptării condiţionate este prezent şi în acele relaţii. 

Să nu uităm că mai există şi o altfel de comparaţie: tu eşti special. Faţă de restul lumii, faţă de toţi ceilalţi copii de pe planeta asta, tu eşti cel mai cel!

În şcoală, copiii sunt comparaţi între ei prin note şi inclusiv prin ceea ce spune profesorul despre unul, fără să spună şi despre ceilalţi ("Ce deşteaptă eşti", "Ce responsabilă eşti" sau "Ce temă frumoasă!") sau chiar prin reacţia profesorului (primesc mai multă atenţie dacă au făcut un proiect mai frumos decât cel al altui coleg). Elevii învaţă prin comparaţii că succesul e doar al câtorva ("Doar câţiva sunt buni la matematică şi română. Ce rost are să mai încerc?" sau "Dacă nu sunt bun la <<una din materiile importante>> ce spune asta despre mine în comparaţie cu alţii?"). 

Care sunt efectele pe termen lung ale comparaţiilor?

Copiilor care cresc comparaţi le este mai greu să recunoască succesul altuia, fără să vadă în el un fel de a spune că ei, la rândul lor, nu au reuşit. Fiecare rămâne cu gândurile sale despre sine, nesănătoase, cu efecte pe termen lung: neîncredere în el şi/sau în alţii, lipsă de asumare în relaţii, neclaritate în legătură cu cine sunt (identitate sa e definită prin comparaţii şi deci nu ştie cine este el/ea), aroganţă sau victimizare, lipsă de scop în viaţă, lipsă de motivaţie de a încerca, pentru că oricum le-a spus un adult că nu o sa reuşească, inclusiv Sindromul Burnout, pentru că încearcă să facă multe, mult prea multe.

Fără comparaţii acasă

Este important să devenim conştienţi dacă şi noi comparăm. E important să ştim de ce nu e sănătos să facem asta şi să simţim pe pielea noastră cum se simte comparaţia.

Cum schimbăm lucrurile acasă? În familiile noastre, să începem prin a oferi fiecărui copil ce are el nevoie. Când unul dintre copii spune că "Nu e corect! De ce el primeşte mai mult?" sau "De ce eu nu primesc jucării ca fratele meu?", răspunsul nostru calm şi iubitor vine cu replici precum: “Spune-mi de ce ai tu nevoie”, “Ai nevoie de o porţie mai mare?”, “Vorbeşte-mi despre tine”, "Fratele tău e fratele tău, tu eşti tu", "Spune-mi ce ai vrea tu". Dacă copilul vrea un telefon, o tabletă sau orice altceva care nu e potrivit cu vârsta lui, dar insistă doar pentru că fratele lui a primit, atunci îi putem spune: "Când o să ai 10 ani, vei primi". Dacă ni se răspunde cu: "Dar nu e corect că el e mai mare!", putem adăuga: "Da, pot să văd de ce e greu pentru tine". 

Tot acasă putem să sprijinim “echipa fraţilor” să aibă activităţi împreună şi să îi creştem ca fiind o echipă care reuşeşte la jocuri, chiar împotriva părinţilor. Putem pune bazele unei tradiţii săptămânale, în care fiecare are ocazia să se bucure de succesul celuilalt, pentru că fiecare are spaţiu să reuşească în ceea ce e bun sau unde are potenţial, să le arătăm că diversitate e apreciată şi acceptată. O altă practică este ca fiecare să se simtă în siguranţă cu noi, pentru că petrecem timp special "unu la unu" cu fiecare dintre ei, săptămânal, de preferat zilnic (20 de minute fără tehnologie şi cumpărături, fiind ghidaţi de copil în activităţi).

Haideţi să nu ne mai comparăm copilul cu colegii lui şi nici să nu ne intereseze ce note sau rezultate au ceilalţi. Dacă vine copilul şi ne spune: "Dar colega mea a adus azi la şcoală dulciuri" sau "Colegul meu a făcut asta şi asta", putem să spunem: "Tu eşti tu şi el e el", "Pe mine mă interesezi tu şi am nevoie să îmi vorbeşti despre tine şi despre contribuţia ta", "Vrei să fii o persoană care respectă regulile?", "Vrei să arăţi bunătate?". Copiii care vorbesc mult despre alţii ajung să fie adulţi care nu îşi asumă contribuţia în relaţii.

Fără comparaţii la şcoală

La şcoală anularea comparaţiilor începe prin discuţii individuale despre progresul academic al fiecărui copil cu fiecare familie. Când părinţii vor să afle despre ceilalţi copii, profesorul trebuie să pună limita sănătoasă şi să readucă conversaţia mereu la copilul fiecărei familii şi nu în comparaţie cu ceilalţi. 

Când se întâmplă un incident în clasă între doi sau mai mulţi copii, noi, ca profesori, nu menţionăm în nicio comunicare (scrisă sau verbală) numele copiilor implicaţi, ci comunicăm fiecărei familii în parte ce s-a întâmplat (fără menţiunea de nume şi de comparaţie), ce am făcut noi, profesorii, legat de asta şi ce pot face părinţii pentru copilul lor. 

De asemenea, e important de precizat că notele şi alte rezultate la teste trebuie să fie date fiecărui copil, nu într-o ierarhie vizibilă. Fără note afişate pe aviziere, fără panouri de onoare în şcoli şi fără premieri la final de an. Copiii nu au nevoie de diplome. Fiecare copil are nevoie să ştie ce a făcut bine şi să îşi asume ce poate face diferit data viitoare, fie că e vorba de teste, relaţii sau orice proiect.

VIA, un instrument extrem de util

La şcoală şi acasă testul VIA ne poate ajuta să vedem ce este bun în fiecare copil şi în noi. Putem să începem să îl folosim ca să conectăm lucrurile pe care avem în comun ca familie sau ca grup şi apoi să vedem ce e bun şi frumos în fiecare, fără să fie în comparaţie cu ce nu e bun în altul sau e mai bun în altul.

Disciplinarea şi educarea prin comparaţie sunt de evitat, atât acasă, cât şi la şcoală, pentru că fac parte dintr-un abuz emoţional care lasă urme adânci în viitorii adulţi. Cu bunătate faţă de noi, putem să ne oprim.

Idei de lecturi pe acest subiect:

"Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi", de Laura Markham, Editura Multi Media Est Publishing

"Rivalitatea dintre fraţi", de Adele Faber şi Elaine Mazlish, Editura Teora

Citiţi şi alte texte semnate de Ruxandra Mercea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite