Cât este bine să-i oferi copilului?

Cât este bine să-i oferi copilului?

Fă-i frumoasă copilăria, dar, în acelaşi timp, pregăteşte-l pentru maturitate

Toţi părinţii îşi doresc ce este mai bun pentru copiii lor. Însă ai grijă să nu fii tentat să îi oferi chiar totul pe tavă, pentru că este posibil să îi faci mai mult rău decât bine.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Copilului meu nu îi va lipsi niciodată nimic" sau „Copilul meu va avea tot ceea ce eu nu am avut". Acestea sunt câteva dintre dorinţele multor părinţi. Sunt griji fundamentale şi, până la un punct, justificabile.

Este normal să vrei să îi oferi copilului o educaţie mai bună sau lucruri pe care tu ai fi vrut să le ai când erai de vârsta lui, de exemplu. Însă, oferindu-i totul din dorinţa de a-l şti fericit, îl demotivezi şi îi creezi senzaţia că totul se poate obţine foarte uşor.

Copiii care primesc de mici tot ceea ce doresc vor face faţă mai greu dezamăgirilor vieţii de adult, susţin psihologii. Astfel, ei vor ajunge să fie dependenţi de resursele materiale oferite de părinţi, nefiind motivaţi să le obţină prin forţe proprii. În plus, primind mereu bani sau alte avantaje, copiii nu se vor maturiza cu adevărat.

Chiar i se cuvine totul?

Părinţii tind să exagereze când le oferă copiilor încă din primii ani de viaţă mai multe haine şi jucării decât aceştia au cu adevărat nevoie. Rezultatul? Cei mici se plictisesc repede de acestea şi vor în permanenţă altele noi, „la modă", aşa cum au toţi cei de vârsta lor.

Cei mai mulţi părinţi cedează dorinţelor copiilor. Învaţă-l să facă diferenţa între lucrurile de care chiar are nevoie şi micile capricii. Oferă-i siguranţă materială şi asigură-i confortul, însă lasă-l să cunoască şi dezamăgirea sau frustrarea, făcându-l să înţeleagă că nu i se cuvine totul. 

Pune-l la curent cu bugetul

Deseori, copiii au impresia că bugetul familiei este nelimitat. Spune-i de unde „vin" banii şi cum trebuie împărţiţi aceştia pe facturi, întreţinere, mâncare şi alte necesităţi.

În acest fel, copilul se va simţi implicat de mic în „treburile" casei, ceea ce îl va ajuta şi în viaţa de adult. Spune-i că este mai bine să economisească bani decât să îi cheltuiască pe lucruri inutile, dar pe care şi le doreşte doar pentru că sunt la modă.

Învaţă-l care este valoarea banilor

Faptul că îi oferi o sumă oricât de mică îl va învăţa să fie responsabil încă de mic. El va şti cum să gestioneze banii, va decide cum îi va cheltui şi chiar va economisi. Nu-i da mai mulţi bani decât are nevoie.

Învaţă-l să cunoască şi să preţuiască valoarea banilor, ia-l cu tine la cumpărături şi spune-i de ce sumă este nevoie pentru a cumpăra diverse produse. Întreabă-l câţi bani a cheltuit din suma pe care i-ai
dat-o şi ce a cumpărat cu ei. Astfel, el va simţi că nu este liber să cheltuiască pe nimicuri şi îi va folosi atunci când chiar are nevoie.

Nu-i oferi recompense materiale

Dacă va primi tot ce îşi doreşte fără să facă niciun efort, copilul va considera că totul i se cuvine. Pentru a nu se ajunge aici, responsabilizează-l încă de mic.

Însă ai grijă să nu faci din bani sau din lucrurile materiale premii pe care el trebuie neapărat să şi le dorească. Nu-i oferi recompense materiale atunci când ia o notă bună, de exemplu.

Specialistul nostru
Lena Rusti

psiholog psihoterapeut

Copilul care primeşte totul pe tavă este privat de şansa de a descoperi ceea ce poate să facă singur. El se va trezi mai târziu total descoperit şi fără a avea dezvoltate abilităţile necesare pentru a face faţă realităţii.

Se va aştepta ca întotdeauna să fie cineva în jurul său cu tava întinsă, care să rezolve lucrurile, să îşi asume responsabilitatea în locul său, să facă lucrurile să se întâmple. Va suferi, dar va fi incapabil să reacţioneze sau îşi va dezvolta mult mai greu şi cu considerabil mai multe sacrificii abilităţile necesare de luptă şi de asumare a realităţii de adult.

Un copil nu trebuie forţat şi suprasolicitat să facă lucruri, ci încurajat să îşi asume mici responsabilităţi, după posibilităţile sale, alături de ceilalţi membri ai familiei.

Sfat

Nu ceda primului impuls de a cumpăra tot ceea ce copilul îţi cere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările