„Bărbaţii cred că alăptatul este scârbos. Vrem să le arătăm că nu este deloc aşa”

„Bărbaţii cred că alăptatul este scârbos. Vrem să le arătăm că nu este deloc aşa”

„Dacă aş putea, aş face-o”, este mesajul campaniei care vrea să implice taţii în problemele mamelor

Mai mulţi taţi s-au alăturat unei campanii prin care vor să-şi arate sprijinul faţă de mamele care alăptatează şi empatia faţă de problemele care apar. Efortul este menit să educe bărbaţii în privinţa unui obicei atât de firesc, dar încă tabu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toate detaliile care ţin de procesul alăptării sunt o nescunoscută pentru majoritatea bărbaţilor, iar aceste imagini, în care rolurile sexelor au fost inversate, vor să ridice vălul ignoranţei. 
 
Fotografiile înfăţişează bărbaţi, unii chiar la bustul gol, care ţin un bebeluş la pieptul lor, precum o mamă care alăptează, în timp ce mesajul vorbeşte de la sine: „Proiectul alăptării. Dacă aş putea, aş face-o”
 
Hector Cruz, tatăl a doi copii şi fondatorul proiectului, a mărturisit pentru „Daily Mail” motivele pentru care a început această acţiune. 
 
„Ţelul meu este să implic taţii. Când vine vorba de alăptat, avem această atitudine că nu este treaba noastră, drept urmare nu este de datoria noastră să ştim mai multe. Ceea ce nu este deloc adevărat”, a spus el. „Tatăl poate ajuta la închegarea relaţiei bazată pe alăptare dintre mamă şi copil sau poate dăuna, dacă nu are de gând să o ajute. Este foarte probabil ca ea să renunţe la alăptat, dacă nu simte că este sprijinită”, a spus Cruz. 
 
Dar, potrivit acestuia, nu există îndeajuns de multe resurse pentru bărbaţi, în măsura în care aceştia vor să se implice. „Rolul taţilor a fost diminuat extrem de mult în ultimii 50 de ani, aşa că am vrut să le spun că şi ei joacă un rol crucial în această etapă a relaţiei care se formează între mamă şi copil”, explică bărbatul. 
 
Totul a început când soţia lui Hector Cruz a dat naştere prin cezariană, motiv pentru care a avut probleme cu alăptarea. Tatăl s-a trezit în postura în care voia să afle cât mai multe despre ceea ce poate face el, dar toate informaţiile găsite erau destinate mamelor. 
 
 
„Soţia mea adormea plângând noaptea şi eu nu ştiam ce pot să fac pentru ea. Nu aveam voie să mă duc la clasele de alăptat, pentru că, Doamne fereşte, aş fi văzut sânul vreunei femei. Aşa că eram complet ignorant, nu ştiam cum să ajut”, îşi aminteşte el. 
 
După ce a angajat un consultant în alăptare să-l ajute, Cruz, care este fotograf profesionist, a decis să preia frâiele, cu ajutorul unor taţi dispuşi. Astfel, a găsit câţiva taţi gata să pozeze „alăptând” copii. 
 
Această iniţiativă vrea să arate că şi bărbaţilor le pasă şi sunt acolo pentru soţiile lor, indiferent de natura problemelor. „Faptul că am înţeles cum funcţionează corpul soţiei mele m-a ajutat să-mi înţeleg copiii şi nevoile lor, iar asta m-a făcut un tată mai bun”, a spus el. 
 
Anul trecut, un studiu confirma spusele recente ale lui Cruz – femeile sunt mult mai împlinite când vine vorba de creşterea copilului, când taţii le sprijină în orice problemă. 
 
„Odată ce beneficiile alăptatului sunt explicate bărbaţilor, atunci mentalitatea «Ce scârbos» dispare. Am cunoscut foarte mulţi bărbaţi care sunt împotriva alăptatului din cauza acestei impresii, că este scârbos, dar niciunul nu a reuşit să-mi explice de ce anume ar fi aşa”, explică Cruz. 
 
În general, singura problemă pe care majoritatea bărbaţilor o au este faptul că cineva ar putea să vadă sânul soţiei lor, „iar asta este consecinţa supra-sexualizării corpului femeii”. 
 
„Suntem învăţaţi că trupul feminin este destinat plăcerilor sexuale. Odată ce apare copilul, acesta întrerupe legătura, aici este ruptura”, explică fotograful. 
 
 
Proiectul său militează doar pentru implicarea taţilor în problemele care apar după naşterea copilului. Pentru cei care vor să fie soţi şi taţi buni, ignoranţa nu este o soluţie. 
 
După ce a realizat fotografiile, Cruz a reuşit să strângă îndeajuns de mulţi bani cât să poată monta panouri uriaşe în oraşul său natal. Dar proiectul a devenit atât de popular, că a depăşit graniţa locală. Astăzi, bărbaţii vin la Cruz, cerând să sprijine campania şi să fie fotografiaţi. 
 
„Nu este o chestiune americană sau vestică, este una globală”, spune Cruz, al cărui proiect urmează să ajungă în Uganda luna aceasta. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările