Băieţelul japonez abandonat în pădure a ieşit din spital: gestul de iertare făcut de părinţi în public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul le-a declarat jurnaliştilor care l-au aşteptat la ieşirea din spital că se simte bine şi că abia aşteaptă să se întoarcă la şcoală. FOTO Daily Mail / Getty Images
Copilul le-a declarat jurnaliştilor care l-au aşteptat la ieşirea din spital că se simte bine şi că abia aşteaptă să se întoarcă la şcoală. FOTO Daily Mail / Getty Images

La ieşirea din spital, micuţul Yamato Tanooka a fost aşteptat de zeci de persoane impresionate de povestea sa, dar şi de jurnalişti. Puştiul de şapte ani i-a întâmpinat zâmbind, în timp ce părinţii săi au făcut un gest prin care au dorit să arate întregii lumi cât de mult regretă ceea ce s-a întâmplat.

Micuţul Yamato Tanooka, băieţelul lăsat singur de părinţi într-o pădure din insula japoneză Hokkaido pentru că aruncase cu pietre spre maşini şi spre mai multe persoane, a fost externat din spitalul din Hakodate unde s-a recuperat după cele şase zile în care a supravieţuit în sălbăticie.

Copilul le-a declarat jurnaliştilor care l-au aşteptat la ieşirea din spital că se simte bine şi că abia aşteaptă să se întoarcă la şcoală. Alături de el s-au aflat şi părinţii, care au făcut o plecăciune în faţa celor prezenţi şi camerelor de filmat ca un gest public de iertare pentru suferinţa la care şi-au supus copilul.

La începutul acestei săptâmâni, tatăl băiatului, Takayuki Tanooka, a declarat pentru un post local de televiziune că avut o discuţie cu fiul său despre ce s-a întâmplat.

I-am spus că îmi pare rău că l-am făcut să treacă prin clipe aşa de dificile. M-a iertat şi mi-a spus că sunt un tată bun, a mărturisit spăşit părintele pentru postul de televiziune TBS.

Un purtător de cuvânt al poliţiei japoneze a declarat că părinţii nu vor fi acuzaţi de neglijenţă sau de abandon, notează publicaţia Daily Mail. 

Yamato Tanooka, în vârstă de şapte ani, a fost găsit în viaţă de autorităţi la sfârşitul săpătămânii trecute, la şase zile după ce a fost abandonat de părinţi într-o pădure din insula japoneză Hokkaido drept pedeapsă. Băieţelul a fost găsit teafăr de un soldat de la o bază militară din zonă, adăpostit într-o cabană situată la aproximativ 5 km de locul în care a fost abandonat, în apropierea localităţii Nanae din Hokkaido. Tanooka a fost abandonat de părinţi pe un drum forestier, aceştia dorind să-l pedepsească pentru că aruncase cu pietre spre maşini şi alţi oameni. Părinţii s-au întors după câteva ore în locul în care l-au lăsat, însă copilul dispăruse deja, fără a avea mâncare sau apă asupra lui.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite