Alienarea parentală: ce se întâmplă când copilul devine „armă” în divorţul părinţilor şi de ce nu este pedepsită prin lege această formă de abuz
0
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Alienării Parentale, Asociaţia Română Pentru Custodia Comună (ARPCC) din România a organizat o discuţie despre consecinţele medicale şi psihologice ale alienării parentale şi despre nevoia unei reglementări legale pentru a preveni şi combate fenomenul, în condiţiile în care în România se întregistrează un număr tot mai mare de cazuri în care copiii sunt înstrăinaţi de unul dintre părinţi în timpul divorţului.
Alienarea parentală sau înstrăinarea copilului de unul dintre părinţi în timpul divorţului este recunoscută ca o formă de abuz psihologic sever asupra copilului, cu impact major asupra dezvoltării emoţionale şi mentale.
România este prima ţară din Uniunea Eropeană şi a patra ţară la nivel mondial, care a recunoscut alienarea parentală ca o formă de violenţă gravă. Cu toate acestea, în ultimii cinic ani, numărul de cazuri de alienare parentală a crescut accelerat, mii de cauze fiind instrumentate, anual, de instanţe, după cum s-a arătat în cadrul conferinţei care a avut loc astăzi, la Bucureşti, cu ocazia Zilei Internaţionale a Alienării Parentale.
În cadrul întâlnirii s-a pus accentul pe efectele psihologice devastatoare ale alienării parentale în cazul copiilor care ajung monedă de schimb sau instrument de şantaj în conflictul dintre părinţii separaţi.
De altfel, alienarea parentală a fost recunoscută la noi în ţară de Consiliul Psihologilor din România, începând cu acest an, iar în prezent se depun eforturi pentru implentarea unui cadru legal care să ducă la rezolvarea imediată şi concretă a cazurilor în care un copil este supus abuzului emoţional de către părintele căruia i-a fost încredinţat, cu scopul de a-l îndepărta de celălalt părinte.
În decizia publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an se precizează că "se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte".
După cum a punctat Daniela Pantazi, purtător de cuvânt în Consiliul Suprem al Magistraturii, ”este important să fie recunoscute astfel de cazuri atunci când apar şi este priotitar să avem judecători formaţi cu privire la acest fenomen”.
„Are loc o spălare a creierului copilului”
La rândul său, Prof. Dr. Alexandru Vladimir Ciurea, Şef Secţie Neurochirurgie în cadrul spitalului Sanador, atrage atenţia că la nivel neurologic, copilul este foarte afectat de discuţiile dintre părinţi şi încercările acestora de a-i schimba percepţia unul asupra celuilalt. „Creierul său suferă un atac psihologic constant care îl va afecta ulterior. Dezvoltarea emoţională a copilului va avea de suferit, iar impactul pe viitor va fi major.” Prof. Dr. Ciurea a comparat ceea ce se întâmplă cu un copil manipulat de unul dintre părinţi astfel încât să aibă câştig de cauză în procesul de divorţ, cu „sindromul Stockholm”, care descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să îşi simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violenţă. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situaţie de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiţie imposibilă. Drept consecinţă, victima devine hiper-vigilentă în privinţa nevoilor răpitorului şi neştiutoare în privinţa propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relaţie pozitivă formată - cea cu răpitorul.
Deşi comparaţia pare extremă, alinarea parentală este asemănătoare într-o anumită măsură cu „răpirea” copilului de lângă unul dintre părinţi, timp în care are loc un fel de „spălare a creierului copilui”, după cum a precizat Prof. Dr. Ciurea. Părintele care încearcă să înstrăineze copilul de partener obişnuieşte să-l vorbească de rău în prezenţa copilului, să prezinte lucruri false sau exagerate despre celălalt părinte, sugerând că acesta reprezintă un risc pentru siguranţa sa, să distrugă darurile primite de copil de la celălalat părinte, să sune copilului în exces atunci când acesta îşi vizitează celălalt părinte, să monitorizeze sau să interzică comunicărea cu părintele respins etc.
În 50% din cazuri, copiii îşi văd foarte rar ambii părinţi după divorţ
Preşedintele ARPCC Cătălin Bogdan a subliniat necesitatea unor modificări legislative care să permită intervenţia promptă a organelor statului în astfel de situaţii, ţinând cont de faptul că la acest moment poliţia este neputincioasă în astfel de situaţii. Adesea, părintele „alienant” invocă refuzul minorului de a sta cu celălalt părinte, în condiţiile în care tot el este cel care influenţează copilul în acest sens, a explicat acesta. Legea nu sancţionează explicit astfel de situaţii pentru că sunt greu de stabilit şi dovedit, însă studii din România arată că aproape 50% din copii ai cărora părinţi divorţează ajung să se vadă cu ambii părinţii foarte puţin după separare.
Efectele acestei forme de abuz asupra copilului sunt variate, printre care abandon şcolar, consum de droguri şi alcool, tendinţe suicidale, agresivitate, depresie, apatie, acestea fiind prezente şi la vârstă adultă, prin şomaj frecvent, imposibilitatea păstrării locului de muncă sau a formării şi păstrării unei relaţii de cuplu. Nu în ultimul rând, s-a punctat cât de important este în acest caz protejarea interesului copilului şi conştientizarea că divorţul are loc între părinţi, nu între părinţi şi copii.
Lectorul univ. şi dr. în psihologie Simona Bădică a vorbit despre numeroase cazuri în care specialiştii şi autorităţile asistă neputincioase la dramele copiilor care pică la mijloc între părinţii care divorţează, iar unul dintre parteneri nu poate accepta că este obligat să menţină întreaga viaţă legătura cu fostul soţ pentru pentru că au un copil împreună (custodie comună), aşa că face totul pentru a-l îndepărata pe cel mic de fostul partener. Bădică a punctat că părintele alienator trebuie considerată o persoană bolnavă, care are nevoie de ajutor specializat.
Se încarcă comentariile...
