„Algoritm“ bizar sau avantaj genetic? De ce primului născut îi revine partea leului în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate din totalul câştigătorilor prestigiosului premiu Nobel aveau ceva în comun, regulă care se aplică şi preşedinţilor SUA, printre care Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush. Iar exemplele ar putea continua cu cei 12 bărbaţi care au aterizat pe lună în cadrul programului Apollo. Cu toţii sunt născuţi primii în familie sau copii singuri la părinţi. Simplă coincidenţă?

Lista primilor născuţi care se poate spune că au reuşit în viaţă poate fi completată de Angela Merkel, Hillary Clinton, Oprah Winfrey, JK Rowling, Richard Branson sau Beyonce. În showbiz, nu rămâne mai prejos nici partea bărbătească, dacă amintim de Mick Jagger, John Lennon şi Paul McCartney, care au avut „avantajul primului născut“, sau de Van Morrison, Elton John şi Eric Clapton, cu toţii copii singuri la părinţi.

Institutul de Cercetare Socială şi Economică din cadrul Universităţii din Essex, Marea Britanie, a efectuat un studiu care a arătat că primii născuţi au cele mai mari şanse de a realiza lucruri memorabile în viaţă, respectiv de a fi mult mai abiţioşi şi mai capabili decât fraţii şi surorilor, cel puţin din punct de vedere statistic. 

Cele mai câştigate în această privinţă sunt fetele care se nasc primele, urmate îndeaproape de primii născuţi băieţi. Cercetătorii au analizat şi familiile cu un singur copil sau pe cele cu gemeni, dar s-au concentrat în principal pe impactul  felului în care fraţii îşi structurează aspiraţiile pe termen lung.

Interesant este că în urma cercetării s-a ajuns şi la concluzia că părinţii ar trebui să lase cel puţin o diferenţă de patru ani între naşterea următorilor copii. Cu cât distanţa dintre venirea pe lume a unui copil şi a următorului este mai mare, cu atât ar creşte şi şansele ca aceştia să fie mai capabili şi mai ambiţioşi.  

Studii anterioare, derulate în Norvegia, Danemarca şi Olanda, relevau că este mult mai probabil ca primii născuţi să aibă reuşite notabile în viaţă. Cercetarea Institutului de Cercetare Socială şi Economică a mai adăugat o piese acestui „puzzle“, avansând teoria conform căreia această „predispoziţie“ către succes s-ar datora faptului că primii născuţi sunt mai ambiţioşi din fire decât fraţii şi surorile mai mici.

Cercetarea a fost realizată pe 1.053 de perechi de fraţi şi 3.532 de persoane analizate individual. Chiar şi luând în calcul nivelul de educaţie al părinţilor şi statutul preofesional al acestora, în urma studiului a rezultat că primii născuţi au o probabilitate de cel puţin 7% de a urma studii superioare sau de a continua studiile, în comparaţie cu fraţii mai mici. În cazul fetelor născute primele s-a observat că acestea sunt cu 13% mai ambiţioase decât băieţii născuţi primii. În acelaşi timp, probabilitatea ca primii născuţi să-şi continue studiile este cu 16% mai mare decât în ceea ce-i priveşte pe fraţii mai tineri. Nu în ultimul rând, fără a ţine cont de cine este primul născut, fetele au un avantaj de 4% în a-şi continua studiile.

Există mai multe explicaţii posibile pentru această evidentă dorinţă mai mare a primilor născuţi de a reuşi. Ar putea fi vorba despre faptul că părinţii dedică mai mult timp şi energie acestor copii, dar şi despre faptul că ar putea să fie, pur şi simplu, mai inteligenţi. Personal, înclin să cred că este vorba despre investiţia pe care o fac părinţii. S-a observat, de asemenea, cât de importantă este diferenţa de ani dintre un frate şi celălalt: cu cât este mai mare, cu atât sunt mai evidente aptitudinile, dar şi nivelul de ambiţie, indiferent de numărul de copii dintr-o familie, a precizat Jocelyn Bell Burnell, una dintre cele trei coordonatoare ale studiului, pentru „The Guardian“.

Un alt aspect important în cadrul studiului a fost că niciunul dintre fraţii mai mici nu s-a „plâns“ de faptul că părinţii i-ar fi acordat mai puţină atenţie decât fraţilor mari. Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă au observat că, totuşi, se fac diferenţe educaţionale în cadrul familiilor, între fraţi, în sensul că primii născuţi au un avantaj mai mare în acest sens, chiar dacă părinţii moderni încearcă să se comporte în mod egal cu copiii lor.

Ca un amănunt de „culise“, cele trei autoare ale cercetării, Dame Jane Goodall, Dr. Susan Greenfield şi Jocelyn Bell Burnell, se încadrează şi ele în categoria primilor născuţi.

Citiţi şi?

Fără suzetă, vorbe dulci sau jucării: tratează copilul ca pe un adult. Noul trend în parenting

A fost lansat manualul care învaţă părinţii cum să îşi disciplineze copiii

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite