Afară cu părinţii care nu dau şpagă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu dai plicul la înscriere, nu dai cadouri de sute de lei pentru învăţătoare, nu cumperi de cel puţin aceeaşi valoare daruri pentru directori şi profesorii de la orele opţionale... Clar e ceva în neregulă cu tine.

Mama care a înregistrat şi furnizat presei înregistrarea cu învăţătoarea Dana Blandu cerând cadouri mai scumpe a fost discret exclusă din comitetul de părinţi. Ce, credea că poate da lecţii de corectitudine întregii ţări? Că poate da exemplu de atitudine, să le vină apoi idei şi altora?

Dacă ai principii, ieşi afară din această şcoală, doamnă! Aici este un sistem bine pus la punct, de ani de zile, pe principiul împărţirii. Tablei împărţirii. Fondul pentru cadourile de Crăciun se împărţea, de exemplu, la vreo 17 persoane.

De unde au apărut aceşti părinţi cu principii în sistemul nostru balcanic de învăţământ? Cine a primit în şcoli copii ai căror părinţi nu dau şpagă? Serios, cum au trecut, la înscriere, de proba circumscripţiei?

Sute de părinţi din acea şcoală, la fel ca la orice altă şcoală considerată bună, s-au asigurat din vară că vor fi primiţi, cu speranţa unei bune educaţii. Apoi au investit în dotările clasei, ale şcolii. Iar asigurarea şi investiţiile au costat mai mult decât cadoul de Crăciun, aşa că... de ce să ne supărăm pentru 200 de lei?! Că doar nu a cerut doamna nici 100 de euro (ca la şcoala 11) şi nici să i se plătească leasingul maşinii.

Ceilalţi părinţi vor să rămână în şcoală şi o merită. Pentru că au cumpărat „pachetul” de care amintea soţul învăţătoarei Dana Blandu.  

Este de la sine înţeles că mama cu principii nu îşi mai poate aduce copilul la şcoala Maria Rosetti. L-ar putea muta, desigur, la o altă clasă pregătitoare. Dar copilul ei s-ar întâlni oricum cu directoarele, secretara, bibliotecara, informaticiana şi ceilalţi angajaţi ai şcolii cărora nu a fost de acord să le ia cadouri. Într-un fel sau altul, aceştia vor vedea că este „sărac în suflet”, exact aşa cum spunea învăţătoarea că vor fi copiii care nu oferă cât trebuie.

Am văzut cu ochii mei cum cadre didactice dedicate meseriei şi copiilor erau puse la punct de părinţii care ştiau mai bine ce e de făcut: strângeau bani şi împărţeau cadourile, în faţa tuturor, astfel încât să nu poată fi refuzate. Când un cadru didactic primeşte cadoul de faţă cu directorul sau un alt coleg, nu poate refuza, nu? Ce impresie ar face?  

Indiferent că este vorba despre părinţi care nu dau şpagă sau despre învăţătoare care nu solicită cadouri, cu toţii trebuie daţi afară din sistemul nostru balcanic! În felul acesta, vor fi obligaţi să meargă într-unul mai bun!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite