Adevărul Live: Ştiu, cu adevărat, părinţii români ce înseamnă să-şi iubească necondiţionat copiii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologul american Alfie Kohn, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti internaţionali pe teme de parenting şi educaţie, a intrat azi în direct la Adevărul Live pentru a discuta cu invitaţii din studio, Monica Reu, trainer de comunicare nonviolentă, şi Despina Bădescu, redactor-şef al platformei online Totul despre mame, despre parenting necondiţionat, teoria revoluţionară şi controversată pe care a dezvoltat-o.

Psihologul Alfie Kohn a răsturnat tot ceea ce marea majoritate a părinţilor din întreaga lume, nu numai din România, aplică în educaţia copiilor. Suntem tributari greşelilor de educaţie făcute de propriii noştri părinţi, dar şi de abordarea greşită de care ne lovim la nivel de sistem de educaţie, principiul de bază fiind învăţarea bazată pe recompensă şi pedeapsă.

Alfie Kohn, unul dintre cei mai apreciaţi speakeri internaţionali pe teme de parenting şi educaţie, părinte la rândul său, a atras anul trecut atenţia părinţilor care au luat parte la conferinţele susţinute la Bucureşti prin teoria sa cunoscută la nivel global ca „unconditional parenting” (parenting necondiţionat). 

Psihologul american pune sub semnul întrebării modul în care părinţii procedează în creşterea copiilor, pe care îi iubim necondiţionat, dar fără să înţelegem ce presupune în mod concret această iubire necondiţionată şi cum o putem dovedi prin felul în care ne raportăm la copiii noştri.

Alfie Kohn este, de asemenea, considerat în SUA unul dintre “cei mai înverşunaţi critici ai folosirii notelor şi testelor strandardizate în educaţie", lucru dovedit de cărţile sale “The Schools our Children Deserve” (Şcolile pe care copiii noştri le merită ), „No contest: the Case against Competition” (Fără întreceri: Procesul împotriva competiţiei).

În studioul Adevărul Live s-au aflat astăzi, de la ora 15:00, Monica Reu, trainer de comunicare nonviolentă, şi Despina Bădescu, redactor-şef al platformei online Totul despre mame, care au participat la discuţia despre măsura în care această teorie revoluţionară poate fi aplicată în mod concret într-o societate în care părinţii încă folosesc ca metodă de educaţie bătaia şi violenţa  verbală, iar sistemul de învăţământ are lacunele sale certe şi duce lipsă de cadre didactice pregătite corespunzător. 

Prin Skype a intrat în direct şi Alfie Kohn, din Boston, pentru a ne vorbi despre parenting necondiţionat şi despre temele de discuţie pe care le va aborda în conferinţele pe care le va susţine la Bucureşti, pe 22 noiembrie, la hotel Crown Plaza din Bucureşti.

„În parenting necondiţionat valorizăm relaţia dintre părinte şi copil”, spune Monica Reu (foto dreapta), adăugând că părinţii trebuie să le acorde copiilor respectul pe care l-ar oferi unui adult. 

image

„Diferenţa dintre parentingul convenţional şi parentingul necondiţionat este faptul că în parentingul convenţional ne axăm foarte mult pe schimbarea comportamentului copilului, nu pe nevoia, intenţia sau sentimentul pe care caută să îl exprime. În perioada preverbala, copii au la dispoziţie doar corpul lor, aşa că îmi va arăta prin ţipete şi trântit pe jos ce nevoie are. Părintele nu vede că cel mic are nevoie de ajutor, înţelegere şi sprijin”, mai spune aceasta. 

Specialiştii spun că cei mici au, la fel ca un adult, problemele lor, pe care părinţii au tendinţele să le minimalizeze, în loc să le valideze. „Trebuie să le arătăm empatie”, declară Monica Reu.

O altă problemă este răbdarea părinţilor. Recomandat este ca aceştia să fie deschişi emoţional şi răbdatori cu nevoile copilului, astfel încât să aibă o viaţă, dar şi o relaţie echilibrată cu copii lor. 

„Dacă întrebăm părinţii dacă îşi iubesc copiii necondiţionat, toţi vor spune că da. Însă dacă le transmitem copiilor mesajul că este necesar să se comporte într-un anumit fel pentru a obţine iubirea şi aprobarea noastră, vorbim despre un lucru diferit. Cercetările arată că, întrebaţi dacă sunt de părere că părinţii îi iubesc necondiţionat, copiii au răspuns că simt că părinţii îi iubesc mai mult când au realizări şcolare, premii”, mărturiseşte specialistul american Alfie Kohn, adăugând că cele mai proaste sisteme educaţionale sunt bazate pe competiţie, iar cel mai bune sunt cele bazate pe colaborare. „Muncă în colaborare uşurează drumul spre succes. Întrebarea nu este cum ne putem descurca cu competiţia, ci cum ne putem îndepărta de această idee”, mai spune specialistul.

Alfie Kohn spune că problema parentingului echilibrat în zilele noastre nu este faptul că părinţii ar fi prea permisivi, ci că alte persoane ar putea crede că suntem prea permisivi. Fiecare generaţie spune despre generaţia viitoare că va fi o generaţie de monştri. Întotdeuna, generaţia anterioară va avea impresia că generaţiile viioare sunt mai rele decât cele care au fost, însă nu există studii care să confirme aceste teorii, potrivit psihologului.

„Părinţii ar trebui să vorbească mai puţin şi să asculte mai mult”

Una din temele pe care Alfie Kohn le va aborda în conferinţa de luna viitoare este imboldul părinţilor de a-i determina pe cei mici să facă ce vor ei să facă. „Cei mai buni părinţi au urme de dinţi pe limbă şi îi invită pe cei mici la dialog”, mărturiseşte Kohn. 

Părinţii care vor să participe la conferinţa susţinută pe 22 noiembrie se pot înscrie pe www.totuldespremame.ro, unde vor găsi toate detaliile despre întâlnirea cu Alfie Kohn.

image


Monica Reu, trainer de comunicare nonviolentă, şi Despina Bădescu, redactor-şef al platformei online Totul despre mame, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite