8 greşeli de disciplină pe care le faci
0
Ştii procedura: îi dai copilului un ultimatum „Îmbracă-te sau stăm acasă“, iar reacţia lui normală va fi „Bine, atunci stăm acasă!“. Cu toţii avem de-a face uneori cu probleme în felul în care ne disciplinăm copiii, desigur, există şi acele bătălii care nu merită duse până la capăt. Dar faci ceea ce trebuie, pentru că tu eşti părintele, cel puţin în majoritatea timpului.
1. Îl minţi
„Fiica mea de doi ani, Chloe, nu vrea să meargă lunea acasă la bona ei. I-am arătat uşa casei de alături şi i-am spus că este o creşă condusă de oamenii peşterilor, pe care i-a văzut într-o reclamă, şi care o sperie foarte tare. I-am spus că are de ales: ori se duce acasă la bona ei, ori o duc la creşa oamenilor din peşteră. Misiune îndeplinită. Chloe a alergat înspre uşa casei bonei sale. Peste o săptămână, bona m-a întrebat de creşa respectivă pentru că fetiţa numai despre asta vorbea. Am fost prea şocată ca să-i explic şi acum Chloe crede că toate creşele sunt conduse de oamenii peşterilor. Acum nici dacă am nevoie, nu pot s-o mai trimit la o creşă“, povesteşte Gina Kane, o mamă din New Jersey.
O metodă mai bună:
Micile minciuni sunt tentante. Uneori, poţi să scapi destul de uşor cu ele. Un alt copil se speria de un clovn pe nume Macaroni din zonă. De fiecare dată când respectivul copil refuza să coopereze, mama îi spunea : „Te dau la Macaroni“ şi copilul o asculta imediat. Dar tacticile de intimidare nu au un efect pozitiv asupra copiilor.
„Cel mai bine este să fii sincer. Poţi să îi spui: ştiu că uneori nu vrei să te duci la bona ta, uneori nici eu nu vreau să merg la serviciu“, explică Bonnie Maslin, autorul cărţii „Picking your Battles“.
2. Îl ameninţi, dar nu acţionezi
Vrei o cale sigură prin care să-i faci pe copii să nu te asculte? Ameninţă-i, dar nu acţiona.
„Am arajat o întâlnire de joacă pentru fiica mea, Ella, acasă o prietenă, iar fetiţa acesteia îi lua din mână orice jucărie aleasă de Ella. Mama ei îi spunea :<<Dă-i jucăria înapoi Ellei sau ţi-o iau>>, şi apoi continua să vorbească cu mine. Desigur, cum Ella lua o jucărie, fata o voia pe aceea“, povesteşte Amanda May, mama Ellei.
O metodă mai bună:
„Ameninţările goale nu vor opri comportamentul negativ al copilului. El îţi va pune la îndoială autoritatea şi n-o să se potolească“, explică Bridget Barnes, co-autoarea „Common Sense Parenting for Toddles and Preschoolers“.
Poţi să ameninţi, dar dacă copilul repetă greşeala, acţionează imediat. Dacă continuă, pleacă. Data viitoare, doar amintindu-i de situaţia precendentă, îl vei potoli. „Mai ştii când am plecat din parc? Sper că nu trebuie să repetăm experienţa astăzi“.
3. Pui la îndoială autoritatea celuilalt părinte
Când Polly Lugosi şi soţului ei Jim, îşi duc cei doi copii, Zoe (5 ani) şi Miles (2 ani) afară la o gustare, cuplul le spune să se poarte frumos sau nu primesc gustarea. „Din păcate, soţul meu este prea moale şi le dă oricum gustarea, chiar dacă nu sunt cuminţi“, povesteşte Polly.
O metodă mai bună:
Chiar dacă Jim nu vrea să îi pună la îndoiala autoritatea lui Polly, exact asta face. Dacă respectă regula ta, nu numai că îl va ajuta pe copil să se poarte mai frumos, dar te va face să nu fi „cel rău“ tot timpul.
„Dacă soţul tău preferă să folosească condiţionările, este în regulă atât timp cât sunt aceleaşi consecinţe, pentru aceleaşi acţiuni“, explică Nancy Schulman, co-autoarea cărţii „Practical Wisdom for Parents: Demystifying the Preschool Years“. Când cel mic tău s-a obişnuit cu pedepsele, creează o serie de reguli şi discută opţiunile, mai adaugă ea.
4. Îl mituieşti tot timpul
„Fiica mea de 2 ani, Isabelle, nu prea mânăncă. Odată, i-am oferit o bucată de ciocolată, dacă termină de mâncat. A mers, şi-a mâncat carnea şi cartofii, dar apoi a cerut o altă recompensă la cină. Acum, de fiecare dată când termină de mâncat, cere ciocolată sau bomboane. Sunt dăţi în care mănâncă doar un cartof şi se aşteaptă apoi să-i dau desertul“, se plânge Liz Samuel, mama Isabellei.
O metodă mai bună:
Cu toţii folosim şantajul ca pe asul din mânecă, dar experţii insistă că există o metodă şi mai uşoară. „În loc să-l şantajezi, laudă-l. Nu subestima puterea dezamăgirii. Apelarea la şantajul emoţional nu este o metodă corectă. S-ar putea să te simţi ca un părinte incompetent, dar comportamentul tău ajută copilul să-şi dezvolte o conştiinţă“, explică Maslin Bonnie.
5. Îţi încalci propriile reguli
Când fiul lui Anne Wear, de doi ani, Brandon, nu era cuminte, mama lui îl plesnea peste mână şi îi spunea „Nu!“, pe un ton dur. „Întotdeauna a mers până când educatoarea l-a prins aplicând aceeaşi pedeapsă mai multor copii. Atunci mi-am dat seama că nu puteam să-i zic că nu trebuia să procedeze aşa, când şi eu şi soţul meu aplicam acelaşi tratament“.
O metodă mai bună :
Nu numai că un copil îţi imită toate comportamentele, chiar şi pe cele rele, dar te iau drept exemplu.
Fiica de 2 ani a lui Suzi Dougherty,Will, ştie că e un lucru rău dacă îşi aruncă jucăriile prin casă. „Într-o zi, soţul ei, Chris, a aruncat o jucărie, care îi stătea în picioare, în camera cealaltă. Will i-a spus imediat că va fi pedepsit. De atunci, încercăm să fim mai precauţi şi să ne folosim de regulile proprii. Partea bună este că măcar regula cu aruncatul jucăriilor începe să prindă“, explică mama.
6. Îţi pierzi răbdarea
Este nevoie de multă răbdare ca să ai grijă de un copil. Există momente în care Gabrielle Howe, din Staten Island, se află la capătul puterilor când vine vorba de fiica ei de doi ani, Thea. „Într-o zi mi-am pierdut răbdarea şi am ţipat. Iar ea mi-a zis să mă duc în camera mea“, povesteşte Gabrielle.
O metodă mai bună:
Pedepsele nu sunt doar pentru copii, pot fi aplicate şi adulţilor. „Pleacă, respiră adânc, numără până la zece şi apoi vei putea să gândeşti mai limpede în ceea ce priveşte disciplinarea copilului tău. Du-te în altă cameră, dacă este nevoie. Dacă nu poţi să-ţi laşi copilul singur, atunci duceţi-vă amândoi în altă cameră. De cele mai multe ori o schimbare de ambianţă vă calmează pe amândoi. Dacă soţul tău sau un prieten este în preajmă, spune-i <<Poţi să ai puţin grijă de copil, am nevoie de o pauză“, explică Schulman.
7. Acţionezi prea târziu
„Am fost prinsă în trafic cu fiica mea Ella, de 2 ani, care a început să se agite pe scaun şi a încercat să-şi dea centura jos. Enervată de trafic şi de cântatul Ellei, i-am spus că dacă nu-şi pune centura a loc, nu-i mai spun povestea înainte de culcare. Tehnica ameninţării a mai mers în alte ocazii, dar de data aceasta era la o distanţă mai mare de timp şi ameninţarea îşi cam pierduse sensul. Ella nu s-a oprit din joaca cu centura şi părea fără sens să-i tot amintesc de pedeapsă“, explică Amanda May.
O metodă mai bună:
„Copiii nu-şi amintesc ce prostie au făcut, dacă sunt pedepsiţi la o oră după comiterea ei. Trebuie să le arăţi consecinţele acţiunilor lor cât mai curând posibil“, sfătuieşte Barnes. Dacă îşi loveşte prietenul cu maşinuţa de jucărie, nu-i spune că mâine nu mai are voie să se joace cu el, ia-i atunci jucăria.
8. Vorbeşti prea mult
„Soţul meu, Patrick, are tendinţa de a explica la nesfâşit Ellei orice amănunt, spre exemplu, faptul că dacă se culcă acum, va fi odihnită mâine, când vom merge le bunica. Oricât de tentant este să îi explici copilului tău, este posibil să creadă că aberezi“, povesteşte Amanda May.
O metodă mai bună:
Copiii sunt mini-adulţi. Explicaţiile lungi şi indicaţiile îi zăpăcesc. Interdicţia este suficientă, nu trebuie să-i explici mereu cu lux de amănunte de ce îl pedepseşti pentru aceeaşi faptă. Foloseşte cuvinte potrivite pentru vârsta lui. O mămică se săturase să-i spună, de luni de zile, fetiţei ei să nu se mai vaite, iar într-o zi copilul a întrebat-o ce înseamnă <<a te văita>>.
Se încarcă comentariile...
