Unde au dispărut trendurile?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Sunt tendinţele fumate?“ este întrebarea la care publicaţia americană „The New York Times“ a încercat să răspundă. „Nu mai sunt ceea ce erau. Zile în care anumite haine erau «in» sau «out» au apus de mult“,  potrivit blogger-ului de modă Garance Doré. Pe o această piaţă saturată există ceva pentru toată lumea, ceea ce are sens economic vorbind, nu neapărat din punct de vedere al inspiraţiei creative.

Directorul de modă de la Bergdorf Goodman, Robert Burke, a susţinut faptul că în anii 90, lansarea colecţiei de modă era comunicată doar prin intermediul editorilor de modă şi a clienţilor, care participau la show-urile din spatele uşilor închise publicului.

Toţi cei care erau prezenţi semnau formulare prin care să promită că nu vor vorbi despre ceea ce au văzut la prezentări, pentru a împiedica eventuale copii. Cum s-au schimbat lucrurile între timp lucrurile în modă observă şi cotidianul „The Independent“. 

De la Prada până la Topshop, brandurile permit accesul la spectacolele lor (ultimul a anunţat că va prezenta online colecţia primăvară/vară 2013 în câteva zile, dar Prada face deja acest lucru de cel puţin două sezoane).

Astfel oricine poate să admire hainele ce nu vor fi puse la vânzare peste câteva luni bune, iar puţin vor fi privilegiaţii ce le vor obţine.

Casa de modă britanică Burberry a dus acest concept un pic mai departe. La săptămâna modei de la Londra, ce a avut loc cu şase luni în urmă, ea a prezentat frânturi din viitoarea colecţie, chiar înainte de a începe confecţionarea hainelor. 

Numai un „dinozaur” ar putea crede că expunerea creaţiilor din modă este un lucru rău. Înainte de toate, îmbogăţeşte şi inspiră. Numărul consumatorului inteligenţi este în continuă creştere. Aceştia nu au nevoie să li se spună ce să poarte sau cum să poarte, asta este înjositor pentru el.

Întotdeauna vor fi tendinţe, doar consumatorul de astăzi ştie în cine poate să aibă încredere, cu cine să se identifice, fie că doar admiră, cumpără sau ridică sprânceana. El ia decizia pentru sine, nu altcineva. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite