Revista „Love“, noua „biblie“ controversată a modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cinci ani de la lansarea revistei bianuale britanice, cu Katie Grand ca redactor-şef, „Love“ a reuşit să se impună pe piaţă ca un nou standard în materie, în ciuda copertelor scandaloase cu care iese la înaintare.

Revistele de modă se întrec, prin definiţie, în editoriale exuberante şi, mai ales, scumpe. Iar când vine vorba de aniversări sau alte ocazii speciale, feţele momentului trebuie să-şi facă apariţia pe copertă. Este o regulă nescrisă a succesului. De la care, se pare, alte publicaţii se pot abate cu uşurinţă.

Pentru „Love“, vedeta care a marcat a cincea aniversare şi apariţia celui de-al zecelea număr a fost Atlas, leul. Există o obsesie pentru animale, evidentă în fiecare număr al revistei rea-lizate sub îndrumarea stilistei Katie Grand, una dintre figurile proeminente ale industriei.

Animale, modele şi haine

Cai, iepuri şi câini husky au acompaniat modele celebre precum Giselle Bündchen sau Kate Moss în pictorialele revistei. Aşa cum volumul publicaţiei a crescut de la număr la număr, aşa au crescut şi animalele, din ce în ce mai mari şi mai curajoase. Dar cum ajungi să pozezi un leu pentru o revistă de modă?

„I-am spus lui Tim (Walker, fotograf renumit – n.r.) că voiam o calitate cinematografică a pozelor, cu ocazia aniversării noastre. S-a întors în biroul meu şi a zis că şi-ar dori să fotografieze un leu. I-am răspuns: «Grozav»“, a mărturisit Katie Grand, pentru cotidianul britanic „The Independent“.

Câteva săptămâni mai târziu, alături de piese vestimentare de la Dolce&Gabbana în valoare de sute de mii de euro, s-a creat un decor în stilul Grand, pentru care este recunoscută. „Totul a părut să meargă perfect: leul, modelul Eddie Campbell, cântăreaţa Karen Elson şi grandoarea hainelor“, a spus editorul de modă.

love coperta revista

(Naomi Campbell, pe coperta revistei „Love”)

În realitate, leul a reuşit să evadeze din cuşca sa şi să-şi facă apariţia pe platou, neinvitat. Katie Grand şi Karen Elson au ajuns într-o debara, iar restul echipei a trebuit să se încuie în baie. Nu este chiar genul de atmosferă care descrie majoritatea şedinţelor foto pentru reviste de modă. Dar Atlas a fost pus la locul lui imediat, iar membrii şi-au recăpătat suflul în jurul lui Nelson, iepurele gigant cu un singur ochi, alt protagonist al revistei.

Nişa care a cucerit publicul larg

La o parte cu viaţa sălbatică de pe platourile de producţie, este greu de menţionat o altă publicaţie din domeniu care să aibă aceeaşi abordare plină de imaginaţie şi uşor ireverenţioasă, aşa cum face „Love“. Este unul dintre semnele distincte ale muncii lui Katie Grand, vizibil mai mult ca niciodată din 2009, de când a lansat revista.

image

Prima copertă a avut-o ca protagonistă pe Beth Ditto (foto), liderul formaţiei Gossip, goală şi tatuată. Imaginea controversată, pentru că Ditto nu are tocmai dimensiunile ideale pentru a apărea pe copertă, a fost câştigătoare a numeroase premii, dar mai ales a unui public săturat de aceleaşi poveşti fericite şi ideale pe care restul revistelor încearcă să le vândă. Coperta a vrut să fie de la bun început un manifest, cu o tentă umoristică, asupra situaţiei aparent scăpate de sub control din industria frumuseţii.

Deşi s-ar fi crezut că acest tip de abordare va plasa revista într-un segment de nişă, situaţia pare să fie cu totul alta. Copertele revistei „Love“ au continuat să provoace vâlvă: Kate Moss şi modelul transsexual Lea T, prinse într-o îmbrăţişare, sau Kate Moss, Cara Delevingne şi actriţa  Chloë Moretz, toate împreună într-o cadă plină de spumă.

„La asta este bună Grand: să nimerească zeitgest-ul. Ea îl creează, ea îl stilizează, face asta şi cu alţi designeri, precum Marc Jacobs sau Louis Vuitton“, scrie „The Independent“.

„Este ceva alchimic în abilitatea lui Grand de a descifra ceea ce toată lumea o să gândească înainte chiar să gândească. Este unul dintre lucrurile care o fac de nepreţuit pentru diverse branduri care vor să lucreze cu ea“, adaugă Alexander Fury, de la cotidianul britanic.

love coperta revista

(Modelul milionar Giselle Bundchen, pe coperta publicaţiei)

Aceleaşi epitete se potrivesc şi celei mai recente coperte „Love“, inspirată de Minnie Mouse, de această dată, dar regândită în viziunile caselor Prada, Loewe, Louis Vuitton şi Gucci. Pictorialul a fost fotografiat de Mert Alas şi Marcus Piggott, artişti sinonimi cu succesul.

Coperta este o modalitate de a sărbători felul în care revista sfidează piaţa presei scrise şi, mai ales, declinul acesteia, cu o ediţie de 475 de pagini. Este cel mai voluminos număr al revistei „Love“ şi este şi cel mai mare pe care Grand l-a coordonat vreodată.

Cine este Katie Grand?

katie grand love

Născută în aprilie 1971, în Leeds, Katie Grand a crescut să fie unul dintre cei mai mari stilişti şi consultanţi de stil ai lumii.

A descoperit moda la 12 ani. „Eram destul de tocilară. Şi, dintr-odată, m-am trezit gândindu-mă că vreau să fiu cool. Cam pe atunci s-a mutat cu noi prietena tatălui meu, care venea din Londra, despre care credeam că este teribil de şic şi voiam să fiu ca ea“, îşi aminteşte Katie Grand.

Dar a durat până a făcut trecerea la artele frumoase. A rămas o elevă eminentă, preferând matematica, istoria şi engleza. A fost numită „Studentul anului“, la Colegiul de Artă din Birmingham, perioadă pe care a încheiat-o cu o mutare la Londra.


Astăzi este prietenă cu Madonna, Miuccia Prada şi Agyness Deyn, dar este şi cea care a convins-o pe Elizabeth Hurley să pozeze nud pentru coperta revistei „Pop“, intens discutată ulterior, la doar şase săptămâni după ce actriţa a născut. „The Daily Telegraph“ a numit-o „unul dintre cei mai puternici stilişti din lume“. A început să facă stilism încă de pe vremea studenţiei la St. Martins, pentru revista „Dazed&Confused“, în 1990. A urmat revista „The Face“, unde a fost directorul de modă.

Este căsătorită cu Steve Mackey, basistul trupei britanice Pulp, cu care trăieşte în nordul Londrei. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite