Noua modă retro: bărbierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revenirea părului scurt în tendinţe, alături de tunsoarea „soldat”, în rândul pasionaţilor de modă, dar şi al bărbaţilor de 20, 30 de ani a readus la viaţă o meserie ignorată: bărbierul. Stilul retro la care bărbaţii s-au întors, cu sau fără voia lor, a ajutat o partea a industriei masculine să evolueze pe timp de criză.

În timp ce librăriile, retailerii de tehnologie şi magazinele de muzică au avut de suferit în ultimii ani din cauza condiţiilor economice, bărbierii s-au numărat printre cei care au beneficiat de partea plină a paharului. Numai în Marea Britanie au fost deschise anul trecut peste 150 de frizerii cu bărbieri.

Moda este explicaţia principală pentru această evoluţie a cifrelor, în special tendinţele anilor 20 şi 50, cu părul tuns scurt la spate şi pe laterale, coafuri ce necesită vizite regulate la bărbier.

Există „ivy league”, o tunsoare clasică scurtă, adoptată de actorul Robert Pattinson, tunsoarea „varsity” sau cea purtată de David Beckham, o variantă influenţată de anii 50, care a devenit astăzi extrem de populară. Mai există şi stilurile radicale, precum „fussey”, în care părul din laterale este tuns foarte scurt, iar cel din mijloc este lăsat lung.

„Indiferent ce poartă Beckham, lumea îl va copia. Astfel se poate explica această tendinţă”, a spus Paul Taylor, bărbier la frizeria Taylor Taylor din Sheffield, deschisă din 1927 de către bunicul său. Acesta spune că trendurile actuale necesită mai mulţi cleşti şi aparate de ras, motiv pentru care bărbaţii se reîntorc în aceste locuri. „Bărbaţii ştiu că este vorba de o altfel de meserie decât cea de coafeză”, a spus Taylor.

image

(Tunsoarea lui David Beckham a inspirat mulţi bărbaţi de astăzi FOTO Afp)

„Bărbaţii au grijă mult mai mult astăzi de ei şi au realizat, într-un final, că frizerul este omul cel mai potrivit care să le tundă părul, nu coafeza. De aceea, industria dedicată lor a crescut cu 3% anul trecut, ceea ce nu-i rău, pe timp de recesiune”, a spus Mike Taylor, preşedintele Asociaţiei Bărbierilor din Marea Britanie.

Dar coafura nu este singura lor cerinţă, ci şi prosoape fierbinţi şi bărbierit săptămânal. Un alt motiv pentru boom-ul bărbierilor poate fi ghinionul altora, scrie „The Independent”. Bărbierii pot face rost de ofertele cele mai bune la spaţiile de închiriat, în care deseori au fost poziţionate afaceri falimentare, pentru că sunt de ajuns câţiva metri pătraţi pentru un astfel de loc.

Fără cerinţe prea riguroase sau multe autorizaţii pentru a instala nişte scaune, câteva oglinzi şi instrumente pentru a face locul să arate cât mai comod, frizeria a devenit o afacere pentru cei care îşi caută o proprie afacere.

Cel puţin o dată pe lună

Andrei a locuit la Londra în ultimii doi ani, loc în care a prins gustul frizeriei cu tratament complet. „Vezi cum scrie Barber shop la intrare, intri şi te simţi relaxat. Eşti acolo ca să aibă cineva grijă de tine”, povesteşte el. A mers la frizer de la bun început în Londra, fiind cel care îi întreţinea tunsoarea.

Acelaşi bărbier i-a schimbat stilul, de la păr ridicat cu gel, la o coafură populară astăzi: scurt în laterale şi cărare trei sferturi. „Mergeam cel puţin o dată pe lună, pentru că este nevoie să întreţii coafura, acum depinde de freza ta. Când mi-am lăsat barbă, mă duceam la el şi mi-o aranja cu briceagul. Pentru barbă, mergi la cel mult două săptămâni. Ştiu bărbaţi pentru care vizita săptămânală la bărbier este sfântă”, a spus Andrei. 

Magazin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite