Cele mai urâte fotomodele sfidează legile industriei

Cele mai urâte fotomodele sfidează legile industriei

Dell este unul dintre modelele cunoscute ale agenţiei FOTO Ugly Models Agency

Orice agenţie de modele are criterii stricte pe care îşi bazează existenţa şi domeniul de activitate. La fel se întâmplă şi cu Ugly Models Agency (Agenţia Modelelor Urâte). Aşa cum sugerează şi numele, trebuie să fii urât.

„Înfăţişare neobişnuită”, aşa cum se descrie pe site-ul agenţiei. Ugly Models este una dintre cele mai mari agenţii de personaje din lume, care a distribuit modelele sale în filme din seria „James Bond” sau reclame Marks and Spencer. Aproape oricine poate aplica ca model, indiferent că poartă măsura 34 sau 50, sau că are 18 sau 100 de ani.

Unul dintre modelele cunoscute ale agenţiei, Dell, a ajuns absolut accidental să lucreze pentru Ugly Models. A ajuns la sediul companiei pe vremea în care era curier, când a fost observat de patronul Marc French, care i-a propus direct o şedinţă foto. Şi de acolo, totul a mers ca pe roate.

„Dell nu are imaginea convenţională a unui băiat bun, are urechi clăpăuge, dinţii depărtaţi, nu este ceea ce lumea ar numi «arătos», pentru că este chiar urât. Dar este urât într-un fel minunat, îmi plac trăsăturile lui la nebunie. Este remarcabil”, a spus Marc French pentru odditycentral.com. Chiar dacă nu este genul de model pe care te-ai aştepta să-l vezi pe un podium, acest fapt nu a afectat cu nimic părerea lui Dell despre sine. „Nu mă văd ca fiind urât, ci ca un tip înalt, brunet şi arătos. Sunt un model, nu? Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o să fiu model, eram genul de care toată lumea râdea când eram mic”, mărturiseşte Dell.

Modele sunt împărţite pe categorii pe site-ul agenţiei: „fete”, „băieţi”, „speciali” şi „la modă”. În categoria „Speciali” apar cuţitaşi, biciclişti, gemeni şi oameni care au stabilit recorduri mondiale, precum Elaine Davidson, care are 2.500 de piercinguri. Modelele sunt atât de neobişnuite şi ieşite din comun încât au devenit subiectul unui documentar despre agenţie, „Britain’s Ugliest Models”.

Agenţia, fondată acum 40 de ani, promovează orice tip de fizic şi caracter ieşit din comun, dar mai ales, din normele impuse de societate. „Motivul pentru care am ales cuvântul urât în numele firmei a fost... De ce nu?”, a spus Marc. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările