Măştile chirurgicale şi soluţia dezinfectantă, accesorii nelipsite la Săptămâna Modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măştile chirurgicale, accesoriu must have la Săptămâna Modei la Londra
Măştile chirurgicale, accesoriu must have la Săptămâna Modei la Londra

Măştile chirurgicale şi soluţiile dezinfectante sunt noile accesorii „must-have” la Săptămâna modei de la Londra, în contextul epidemiei cu coronavirusul din China.

Săptămâna modei londoneze nu a reuşit să scape de impactul crizei coronavirusului. Deschis vineri, festivalul a înregistrat un număr vizibil mai mic de vizitatori şi reprezentanţi media. Ba chiar designerii recunosc că prezentările au suferit schimbări din cauza faptului că accesoriile realizate manual în China, nu au mai ajuns.

Date fiind avertizările medicilor, cumpărătorii, designerii sau influencerii din social media afişează măşti chirurgicale în diferite nuanţe pastel. În acest mod, măştile chirurgicale au devenit trend, iar tot mai mulţi participanţi aleg să-şi accesorizeze ţinuta prin purtarea acestora.

image

Prima colecţie prezentată la Săptămâna modei de la Londra, vineri, a fost una semnată de designerul chinez Yuhan Wang. Creatoarea de modă, celebră pentru ţinute extrem de feminine, şi-a prezentat prima colecţie solo, de inspiraţie victoriană, însă unele dintre piesele vestimentare nu au arătat exact cum şi-a dorit.

Aceasta a explicat pentru Reuters că toate piesele realizate manual urmau să fie trimise din China, însă, în contextul epidemiei de COVID-19, acest lucru nu a mai fost posibil.

 „Din cauza virusului nu au putut ajunge toate accesoriile lucrate manual în China. Toate fabricile s-au închis, iar curierii nu livrează, aşa că a trebuit să refac creaţiile“, a spus Wang.

Directorul executiv al Consiliului de Modă, Caroline Rush, a dezvăluit, de asemenea, că un designer nu a putut participa la festival deoarece colecţia  pe care urma să o prezinte nu a ajuns din ţara Asiei de Est „din cauze logistice”.

Rush a deschis evenimentul afirmând că „gândurile sunt cu cei afectaţi de coronavirus, care nu pot să călătorească”. Aceasta a subliniat că vor face tot ce se poate pentru a se asigura că mass-media chineză şi cumpărătorii au acces la ştiri şi imagini.

Caroline Rush, şeful British Fashion Council, a declarat că numărul participanţilor la eveniment va fi considerabil redus din cauza epidemiei şi că este resimţită întreruperea legăturilor de transport şi cu fabricile din China. Această ţară este, de altfel, cel mai mare producător de textile din lume. Participarea redusă din partea Chinei este o lovitură majoră pentru industria modei.

Chinezii au reprezentat o treime dintre cumpărătorii de produse de lux la nivel global în 2018, potrivit Bain & Company. 

Ca măsură de precauţie, acţiuni de curăţare în profunzime a principalului spaţiu în care vor avea loc defilările de modă din capitala britanică vor fi organizate în fiecare zi şi distribuitoare de soluţie hidroalcoolică, cu rol de dezinfectare, vor fi puse la dispoziţia spectatorilor.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite