Industria americană a modei iese la înaintare cu designerii tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cea de-a 51-a ediţie a premiilor Consiliului Designerilor din America au fost răsplătiţi pentru munca lor creatori de modă, dar şi branduri care au dus mai departe numele Statelor Unite ale Americii.

Designerii Jack McCollough şi Lazaro Hernandez, din spatele brandului relativ nou Proenza Schouler, au ridicat premiul pentru Cel mai bun designer al anului, la categoria de colecţii pentru femei. Perechea, care a recunoscut cu nonşalanţă că nu a pregătit un discurs, le-a suflat premiul unor nume mari precum Marc Jacobs şi Alexander Wang.

A fost, de altfel, şi direcţia pe care ediţia din acest an a stabilit-o: noul val al designerilor înaintea celor consacraţi. Deşi, pe alocuri, gala a fost presărată cu premii pentru recunoaşterea muncii depuse în domeniu pentru personalităţi ca Oscar de la Renta sau Vera Wang.

Designerii atipici, în topul preferinţelor

Lumina reflectoarelor s-a îndreptat rapid către Hillary Clinton, care a fost prezentă pentru a-i înmâna premiul prietenului său de o viaţă, Oscar de la Renta. Clinton a lăudat designerul, în vârstă de 80 de ani, originar din Republica Dominicană, pentru „viaţa şi cariera sa, dar şi pentru povestea extraordinară a unui imigrant“.

image

(Ţinută din colecţia toamnă-iarnă 2013/2014, semnată de Oscar de la Renta)

Contribuţiile sale pentru industria americană a modei nu au fost trecute cu vederea. „În 1993, atunci când l-am văzut pentru prima oară pe Oscar, purtam o creaţie semnată de el. Eram, ca şi acum, un fashion icon“, a glumit Hillary Clinton.

image

(Hillary Clinton şi Oscar de la Renta, la gala premiilor CFDA Foto Reuters)

Dar surprizele serii nu au venit de la personalităţi cunoscute, ci de la designeri cu nume mult mai puţini vehiculate în presă, dar cu acelaşi efect asupra industriei modei. Unul dintre aceştia este Thom Browne, un adept al bizareriilor şi al pieselor duse la extrem. Browne a ridicat premiul pentru Cel mai bun designer al anului la categoria colecţiilor pentru bărbaţi.

Creaţiile sale au avut mereu o latură teatrală şi ludică, fapt care a contravenit tendinţelor comerciale. Dar alături de Browne stă o întreagă generaţie de designeri noi care ignoră cu desăvârşire tendinţele pentru a da glas instinctelor şi personalităţii în creaţiile lor. Simpla dezicere de normele comerciale a devenit, în ultimii ani, o tendinţă în sine.

Şi Phillip Lim, un alt preferat al Consiliului Designerilor din America şi relativ nou intrat în industrie, la începutul anilor 2000, a câştigat premiul pentru Cel mai bun designer de accesorii.

Directorul de creaţie al casei de modă Givenchy, Riccardo Tisci, a primit recunoaşterea bine-meritată când i-a fost înmânat premiul internaţional pentru munca sa depusă la un brand francez.

„Este un vis devenit realitate. Ştiţi că sunt italian şi de când eram mic visam să ajung în America. Dar să fiu recunoscut şi premiat în America... asta este deja prea mult. Este unul dintre marile daruri ale acestei cariere“, a spus vizibil emoţionat Riccardo Tisci, care şi-a făcut reputaţia unui om modest, în ciuda faptului că este la cârma uneia dintre cele mai puternice case de modă.

Designerul a devenit preferatul showbizului american, Beyoncé, Madonna şi Rihanna fiind doar câteva dintre celebrităţile care au apelat la el pentru costumele de scenă.

Proenza Schouler: Cine stă în spatele brandului

Brandul Proenza Schouler a fost fondat în 2002, de către designerii Jack McCollough şi Lazaro Hernandez. Duoul creativ s-a cunoscut la Şcoala de Design Parson, din New York, unde a colaborat pentru lucrarea de licenţă, care urma să devină, de altfel, prima colecţie pentru brandul Proenza Schouler.

Colecţia a fost cumpărată integral de magazinul Barney's din New York, ceea ce a atestat succesul timpuriu al celor doi.
Proenza Schouler vine de la numele de fată ale mamelor designerilor, Proenza fiind numele de domnişoară al mamei lui Hernandez, iar Schouler – al mamei lui McCollough.

CFDA (Council of Fashion Designers in America) a avut o slăbiciune pentru duoul artistic încă din primii ani de existenţă ai brandului fondat de cei doi. Motiv pentru care în 2004 şi în 2007 Proenza Schouler a câştigat premiile pentru Cel mai bun design al anului. În 2008, a apărut prima colecţie de pantofi, realizată împreună cu Giuseppe Zanotti, iar un an mai târziu au fost lansate primele genţi.

Accesoriile brandului sunt printre preferatele publicului celebru, în special. Brandul este vândut prin intermediul a peste 100 de retaileri exclusivişti din toată lumea, precum Barney's New York, Bergdorf Goodman, Harvey Nichols, Colette şi Joyce. 

Câştigătorii din acest an

Cel mai bun designer al anului pentru femei – Jack McCollough şi Lazaro Hernandez pentru Proenza Schouler

Cel mai bun designer al anului pentru bărbaţi – Thom Browne

Cel mai bun designer al anului la accesorii – Phillip Lim

Premiul internaţional – Riccardo Tisci pentru Givenchy

Premiul pentru fondatori – Oscar de la Renta

Premiul pentru carieră – Vera Wang

Când bizarul este aplaudat

Thom Browne are nişte colecţii atât de ciudate, încât sunt greu de înţeles de cei care văd doar latura utilitară a modei. Hainele lui Thom Browne nu sunt necesare la modul în care o pereche de blugi este vitală ca să poţi ieşi în stradă.

image

Hainele lui Thom Browne sunt la fel de necesare ca un zâmbet: ca să-ţi aducă aminte de ce eşti aici. Să-ţi aducă aminte că bariere sunt cele pe care ni le impunem singuri. Că nu există „prea urât“ sau „prea ciudat“ sau orice exemplu care te ţine în spate.

Spre deosebire de colegii de breaslă, „ajutaţi“ creativ de biroul de marketing, Browne transmite un mesaj cu hainele sale, fără să încerce să facă asta. Un soi de „nu-mi pasă ce crezi“, atât cât timp intervine în libertatea mea. Este o declaraţie la fel de profundă pe care o face prin intermediul modei, pe cât ar fi dacă ar scrie-o într-o carte. Motiv pentru care continui să spun că nu moda este superficială, ci oamenii care se folosesc de ea în scopuri greşite.

A nu se confunda shopping-ul cu moda. Premiul pe care Thom Browne l-a primit nu recompensează nici 1% meritele sale. Browne nu ar trebui să fie recunoscut în toată lumea. El a ajuns deja în faţa ochilor care pot vedea mesajul său.

Acest material a apărut în „Weekend Adevărul”

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite