Hristos ca accesoriu de modă

■  Posibil dialog între două „credincioase moderne”: „Fată, tu ce porţi anu’ ăsta de Inviere?” „Vai tu, mi-am luat ultimul răcnet de la D&G. Trăsnet fatăăă!!! E cu icoane şi cruci puse pe haine, poşete, cercei, ştii tu…tot tacâmu’. Chiar şi coroane.” „'Ai tu, lasă-mă. Serios!? Super tare! O sa fii cea mai cool de la party-ul de Înviere”. De crezi, dragă cititorule, că am luat-o razna, vino să vezi cum a ajuns Hristos accesoriu de modă. ■

  Care este cel mai cunoscut brand al lumii? De bună seamă, Hristos. Este cel mai cunoscut nume de pe planetă, tocmai de aceea a ajuns ca un fel de brand. Nu insist pe detalii, deoarece sunt (sper) cunoscute. Dar, la ce poate folosi asta? Pentru un capitalist "deştept" este…mană cerească ( ce asociere tristă).

Bunăoară, nişte (celebri) designeri de modă au aplicat o veche strategie de marketing, pentru colecţia de anul viitor: recurgerea la simbolistica creştină, cunoscută global, pentru impulsionarea vânzărilor. Aşa că, pur şi simplu, au creat o colecţie de vestimentaţie şi accesorii tapată cu simboluri religioase. Pentru partea feminină inspiraţia a venit din zona mozaicurilor bizantine, iar pentru partea masculină inspiraţia a venit din zona iconografiei catolice. Aşadar, o colecţie „creştină ecumenică”, răsăriteano-apuseană, în care icoanele, crucifixele, coroanele regale, etc. sunt pur şi simplu smulse din spaţiul sacru şi aplicate, uneori vulgar, pe nişte banale (dar scuuuumpe) creaţii de modă (un filmuleţ este postat la finalul textului).

Pe mine unu, însă, nu mă mai miră astfel de gesturi. Orbit de materialitate, omul post-modern se foloseşte de orice motivaţie care îi poate asigura succesul economic. Aşa că nu asistăm la ceva cu totul nou, deşi  apelul la brand-ul religios este dus acum în zona caselor de modă, la un nivel foarte înalt. Dar să ne amintim cum, în urmă cu ceva ani, prin România bântuiau tot felul de lenjerii intime chinezeşti, care aveau imprimate simboluri religioase.  Iar acum, la fel se întâmplă şi cu alte obiecte de uz comun: ceasuri, brelocuri, obiecte de veselă, ba chiar şi tatuaje.

Aşadar, domnii Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, adresându-se în special gomoşilor, oferă posibilitatea purtării unor creaţii care aduc a veşminte clericale. În realitate, ei n-au făcut decât să-i imite pe chinezi, care, la rândul lor, s-au inspirat greşit din filosofia folosirii simbolurilor religioase. Adică acestea se poartă spre mărturie a credinţei şi spre creştere duhovnicească, nu spre utilitarism. Căci, deşi condamnat de către Sf. Ap. Pavel mercantilismul evlaviei funcţionează în capitalism,: când vrei să faci marketing, zona religiosului poate fi sursă importantă de inspiraţie. Ce contează că, în sens spiritual şi chiar legislativ, avem de-a face cu o desacralizare şi chiar ofensă publică adusă simbolurilor religioase? Asta, dacă legislaţia de pe acolo sancţionează aşa ceva. Bani să iasă, pentru că, indiferent cât ar fi amenda, tot rămâne comerciantul cu ceva. Este o logică asemănătoare cu tactica încălcării premeditate a regulilor CNA de către anumite televiziuni româneşti.

Dar, poate vă întrebaţi, unde ar fi ofensa? Ea constă tocmai în pervertirea profundă a sensului unui simbol religios. În mod normal, acesta (simbolul) are menirea de a te scoate din zona profanului, lumescului şi a te conecta cu sacralitatea, cu sfinţenia, cu valorile spirituale divine. Când însă un astfel de simbol devine vector de imagine pentru sensuri profane banale, ca de ex. purtarea  unei vestimentaţii sau a unor accesorii de modă care nu au nimic de-a face cu trăirea sfinţeniei, atunci asistăm la un furt de identitate spirituală, în scop comercial. N-ar fi însă prima dată. Chiar în zilele Răstignirii Sale, Hristos a fost preţuit cu 30 de arginţi. Oare, câte mii de euro ar valora creaţiile respective? Una peste alta, măcar capitaliştii lor sunt mai deştepţi ca ai noştri: nu aruncă cu pietre în Biserică, o exploatează comercial. Şi, uite aşa, apare şi o nouă clientelă: pitzipoanca / cocalarul religios.

În vremea aceasta, creştinii ortodocşi se pregătesc de împăcarea cu Dumnezeu, prin exerciţiul duhovnicesc al Postului cel Mare. Duminica aceasta Hristos ne-a vorbit despre Înfricoşătoarea Judecată. Oare de ce o fi înfricoşătoare? Răspunsul este simplu: pentru că ne înfricoşează dreapta şi veşnica judecată a lui Dumnezeu, în situaţia în care fiecare dintre noi ne ştim păcătoşi cu premeditare. Ce răspuns putem da Domnului, pentru lipsa noastră de iubire creştină?