FOTO Trucuri vestimentare pentru minione: combinaţii care te ajută „să creşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestimentaţia ne oferă nenumărate variante prin care ne putem pune în valoare din punct de vedere fizic, cu o singură condiţie: să ştim câteva trucuri şi reguli simple. Pentru persoanele mici de înălţime, de exemplu, există idei în trend care oferă iluzia câtorva centimetri în plus.

Trucurile vestimentare reprezintă cele mai simple modalităţi de a ne apropia de idealul nostru de frumuseţe. Pentru minione, de exemplu, este important ca hainele să nu le fure din înălţime, ba chiar, dacă este posibil, să le ofere avantajul vizual al unei înălţimi iluzorii.

HAINELE CARE VIN CA TURNATE

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le luăm în calcul este cât de bine ni se potrivesc hainele. Mai exact, persoanele mici de înălţime au nevoie adesea să-şi ajusteze articolele vestimentare pentru a le veni ca turnate, fie că este vorba despre scurtarea unei perechi de pantaloni, fie despre ajustarea mânecilor unui sacou.

Excesul de material dezavantajează o minionă pentru că o va face să pară acaparată de haina pe care o îmbracă. Ideal este să găsim un croitor priceput la care să apelăm ori de câte ori avem piese vestimentare care necesită modificări. Designerul Victoria Beckham este un exemplu grăitor în acest sens. Ţinutele sale sunt perfect croite pentru a nu-i ştirbi niciun centimetru din cei 1,62 metri cât măsoară în înălţime.

Victoria Beckham foto guliver/getty images

PIESELE VESTIMENTARE MULATE DISTRAG ATENŢIA

Dincolo de necesitatea unor ţinute care să cadă frumos pe corp, minionele ar trebui să aleagă haine mulate dacă vor să pară mai înalte. Piesele vestimentare care îmbrăţişează formele şi ne pun trupul în valoare au darul de a distrage atenţia de la înălţime. Cântăreaţa Jennifer Lopez ştie foarte bine acest lucru, motiv pentru care nu ratează nicio ocazie să-şi accentueze formele generoase, astfel încât cei 1,64 metri ai săi nu mai interesează pe nimeni.

tendinte foto guliver/getty images

ŢINUTE CARE NE AJUTĂ „SĂ CREŞTEM“

Chiar dacă în prezent există o atracţie a designerilor pentru hainele supradimensionate, oversize, putem compune ţinute care să ne avantajeze. Un exemplu: combinarea unui pulover mai larg cu o fustă-creion sau cu pantaloni cu talie înaltă şi cu pantofi nude.

Utile în lupta pentru un centimentru în plus sunt şi puloverele şi bluzele pe gât ori maletele. Acest model are avantajul că alungeşte zona gâtului şi oferă impresia de înălţime. O bluză pe gât poate fi purtată şi pe sub o rochie sau sub o salopetă mai subţire, dar poate fi combinată şi cu un pulover, o fustă sau cu un sacou. Astfel de ţinute sunt nu numai practice, dar şi foarte şic.

tendinte foto guliver/getty images

Ţinutele într-o singură culoare sunt o altă variantă, în vogă, mai mult decât utilă pentru minione. Un ansamblu format din piese în nuanţe asemănătoare sau identice creează impresia de continuitate, deci şi de alungire. Funcţionalitatea unui astfel de outfit se referă la faptul că ochiul privitorului nu are tendinţa de a se fixa pe o anumită piesă vestimentară, aşa cum s-ar întâmpla dacă am purta haine în nuanţe diferite. Pentru ca ţinuta să fie completă, în perioadele reci ale anului, purtaţi un palton sau un trenci lung, chiar dacă persoanele scunde consideră că este mai indicată o jachetă scurtă. De fapt, hainele foarte lungi oferă impresia unei siluete longiline.

tendinte foto guliver/getty images
tendinte foto guliver/getty images

Articolele vestimentare cu talie înaltă sunt pe val în acest moment şi sunt perfecte pentru persoanele mai scunde. Pentru un efect maxim, minionele trebuie să îndrăznească să aleagă piesele cu talii cât mai înalte. Important este să opteze pentru pantaloni sau fuste cu talie înaltă care să evidenţieze silueta. Un exemplu bun este o pereche de pantaloni tip ţigaretă, o fustă amplă ori mulată, la care este necesar să asortăm o pereche de încălţăminte cu tocuri înalte.

Minionele care au un corp de invidiat, cu picioare sexi, ar trebui să poarte fuste scurte cât mai des. Etalarea acelor câţiva centimetri în plus nu va face decât să dea impresia de înălţime, spre deosebire de o fustă peste genunchi, care va tăia vizual silueta. 

tendinte foto guliver/getty images
tendinte foto guliver/getty images

Să nu uităm şi cât de greu este să găseşti perechea de jeanşi care să ţi se potrivească. Stiliştii încearcă să facă mai uşoară această misiune şi consideră modelele drepte şi cu talie înaltă, în stilul anilor ’70 şi ’80, ideale pentru minione, mai ales dacă sunt completate de pantofi cu toc înalt. Recomandaţi sunt şi jeanşii evazaţi, dar şi cei cu detalii pe părţile laterale.

PANTOFI NUDE SAU CU VÂRFUL ASCUŢIT

Încălţămintea pe care o purtăm este, de asemenea, importantă dacă vrem să părem mai înalte. Majoritatea vedetelor ştiu că o pereche de pantofi nude, cu toc, va oferi impresia unor picioare mai lungi.

Cu cât nuanţa pantofilor se apropie mai mult de cea a pielii, cu atât efectul de alungire va fi mai evident, după cum explică editorul de modă Selene Oliva pentru „Vogue“.

tendinte foto guliver/getty images

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, dar şi ducesa de Sussex, Meghan Markle, se numără printre persoanele publice care au transformat deja în obişnuinţă asortarea unei perechi de pantofi nude la multe dintre outfit-urile alese pentru apariţiile la evenimente. Alăturarea unei ţinute monocrome şi pantofi nude reprezintă una dintre alegerile vestimentare constante ale ducesei Kate, şi nu întâmplător.

kate middleton foto guliver/getty images

Dacă pantofii nude nu se află pe lista nostră de preferinţe, avem la îndemână pantofii cu toc înalt şi cu vârf ascuţit, care au şi rolul de a alungi, nu doar de a oferi piciorului o linie elegantă. O altă opţiune bună sunt botinele care se termină la nivelul gleznei sau puţin deasupra. Prin comparaţie, o pereche de cizme lungi până la genunchi va scurta vizual piciorul şi va da impresia că suntem mai mici de înălţime.

Pentru că suntem la capitolul accesorii, importantă este şi dimensiunea genţii atunci când compunem un look potrivit pentru o minionă. Renunţă la genţile mari, chiar dacă sunt la modă, şi alege un model structurat, de mărime medie. O geantă uriaşă nu va face decât să te acopere şi să capteze toată atenţia.



 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite