De ce îşi doresc tot mai multe românce încălţări făcute pe comandă şi cât costă o pereche personalizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Gabriela Atanasov, purtând haine şi sandale din colecţia brandului personal, Sweet Paprika
FOTO Gabriela Atanasov, purtând haine şi sandale din colecţia brandului personal, Sweet Paprika

Încălţămintea realizată pe comandă nu mai este, în zilele noastre, un lux. Pentru unii este o necesitate apărută din cauza problemelor de sănătate, pentru alţii o opţiune atrăgătoare din punct de vedere al calităţii, în timp ce pasionaţii de modă o văd ca modalitatea ideală de a îmbina preferinţele personale şi tendinţele în crearea perechii ideale de pantofi.

O pereche bună de pantofi trebuie să întrunească mai multe calităţi, trei dintre cele mai importante fiind comoditatea, rezistenţa şi, desigur, designul. Deşi marii retaileri vestimentari au magazinele pline de modele de încălţăminte pentru toate gusturile, există din ce în ce mai multe persoane care preferă să apeleze la ateliere şi designeri care se ocupă de realizarea, pe comandă, a pantofilor în ton cu tendinţele şi cu propria viziune.

În ultimii ani, acest trend a evoluat şi în România, iar pasionatele de modă se pot bucura de modele unicat, create special pentru ele, la preţuri accesibile. Preţurile încep de la suma de 250 de lei, variind în funcţie de tipul şi cantiatea de material folosită, tocul ales şi alte detalii care influenţează timpul investit în finalizarea pantofilor.

„Sunt realizaţi exact pe dimensiunile piciorului tău şi respectă eventualele probleme estetice şi funcţionale ale acestuia. Apoi, avem elementul customizabil: îţi poţi comanda modelul pe care îl doreşti, aşa cum îl doreşti, poţi avea ceva unic. Aşadar, avem două elemente importante: încălţăminte confortabilă şi placută ca aspect. Nu mai vorbesc de faptul că preţul de achiziţie este chiar mai mic decât cel din magazin, unde plătim în plus atât eticheta, cât şi cheltuielile suplimentare ale brandului. Preţul final este mai accesibil şi mai corect decât dacă ai cumpăra dintr-un magazin“, este de părere Carmen Negoiţă, autoarea blogului de modă carmennegoita.com.

Cine poartă pantofi la comandă

Pentru unele femei, este greu să rămână în pas cu moda şi să poarte, în acelaşi timp, încălţăminte comodă. Tocurile, semnătură a vestimentaţiei feminine, pot fi pe cât de frumoase, pe atât de chinuitoare. Atât bloggerul Carmen Negoiţă, în calitate de cumpărător, cât şi Diana Petrescu, proprietara brandului Veronesse, sunt de părere că cel mai important atribut al celui care optează pentru încălţăminte făcută la comandă este dorinţa de confort.

moda

FOTO Model Veronesse

Cei care îşi comandă astfel de articole sunt oameni care îşi doresc produse de calitate, dar mai ales foarte confortabile. Mă gândesc aici, spre exemplu, la femeile din corporaţii care sunt nevoite să stea multe ore în picioare în timpul programului de lucru. În acest caz, o pereche de pantofi confortabili este deosebit de importantă. Apoi avem categoria celor care pun accent pe design şi pe posibilitatea de a avea ceva unicat, explică bloggerul de modă.
moda

Carmen Negoiţă FOTO Arhiva personală 

Dorinţa femeilor de a rămâne elegante şi de a adopta în acelaşi timp ţinute feminine şi sofisticate este, potrivit Dianei Petrescu, o altă caracteristică importantă.

„Noi, femeile, ne dorim tot timpul să fim elegante şi să purtăm tocuri înalte. Tocmai de aceea, am vrut să realizăm pantofi care să ne pună în valoare eleganţa şi feminitatea, dar care să fie şi comozi. Clientele noastre ne spun ce tip de piele îşi doresc, culoarea, mărimea tocului, accesoriile şi decupajele, iar noi le realizăm manual“, completează aceasta.

„Amprenta“ clientului, esenţială

Coca Zaboloteanu, creatoarea brandului de pantofi cu acelaşi nume, completează portretul cumpărătorului cu alte câteva caracteristici. „Sunt persoane nonconformiste, creative, pasionate de frumos şi atente la detalii cu care am creat împreună, de-a lungul anilor, o mulţime de pantofi senzaţionali“, a declarat aceasta, subliniind importanţa implicării clientului în procesul de creaţie.

moda

FOTO Pantofi Coca Zaboloteanu

În cazul pantofilor Hot Stepper, producător românesc care realizează pantofi pe comandă, amprenta creativă a clientului este cu atât mai mare cu cât îşi poate alege un model de încălţăminte pictată, având opţiunea de a opta pentru desenul care va înfrumuseţa articolul. 

moda

FOTO Model Hot Stepper

Acelaşi este şi cazul Gabrielei Atanasov, designer vestimentar care a semnat şi o linie de încălţăminte plecând de la logo-ul brandului său, Sweet Paprika – o bulină roşie, în colaborare cu Hannami Shoes. Clienţii îşi pot decora încălţămintea prin aplicarea bulinei roşii, unei steluţe sau a unei inimi, pe botul pantofului stiletto sau breteaua pe sandalelor a căror culoare poate fi personificată în funcţie de preferinţele clientelor.

moda

Gabriela Atanasov

pantofi moda

Pantofi Gabriela Atanasov, în colaborare cu Hannami Shoes 

Pentru că procesul creativ nu este unul uşor, durata lui se poate întinde pe mai multe zile, poate depăşi o săpătămână, în funcţie de complexitatea modelului dorit.

Producţia unei perechi de pantofi durează în jur de câteva zile în funcţie de complexitate. Nu este un proces uşor, mai ales că vorbim de pantofi făcuţi manual. Uneori este nevoie de foarte multe încercări pentru a obţine o linie frumoasă pentru un produs aparent simplu, explică designerul de pantofi Coca Zaboloteanu.

Modele de sezon

În ceea ce priveşte tendinţele momentului, pentru o pereche de încălţări comode, dar în concordanţă cu trendurile pentru primăvara-vara lui 2016, designerii internaţionali recomandă o paletă largă de detalii interesante menite să scoată orice ţinută din anonimat.  Sandalele cu talpă sport, dreaptă şi din materiale uşoare, precum buretele, se numără printre cele mai iubite tendinţe ale sezonului. Astfel de modele găsim în colecţiile caselor de modă Kenzo, Chanel şi Tory Burch. În acelaşi stil, multe case de modă, printre care şi Alexander Wang şi Tommy Hilfiger au optat, în colecţiile lor, pentru pantofi sport.

moda

FOTO Papuci Alexander McQueen 

Papucii cu toc bloc, mic, sunt de asemenea la modă în sezonul cald. Gucci propune o variantă cu tocul decorat cu pietricele, în stilul opulent al casei de modă, în timp ce Zara şi designerul italian Mansur Gavriel propun versiuni simple, în nuanţe de maro sau galben. Încălţămintea cu plaformă rămâne în tendinţe, fiind, de altfel, o propunere comodă. Jimmy Cho vine cu o variantă de sandale cu platformă din lemn, în timp ce Dries Van Noten propune un model dintr-un material care imită pielea de şarpe, în nuanţe de albastru electric. Stilul western se numără şi el printre cele mai populare propuneri ale designerului, fiind preferat de Louis Vuitton, Alexander McQueen şi Marc Jacobs.


 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite