Cum să îţi îngrijeşti părul negru pentru a rămâne lucios şi sănătos în timpul verii: sfaturi de la Cristi Pascu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Pascu, unul dintre cei mai apreciaţi hairstylişti din România, explică avantajele şi dezavantajele părului negru şi ne învaţă cum ar trebui îngrijit pentru a-şi păstra culoarea şi strălucirea mai mult timp.

Conform specialistului, deşi este mai uşor de protejat decât culorile deschise, părul negru necesită o atenţie deosebită. În acelaşi timp, nuanţa nu este indicată celor cu părul rar sau cu vârsta de peste 40 de ani. 

Problemele părului negru  

„Părul negru este mult mai uşor de îngrijit, comparativ cu blondul. Vara, însă, inamicul lui numărul unu este soarele şi apoi apa sărată. Îl putem proteja cu o peliculă de ulei, chiar daca asta înseamnă să îl încărcăm puţin şi, după o zi de expunere la soare, să pară îmbâcsit. Este suficient să aplicăm apoi un şampon şi o mască pentru ca părul să revină imediat la starea iniţială. 

Nu recomand negrul persoanelor care au părul rar şi poartă cărare. Asta deoarece negrul este ca un magnet pentru ultraviolet, iar pielea de la cărare se poate astfel arde. Dacă ai şi părul rar, atunci apare în acel moment aşa-zisa mătreaţă falsă, întrucât pielea scalpului devine foarte uscată şi se descuamează. În acest caz, este indicat să optezi pentru alte nuanţe. Pentru că, da, este inestetic să îţi aplici, strict pe acea cărare, cremă cu factor de protecţie“, spune Cristi Pascu.  

Îngrijirea părului negru

Atunci când vorbim despre îngrijirea părului negru, Cristi Pascu recomandă produsele pe bază de ulei de cocos. 

„Uleiul de cocos este cel indicat persoanelor cu părul negru. Poate fi sub orice formă, începând cu masca aceea rece, până la ulei rafinat, din care aplici 2-3 picături. Dacă ne uităm la America de Sud şi Africa, toate culturile de acolo au, într-un fel sau altul, ca şi tratament de păr, cocosul şi uleiul de cocos“, explică specialistul. 

Cui îi este indicat părul negru

„Negrul este recomandat persoanelor sub 40 de ani. După aceea, nu face decât să scoată în evidenţă orice imperfecţiune a feţei. Aici intră orice rid, cearcane, urme de oboseală. Negrul este, însă, o culoare senzaţională pentru că îşi păstrează mult mai mult timp strălucirea. În clipa în care îi oferim un ulei, un luciu, efectul este imediat şi spectaculos. Este suficient ca negrul să fie coafat foarte bine, mai ales la vârfuri şi apoi să dai o picătura de ulei de argan sau cocos pe lungimea firului de păr şi varfuri pentru a arăta impecabil“, spune Cristi Pascu. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite