Cum să te îmbraci pentru o primăvară friguroasă

Cum să te îmbraci pentru o primăvară friguroasă

În zilele răcoroase poate fi uneori dificil să găseşti hainele care să-ţi ţină de cald şi să te şi avantajeze FOTO Shutterstock

Dacă săptămâna trecută razele soarelui ne-au încurajat să trecem la haine mai subţiri, iar în revistele de modă deja puteam admira perechile de sandale (în special pe galben, culoarea momentului), acum meteorologii ne avertizează că ne aşteaptă un sfârşit de săptămână friguros, cu ninsoare în unele regiuni, aşa că pentru moment trebuie să ne adaptăm ţinuta cerinţelor meteorologice.

Specialiştii citaţi de „The Guardian“ ne sfătuiesc ce să purtăm pentru a ne păstra aerul primăvăratic, fără să ne fie însă frig. 

1. Alege culori puternice
 
Nu prea contează ce culoare este şi nici nu contează din ce parte a ţinutei face parte, atâta timp cât e deschisă. Indicate sunt culorile neon, o alegere curajoasă pe o astfel de vreme mohorâtă, nuanţele palide nemaifiind atât de apreciate ca în anii trecuţi. 
 
 
2. Poartă pulovere tricotate
 
Puloverele sunt de obicei purtate iarna, dar, în acest sezon, există o mulţime de pulovere mai subţiri, perfecte pentru vremea de afară.
 
3. Poartă alb
 
Este una dintre culorile sezonului şi toată lumea are acasă o cămaşă alba, iar dacă simţi că îţi este frig, poţi pune peste ea un pulover tricotat. 
 
4. Încearcă două perechi de dresuri
 
Această metodă chiar funcţionează şi astfel poţi purta fuste chiar dacă vremea de afară nu este prea atrăgătoare. Iar în cazul în care cele de deasupra sunt mai deschise, efectul este mai spectaculos. 
 
5. Inspiră-te din colecţiile de toamnă / iarnă 2013
 
Poţi trece peste sezonul de primăvară / vară pentru a fi înaintea celorlaţi. Cea mai recentă colecţie Céline a fost atât de bine primită, încât o poţi lua ca referinţă de stil şi poţi fura câteva idei. Partea bună este că hainele create de ea trimit către ideea de comoditate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările