Lenjerie intimă sexy potrivită pentru orice tip de siluetă FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lenjeria intimă sexy este un accesoriu esenţial în garderoba oricărei femei, iar cu ocazia sărbătorilor iubirii, Sfântul Valentin şi românescul Dragobete, poate fi folosită ca o adevărată armă de seducţie. Nemuritoarele piese din dantelă neagră, dar şi piesele în culori vibrante, precum roşu, verde sau fucsia, sunt la modă anul acesta.

Delicateţea şi feminitatea pieselor de lenjerie intimă sexy, realizate din materiale fine precum dantela, satinul sau mătasea, devin „arme‟ indispensabile în ajunul sărbătorilor iubirii, Ziua Îndrăgostiţilor, serbată duminică, 14 februarie, şi varianta românească a acesteia, Dragobetele, pe 24 februarie.

Variantele sofisticate şi mereu la modă, realizate din eleganta dantelă neagră, precum şi piesele mai îndrăzneţe, în nuanţe îndrăzneţe de roşu, fucsia, verde sau turcoaz, alături de accesorii de efect, precum ciorapii portjartier şi corsetele strânse pe talie, intră în lista recomandărilor de anul acesta.

Potrivit dansatoarei burlesque şi creatoarei de lenjerie intimă Ditei von Teese, pe lângă respectarea tendinţelor şi a alegerii modelelor în funcţie de siluetă, cel mai important este ca aceste articole vestimentare atât de folosite ca artificii în jocul seducţiei să fie purtate cu naturaleţe, „ca o extensie a purtătoarei‟.

image

„Cele mai cunoscute seducătoare in istorie sunt femei pline de încredere, care fac totul pentru ele. Şi fac acest lucru constant. Nu aşteptaţi o zi specială pentru a seduce, ci practicaţi această artă zilnic, până când devine un lucru natural. Lenjeria intimă este parte din magia de a fi femeie‟, a declarat vedeta pentru ediţia americană a revistei de modă „Vogue‟.

În sprijinul acestei afirmaţii vine şi stilista Adriana Popescu. „Lenjeria intimă sexy joacă un rol foarte important pentru multe dintre femei când vine vorba de stima de sine. Ne conferă foarte multă încredere în noi şi ne dă acel gram de îndrăzneală care ne ajută să reuşim în ceea ce ne propunem, mai ales când vine vorba de seducţie‟, spune stilista.

Dantela neagră, esenţa senzualităţii

Eleganţa desuurilor din dantelă neagră, piese clasice şi elegante, dar în acelaşi timp extrem de erotice, nu are termen de valabilitate. De acest lucru au ţinut cont creatorii de lenjerie intimă din spatele brandului britanic Agent Provocateur, ale căror colecţii recente conţin o sumedenie de modele de lenjerie dantelată neagră. 

image

Modelele transparente, care lasă puţin loc imaginaţiei, dintr-o singură bucată, din două piese, sutien şi slip, ori accesorizate cu ciorapi portjartier sau corset, dar şi seturile potrivite femeilor mai îndrăzneţe, în care locul sutienului este luat de un set de discuri pentru sfârcuri, sunt alegeri ideale pentru Sfântul Valentin şi Dragobete.

image

Şi faimoasa casă de modă americană Victoria’s Secret a adoptat, în colecţia prezentată în luna noiembrie a anului trecut, în timpul spectacolului anual al brandului, rafinamentul dantelei negre şi albe. „Îngeraşii‟ au defilat în creaţii spectaculoase, în care portjartirul a devenit un accesoriu purtat în talie, care a completat într-un mod inedit seturile formate din două piese, sutiene de tip corset şi slip.

„Cumpăraţi un sutien negru care vi se potriveşte şi două-trei perechi de lenjerie intimă care s-ar putea asorta cu acesta, în mai multe variante. Astfel, o să vă alcătuiţi o colecţie mult mai diversificată‟, sfătuieşte Dita Von Teese, conform ediţiei americane a revistei „Vogue‟.

Brandul italian de lenjerie intimă La Perla, renumit şi în România, oferă o gamă variată de lenjerie intimă din dantelă neagră. Deşi colecţia de toamnă-iarnă 2015/2016, prezentată în luna februarie a anului trecut la Săptămâna Modei de la Milano, a fost dominată de nuanţa focului, roşu, aceasta conţine numeroase modele de lenjerie neagră.

Culorile anului 2016

Roşul este, de asemenea, nelipsit din propunerile de lenjerie intimă destinate zilelor iubirii şi nu numai. „Dacă eşti genul de femeie romantică, care preferă modelele clasice, roşul şi negrul sunt culorile pe care te poţi baza oricând. Însă dacă vrei să aduci o notă de prospeţime, foarte şic, poţi aborda culorile anului 2016: roz quartz (n.r. –roz pal) şi serenity (n.r. –albastru deschis). Cel mai bine însă este să alegi culoarea în care te simţi bine şi care te face fericită‟, spune Adriana Popescu.

image

Fie că vorbim de nuanţele tari de roşu, întâlnite în colecţia Essence a casei de modă germane Triumph, piese disponibile şi pe piaţa din România, fie de variantele marsala sau rose, apărute în cea mai recentă colecţie a brandului Agent Provocateur, lenjeria intimă în culoarea pasiunii este foarte populară, mai ales în preajma Zilei Îndrăgostiţilor şi a sărbătorii de Dragobete.
Alte nuanţe sugerate de „Regina Burlesque‟, Dita von Teese, sunt fucsia, tucoaz şi verde. „Deşi lenjeria neagră nu ar trebui să lipsească din garderoba unei femei, culorile îi conferă un aer jucăuş şi aventuros‟, este de părere starleta, adăugând că un efect similar îl au şi accesoriile. De exemplu, ciorapii cu portjartier sau centurile portjartier care decorează talia accentuează semnificaţia erotică a zilelor iubirii. Purtate în stil franţuzesc, pe deasupra lenjeriei, acestea trebuie neapărat să fie de calitate, pentru un aer cât mai sexy, dar sofisticat.

Cum alegem lenjeria intimă în funcţie de siluetă 

Conformaţia corpului este foarte importantă atunci când alegem lenjeria intimă menită să ne transforme în zeiţe sexy, potrivit stilistei Adriana Popescu.

Astfel, femeile cu corpul în formă de pară, mai înguste în zona umerilor şi cu un posterior mai generos, pot purta lenjerii sexy care permit ca accentul să pice pe talie, formate din trei piese: sutien, slip şi un accesoriu de tip fustiţă sau o centură portjartier. 

image

În cazul femeilor cu trupul în formă de măr, cu pieptul mai generos decât zona şoldurilor şi a coapselor, cele mai potrivite alegeri sunt rochiţele baby doll, care atrag atenţia asupra sânilor, dar şi corsetele, care evidenţiază bustul şi ascund abdomenul imperfect. Corsetele sunt recomandate şi în cazul femeilor slabe, fără forme, întrucât le vor ajuta să creeze iluzia curbelor.

image

„Modelele relaxate, cu o croială largă, sunt mereu sexy prin naturaleţea pe care o emană. Modelele complicate, cu multe volane sau bretele suplimentare, te pot face să te simţi inconfortabil şi pot chiar să strice un eveniment special. Ca material, alegeri universal bune sunt mătasea, dantela şi satinul, fără exagerări sau accesorii‟, subliniază stilista.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite