Concursul Miss America renunţă la proba costumelor de baie

Concursul Miss
America renunţă la proba costumelor de baie

FOTO Twitter

Pentru prima dată într-o sută de ani, concurentele de la Miss America nu vor defila în costume de baie anul acesta, organizatorii anunţând, marţi, că spectacolul încearcă să îşi redefinească rolul, într-o eră a emancipării femeii şi a egalităţii de gen, relatează The New York Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miss America a fost aproape sinonim cu ţinutele sumare şi costumele de baie, încă de la primul concurs din 1921, pe podiumul din Atlantic City.

Dacă la început concurentele purtau costume de baie întregi şi conservatoare, după moda de astăzi, în timp costumele bikini şi tocurile înalte şi-au făcut apariţia.

Organizaţia Miss America, acum sub patronaj majoritar feminin, a declarat, marţi, că va renunţa la proba costumelor de baie chiar din septembrie, odată cu începerea competiţiei de anul acesta. Schimbarea va influenţa şi concursurile locale.

„Am vorbit cu multe tinere care mi-au spus că le-ar plăcea să facă parte din acest spectacol, dar nu se simt confortabil să defileze într-un costum de baie,” a declarat într-un interviu Gretchen Carlson, preşedinta organizaţiei.

Competiţia, care nu e străină de scandaluri de hărţuire sexuală şi care işi caută locul în mişcarea #MeToo, a lucrat de câteva luni la un nou format. Cei nouă membri ai consiliului director, dintre care şapte femei, au votat schimbarea în luna martie. Aceasta fost ţinută secretă până acum două zile, când au fost anunţaţi directorii regionali şi fostele câştigătoare Miss America.

Doamna Carlson, care e o voce importantă în ceea ce priveşte drepturile femeilor la locul de muncă, a spus că scopul principal al competiţiei va fi acela de a aduce în vederea publicului talentul, inteligenţa şi ideile participantelor.

„Nu te vom judeca după aspectul exterior”, a declarat Gretchen Carlson, ea însăşi fostă Miss America în 1989, la emisiunea „Good morning America” de la postul ABC. „Evoluăm odată cu această revoluţie culturală,” a adăugat preşedinta organizaţiei.

Schimbările se vor aplica imediat pentru Miss America, dar va mai dura până vor fi preluate şi de evenimentele locale şi regionale.
 
citeste totul despre: