Visul de dimineaţă

Îmi amintesc noaptea când ţi-am păzit somnul, te sărutam uşor iar tu-mi răspundeai. Apoi, în zori, mi-ai zis că nu-ţi aminteşti nimic pentru c-ai dormit adânc. M-am simţit mâhnit. Tu ai zâmbit, apoi de fiecare dată râzănd te făceai cum uiţi să mă săruţi.

Dimineaţa mă trezeşti mereu, deşi tot încerc să mai dorm. De fiecare dată urmăm acelaşi ritual. Sună alarma, eu adormit, instictiv o opresc. Tu începi să-mi spui că nu-s puturos, că mă trezesc, eu te rog să mă laşi cinci minute. Apoi te strângi în jurul tău, îţi mângâi obrazul de pieptul meu iar părul tău mă gâdilă pe faţă.

-          Elfule, trezeşte-te. Trebuie să mergem la facultate.

-          Dar am un seminar aiurea azi..mai las’

-          Eu n-am seminar de chiul, hai, du-mă la şcoalăăăăăăăăăăăă. Elf, elfule, să ne deschidem ochii. Aşaaaa.

Dormi în cămaşa mea alb-albastră cu carouri, chiar o mai port, când şi când. Îmi place să te văd în ea, dar uneori când trebuie să merg undeva o găsesc şifonată! Atunci tu ai replica:

-          Eu măcar ţi-o mototolesc cu dragoste, elfule. Oricum tot la mine va ajunge pentru călcat.

-          Şi eu nu...

Dar n-apuc să-mi susţin pledoaria pentru că:

-          Da, da, tu faci treburile mai grele şi mă ajuţi mereu în orice, aşa e. Elfule, de trei zile te rog să schimb becul din hol, l-am cumpărat eu, îl găseşti pe birou.

Începi să desfaci cămaşa de pe tine şi dispari pentru a te intoarce cu ea fără cute şi îmbrăcată cu alt tricou de-al meu. Între timp, pun şi eu becul în hol.

Mă bucur să te văd cum porţi hainele mele, aşa am mereu mirosul tău cu mine.

            Primul asfinţit la mare pe care l-am văzut împreună pe plajă, în Sulina, a fost ca un basm. M-ai trezit în cort cu sărutări, te-ai aşezat deasupra mea, m-ai luat în braţe, mă mângăiai şi sărut cu sărut ai alungat orice urmă de somn, mi-ai făcut semn să tac. Tras de tine, te-am urmat către mare. Era între întuneric şi lumină, noaptea încă nu fugise de pe cer, iar ziua încă era timidă.

-          Să ne aruncăm în mare înainte ca ea să se scalde-n lumină. Iar atunci, noi să fim în valuri. Te-ai împins în braţele mele, în pieptul meu şi am înaintat în apă.

Apoi am facut pluta amândoi ţinându-ne de mână şi Soarele începea să ne acopere cu razele sale.

-          De ce facem asta? te întreb zgribulit de apă.

-          Elfule, aşa simţim bucuria înotului amândoi. Pe un ton aspru mi-ai răspuns.

De fiecare dată când mă tund ajungem în aceeaşi situaţie. Tu insişti să îmi oferi câteva idei, ajung să te las cu foarfecele în părul meu. Mă uit în oglindă ca apoi să mă enervez la culme de ”ideile” tale, căci am scări, baricade şi tot felul de motive arhitecturale în păr.

-          Mă rad în cap, spun pe un ton sec după ce evaluez ”pagubele”.

Tu râzi, laşi foarfecele şi te arunci în pat lansând în apărarea ta unicul argument:

-          Tu oricum aveai de gând să te razi în cap, aşa faci de fiecare dată. Greu poţi spune această propoziţie din cauza râsului care te cuprinde.

Mă năpustesc asupra ta, te gâdil puternic.

-          Părul! O să umpli patul de păr. Râzi şi incerci sfios să te aperi cumva.

-          Îţi arăt eu ţie păr prin pat, stai să vezi. Ce păr, tu eşti de vină!

Apoi, ajungi la partea noastră favorită în care foloseşti şantajul.

-          Aşa ţii la elfiţa ta!? Mă cuprinzi de gât, mă săruţi, te lipeşti de mine şi mă domoleşti. Îţi stă chiar bine tuns aşa, spui aceste cuvinte pe un ton nevinovat, de parcă altcineva ar fi făcut arhitectură eclectică pe capul meu.

https://www.youtube.com/watch?v=5VVpI9n0V9Y

Când ne punem în pat, noaptea, te aşezi peste mine, îţi lipeşti pieptul de al meu şi mă mângâi pe braţe până începi să visezi. Doar că părul tău...mă gâdilă pe faţă şi mă trezesc din somn iar apoi nu pot să adorm aşa că încerc să îl aşez într-un fel şi de fiecare dată te mişti. Iar eu te întreb spăşit:

-          Nu dormeai mai devreme?

-          Ba dormeam până te-ai oprit tu din sforăit şi m-am trezit.

-          Eu nu..

-          Tu nu sforăi aşa e. Hai, mângăie-mă pe spate cum ne place şi eu voi adormi cuminte.

Am condus până în afara oraşului în o noapte de vară senină, era doar maşina noastră pe şosea, o câmpie imensă şi cerul senin cu Luna-ntre stele. Mi-ai cerut să opresc, apoi ai mers pe bancheta din spate. Te uitai pe geam şi mi-ai făcut semn să vin lângă tine, te-ai aşezat pe pieptul meu. Cu ochii spre stele mi-ai spus:

-          Cât de tare strălucesc stelele. Ele luminează şi după ce mor. Aşa e şi dragostea dincolo de moarte, Elfule.

Râd când te văd la volan. Când, prin primele săptămâni ale permisului tău te-am ajutat să parchezi printre maşini la centimentru. Eu îţi spuneam că ai spaţiu doar să nu mişti deloc volanul, când defapt mă aşteptam să zgârîi maşinile vecinilor. După ce ai tras frana de mână ţi-am zis cât de aproape erai şi că nu-mi vine să cred cum ai reuşit. Mă gândesc ce te-ai face fără mine, dar mă îngrozeşte gândul ce m-aş face eu fără tine.

Eram la munte, lângă foc alături de alţi prieteni cântam veseli. Te-ai întors spre mine şi m-ai întrebat:

-          Unde trebuie noi să ajungem, Elfule?

-          În Germania, ai uitat.

-          Nuuu. Vom merge acolo pentru 20 de ani.

-          Şi părăsim ţara? întreb eu nedumerit..

-          Mergem în concediu.

-          !?

-          Ce, oamenii nu pot avea concedii de 20 de ani? Of, zăpăcitule. Nu înţelegi nimic.

Când vreau să fac un proiect sau o lucrare tu mereu mă ajuţi. Mai întâi sunt lipsit de orice dispoziţie de lucru aşa că mă pun să fac orice altceva. Apari în prag, în hanoracul meu, mă priveşti:

-          Elfule, ce aveam noi de făcut? Lasă puţin cartea aia şi vorbeşte cu mine.

-          Păi....tu nu mi-ai zis de vreo treabă pe care o ai de rezolvat, eu am ceva despre reglementarea şi supravegherea europeană în sistemul bancar.

-          Aşa, uitasem, bine că mi-ai amintit.

Începi să faci tot felul de lucruri pe internet lângă mine. După un timp, nu foarte lung, îmi ceri părerea în legătură cu ”proiecţelul” tău şi aşa mă apuc de treabă, iar când totu-i gata îmi spui:

-          Ştiam eu că n-o să te duci la prezentare cu un proiect făcut de mine, tu copiezi doar la examen, că nu sunt eu lângă tine.

Odată ai venit la mine furioasă:

-          Socialistule! Socialistule!

-          !?

-          Ţi-am citit proiectul!

-          Păi, nu am menţionat non-intervenţia statului, reducerea poverii fiscale, stimularea competiţiei, reglementarea şi optimul ei, apoi..

-          Societate, costuri sociale, implicaţii sociale, sunt expresii care apar prea des. De câte ori nu ţi-am zis să apelezi la termeni echivalenţi, să n-ai un vocabular limitat. Ştiu că eşti apolitic, de altfel azi nici nu mai avem politică în adevaratul adevăr. Doar eu sunt prima care dacă te văd c-o iei pe arătură cu politica, te bat! Cu făcăleţul!

La bazin m-ai enervat teribil. Ai intrat perfect din săritură în apă, apoi ai înotat bine, iar eu te-am întrebat:

-          Eşti cumva delfin?

-          Păi, crezi că-s prostovol de Dunăre? râzând de la capătul culoarului mi-ai răspuns.

-          Să vezi ce-ţi fac!

-          Mai degrabă hai să învăţăm bine respiraţia, coordonarea mâini-picioare. Şi ai venit către mine...

Cândva ţi-am cerut să-mi spui o poveste, n-ai ştiut. La un timp apoi ai început să-mi spui poveşti scurte, ba noaptea, ba la piaţă, ba la conferinţe, peste tot şi oricând.

-          El s-a apropiat de ea ş-a zis: Pe măsură ce te revăd după pauze mari de timp, dragostea e mai arzătoare. Pe măsură ce te văd mai des, dragostea e mai puternică.

-          Cine cui a zis ce? naiv, necunoscător întreb.

-          Pffffffff, aiurilă. Tu îmi spui mie, că pe mine mă ai! îmi vorbeşti cu glasul tău şoptit.

Apoi mă iei în braţe şi te ascunzi în puloverul meu ca un copil. Mergem aşa pe stradă.

Când plec dimineaţa te văd cum îmi pregăteşti haina, fularul, batista.

-          Ce faci, elf? ca un desconspirator, în taină îţi grăiesc.

-          Îţi mângâi hainele pentru că ele te vor înveli cât nu eşti lângă mine.

Acum ceva timp m-ai sunat să mă întrebi ceva:

-          Elf, de ce îmi spui elf, elfinţă?

-          Păi...tu ai folosit prima dată acest cuvânt, răspund nedumerit, încurcat.

-          Ţi se pare că am urechi mari?

-          Dar eu ?

-          ai început să râzi ca un copil ....ihiihih hi hi. Şi eu ţin la tine elfule!

Apoi ai închis cu scuza de a nu mă ţine de vorbă cu fleacuri. Însă ai vrut să scapi de furia mea.

            Când sunt plecat în deplasări sau în alte proiecte în care nu mă poţi însoţi, parfumul, fotografia ta şi orice lucru pe care l-ai atins şi mă insoţeşte cu tine, alină greutatea distanţei.

Mă enervez că nu pot fi supărat pe tine. Mereu regret că îţi fac mustrări dar niciodată nu încerci să fugi de ele. Mă asculţi pentru că întelegi că ele ne ajută pe amândoi, după ce termin de spus ceri să fii luată în grijă, îţi arăţi dragostea şi recunoşti greşelile. Ştii că nu-ţi vreau răul şi până seara reuşeşti să mă domoleşti, tu îmi tratezi furia, defectele fără să mă confrunţi.

Acum scriu aceste rânduri prin autoboz, metrou, cursuri sau

 când eşti la duş

-          Elf, vino mai repede, am şampon în ochiiiiiiiiiiii iiii.

şi nu o fac pentru că Moşul n-are buget de cadouri, ci pentru zâmbetul tău.

-          Vii mai repede....mă păcăleşti, ce tot faci de nu eşti să facem baie?

În fiecare zi lupt ca buzele tale să fie mereu vesele, iar tu să te simţi tot mai încrezătoare.

Ts, elf.