Uite vaginul, nu e vaginul: cât de bine îşi cunosc femeile propriul corp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele unor studii recente au scos la iveală că jumătate din femei nu pot localiza vaginul pe o imagine a aparatului reproducător feminin.

Jumătate din femeile cu vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani au fost incapabile să identifice vaginul pe o diagramă medicală a sistemului reproducător feminin, potrivit unui studiu realizat de fundaţia americană pentru cancer „The Eve Appeal”

Pe de altă parte, majoritatea femeilor cu vârste cuprinse între 66 şi 75 de ani s-au dovedit a fi mult mai educate cu privire la anatomia propriului corp. 

De asemenea, în cadrul studiului s-a descoperit că mai puţin de un sfert din femeile tinere cu vârste între 16 şi 25 de ani simt că sunt bine informate în privinţa problemelor ginecologice, comparativ cu 42% din femeile cu vârste între 66 şi 75 de ani. Un motiv ar putea fi faptul că cel puţin o femeie tânără din zece este prea jenată ca să meargă la ginecolog. 

Fundaţia „The Eve Appeal” va lansa o campanie de conştientizare a cancerului ginecologic, care include toate cele cinci timpuri de cancer ale sistemului reproducător feminin (cervical, ovarian, uterin, vaginal şi vulvar). Campania va începe luna viitoare şi va urmări determinarea femeilor tinere să înfrunte ruşinea când vine vorba de sănătatea organelor genitale, pentru a preveni cazurile de cancer. Studiul fundaţiei a scos la iveală şi faptul că una din cinci femei tinere nu poate numi corect nici măcar un simptom al cancerului ginecologic, care poate afecta uterul, cervixul, ovarele, vaginul şi vulva. 

„Cancerul ginecologic are o rată de mortalitate de 40%. Înţelegerea simptomelor ar putea salva vieţi”, a declarat Helena Morrissey, directorul fundaţiei „The Eve Appeal”.

Simptomele cheie ale cancerului ginecologic:

1. Orice sângerare din vagin, mai ales atunci când aceasta apare după un contact sexual sau după menopauză, când menstruaţia dispare.

2. Orice scurgere vaginală neobişnuită, care conţine sânge sau are un miros neplăcut.

3. O umflătură în vagin.

4. Mâncărimi persistente.

5. O umflătură sau o aluniţă pe vulvă.

6. Balonare persistentă.

7. Usturimi la urinare.

8. Urinări frecvente.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite