Familiile în care bărbaţii fac tocană şi femeile fac bani s-au înmulţit la modul pitoresc. Am vrut egalitate cu bărbaţii şi ne-am temut de reacţia lor, dar ei au spus un ”slavă Domnului” care ne-a scăpat de remuşcări. E drept, ne-a scăpat şi de libertate. Dar ce e mai enervant pe lume decât să stai degeaba şi să faci ce vrei? Aşa că trăiască şi înflorească emanciparea femeii, orice-ar însemna asta.

Aplicaţie pentru alăptatul sănătos

Anca voia un copil, neapărat şi urgent. Nu ştia prea bine la ce avea să-i folosească, dar a văzut că naşterea se afla pe agendă şi, corporatistă vajnică fiind, s-a gândit că trebuie să te ţii de program, altfel nu reuşeşti în viaţă. Bărbatul ei, Cornel, a încercat să-i explice că, fie şi dacă-i sună ei ceasul biologic, el ştie să-l oprească temporar şi să-l pună să sune iar peste un an. N-au existat în casă suficiente batistuţe ca să absoarbă viitura de lăcrămuţe ale nevestei rănite. Cum adică să amâne? Dar dacă i se termină ovulele, cum a citit ea pe Google? Cornel a simţit cum libidoul îi moare în chinuri, laolaltă cu armata ei de ovule lihnite. Prin urmare, au demarat campania de fertilizare. Totul era afrodiziac: la data şi la ora ovulaţiei, el trebuia să fie disponibil şi să se prezinte numaidecât la apel, chit că ieşea urgent din teleconferinţa cu CEO-ul de pe Coasta de Est a Americii. După sublimele minute de amor, ea stătea o jumătate de oră cu picioarele pe pereţi, la propriu, pentru că citise ea că astfel creşte şansa ca punctul ochit să fie şi punctul lovit. Asta făcea parte din seria: zece metode de a rămâne gravidă atunci când bărbatul tău te iubeşte mai mult decât pe şeful lui.

După şase luni de acrobaţii corporatisto-fiziologice, Anca a văzut un plus bleu pe testul de sarcină. L-a textuit pe Cornel, pe când încă nu se uscase beţigaşul: „vei fi tată”. El a îndrăznit s-o corecteze gramatical şi să-i spună că, de fapt, la cum arată lucrurile, se pare că el va fi mamă. Ea nu ştia dacă să râdă sau să lase ţandăra să-i sară. În cele din urmă, a făcut un carcalete din aceste două stări esenţiale şi a decis să vadă partea spălată a paharului. După nouă luni minunate, în care Cornel a avut privilegiul unic de a fi martorul celor mai nobile arsuri esofagiene, umflături de picioruşe, greţuri prelungi şi interesante crize de nervi, din dragostea lor a rezultat un băieţel voinic, de 1800 de grame – maică-sa fusese precaută şi mâncase numai nutreţ, ca să nu se îngraşe. Cu bebeluşul la un sân şi cu laptopul la alt sân, ea a reuşit să-şi hrănească şi puiul, şi jobul. L-a înţărcat pe cel dintâi la o lună jumate (după ce s-a interesat şi a aflat că nu poate face asta online), pe principiul că tânărul tată era deja doctorand în biberoane. Anca a izbutit să-i sporească soţului încrederea în sine, prin urmare i-a amintit că el are un serviciu penibil de uşor – e profesor de geografie, să fim serioşi – iar partea proastă a părţii bune e că tot el va putea sta acasă cu muguraşul iubirii lor, timp de doi ani bătuţi pe muchie.

A urmat, aşadar, o perioadă de vis, în care el a învăţat să schimbe pempărşii la fel de repede pe cât schimba ea uleiul la maşină. Seara, când se adunau acasă, el îi povestea cum bebe a început să agite răţuştele atârnate-n cărucior, iar ea îi povestea ce-a vorbit la telefon cu brokerul Mitsuaki Kusakabe, de la bursa din Tokyo. El era foarte mândru de ea şi, ca să-i arate că nu-i mai prejos, îi spunea cum bebe a spus primul cuvânt: ”chilim”. Anca s-a oprit cu dumicatul şi bursa-n gură şi i-a spus lui Cornel că ăsta nu e cuvânt, că probabil doar a râgâit. El a contrazis-o cu dragoste, i-a spus că, în limba albaneză, ”chilim” înseamnă mochetă.       

Lucrurile au continuat în aceeaşi notă optimistă, până când au decis ca odată, strict experimental şi de dragul distracţiei, să facă schimb de corvezi. Timp de o zi, ea a stat cu copilul acasă, iar el a plecat după comisioane, prin oraş. Seara, bilanţul era catastrofal. Ea hrănise bebeluşul cu măsline, lapte şi pufuleţi, iar el pusese benzină cu plumb în maşina lor care mergea cu, nu-i aşa, benzină fără plumb. Copilul avea diaree şi catalizatorul maşinii avea draci. A doua zi, ca să evite orice altă complicaţie, el s-a dus cu plodul la doctor, iar ea s-a dus cu maşina la autoservice. Şi toate lucrurile au intrat în normal, slavă Domnului.

Coşmelia şi eternul masculin

Corina şi Dragoş au înţeles că, la nuntă, şi-au schmbat din greşeală hainele între ei. Revelaţia s-a produs ulterior, când el şi-a rupt o falangă încercând să schimbe un bec, iar ea a fiert un ou timp de 56 de minute, ca să fie sigură că e gălbenuşul tare. În casa lor, ea merita cravata, iar el sutienul. Dragoş avea o misiune mai dificilă, era şi gospodin, şi odraslă. Corina hotărâse să nu aibă copii, trăise deja miracolul maternităţii pe când sufla în sosul soţului, ca să nu-i ardă lui limbuţa. El era la fel de împlinit pe latura parentală, nimic nu-l făcea mai fericit decât să spele şi să calce rochiţele Corinei. Ea a încercat o singură dată să bage maşina, dar după ce-a constatat că a pus detartrant în loc de detergent şi-a scos de-acolo un purcoi de jerpelituri, şi-a declinat orice pricepere şi s-a întors, spăşită, la ceea ce ştia ea mai bine: să facă bani şi să repare chiuvete.

De la o vreme, băgând de seamă că prietenii fac mişto de faptul că lui îi era frică de şoricei, Dragoş a hotărât să aibă o discuţie serioasă cu Corina lui. Ea, ca orice bărbată, ura visceral momentele când el voia să vorbească despre relaţia lor, când o întreba la ce se gândeşte şi când se supăra pe ea că adormea imediat după ce făceau sex, ba chiar, uneori, înainte de finalul incandescent al acestui act superb. Dar în fine, de dragul bunei coabitări, a acceptat dialogul, nu înainte de a-şi descăpăci o bere.   

N-au ajuns la cine ştie ce rezultat, poate şi pentru că ea se uita cu un ochi la el şi cu celălalt la televizor, unde, la cererea telespectatorilor, ProTV difuza a şaişpea oară filmul ”Soldatul universal”, cu Van Damme. E drept, nici Dragoş nu-şi putea canaliza atenţia asupra tratativelor, că avea zacusca pe foc şi, orice bărbat ştie asta, dacă o scapi o clipă din priviri, se prinde de fundul ceaunului. Aşa că lucrurile sunt la fel de frumoase şi-n ziua de azi. Ea a încheiat recent o afacere din care-i ies 30.000 de euro, iar el a făcut un curs de artă plastică la şcoala populară de artă. Ş în fiecare primăvară face mărţişoare din câlţi şi scoici şi le scoate la vânzare – fără succes, dar cu un graţios entuziasm, care-i dă un sens în viaţă.

Domnul Yin şi doamna Yang

Viorel trăieşte sănătos. Nu pune gura pe băutură, de fapt nu pune nimic pe băutură, râcâie câte-o jumătate de oră în raftul cu deodorante şi after shave-uri, să nu nimerească de-alea cu alcool. A încercat o singură dată în viaţa lui să aprindă o ţigară, prin armată, şi-au râs toţi de el, fiindcă a suflat în loc să tragă. Deşi e slab ca o ţeavă de calorifer, nu mănâncă grăsimi nici de Crăciun, ca să nu-i plesnească vreo arteră în viitor, în floarea vârstei, la nici 90 de ani. E sinistru de disciplinat, fixist şi ordonat, dulapul lui de haine arată ca al lui Hitler. Dar destinului îi cam place distracţia, aşa că i-a dăruit-o drept soaţă pe Silvana, care era coşmarul lui pereche. O iubeşte cu ardoare (atât cât poate el să ardă), deşi îl lasă perplex de câte ori deschide gura sau şifonierul. Silvana lucrează în showbiz, se ocupă cu PR-ul, are în grijă o cireadă de fiinţe care-şi spun artişti. Dispune de mult timp liber, fiindcă-şi rezolvă încurcăturile exclusiv la telefon, pe e-mail sau, dacă are o zi nasoală, pe Facebook.

În rest, bea singură – a încercat şi în oraş, dar gaşca o plictiseşte de moarte, fiindcă nimeni nu duce trei litri de vin, ca ea. Fumează în casă – a încercat într-o vreme să iasă pe balcon pentru fiecare ţigară, dar şi-a dat seama că e extenuant şi inuman să faci asta de 45 de ori pe zi. Mănâncă slănină cu ceapă şi cu pâine, pentru că nu-i prea place mâncarea gătită de Viorel, pe care şi un octogenar cu ulcer ar refuza-o, în favoarea supei de la Fundeni. Silvanei îi place fotbalul şi, când e un meci important, nu-l lasă pe Viorel să vadă Suleyman Magnificul. El face bot, suspină profund şi, pentru că ea nu-l întreabă ce s-a întâmplat (din simplul motiv că l-a mai întrebat de câteva ori de-a lungul căsniciei, iar el a răspuns ”nimic”), se ridică şi pleacă în dormitor, nu înainte de a lua cu el găletuşa de îngheţată din congelator.

Per total, casa lor conţine cantităţile ideale de masculinitate şi feminitate, doar că sunt repartizate un pic ciudat. Viorel bucătăreşte zi lumină, e meticulos ca o căpetenie de furnici, Silvana vrea să-l trimită la MasterChef. E conştientă că omul n-ar trece nici de proba eliminatorie, dar cât pierde el vremea pe-acolo, bea şi ea un şpriţ în linişte, acasă, fără ca soţul ei iubit s-o acompanieze cu aspiratorul şi scârţâitul de geamuri jughinite cu spirt medicinal.

Trebuia să ne imaginăm de la bun început că aşa va decurge mariajul acesta. La nunta lor, Silvana s-a îmbătat şi le povestea unora peripeţii din armată – pe vremea facultăţii ei, făceau şi fetele instrucţie militară. Mirele stătea drept în jilţ, parcă mâncase aracet, sau dansa potolit, ca să nu-i facă soacră-sii o impresie eronată şi, mai ales, ca să nu i se deranjeze freza, pentru că stilista plecase. Mireasa şi-a scos voalul, dar nu ca să-şi ia ziua bună de la fraţi, de la surori, ci pentru că o încurca. Mirele s-a schimbat în alt costum, la jumătatea nunţii, şi a trecut la al patrulea papion, cu o cochetărie adorabilă. Şi, dacă n-aş fi băut vreo trei whiskyiuleţe, aş fi putut să jur că l-am văzut la un moment dat aruncând buchetul.