Studiu: Ce beneficiu important aduce sexul frecvent după vârsta de 50 de ani

Studiu: Ce beneficiu important aduce sexul frecvent după vârsta de 50 de ani

FOTO Getty/iStock

Persoanele active sexual, cu vârsta de peste 50 de ani, ar putea avea un important beneficiu, este concluzia unui nou studiu efectuat de cercetători canadieni.

Potrivit unui studiu recent publicat în „Archives of Sexual Behaviour“, activitatea sexuală la persoanele de vârsta a treia se află în strânsă conexiune cu îmbunătăţirea memoriei, potrivit The Independent. 
 
Mark Allen, lector la şcoala de psihologie din cadrul Universităţii din Wollongong din Australia, a efectuat un studiu pe 6.016 de persoane, toate cu vârsta de peste 50 de ani.
 
Datele, care au fost colectate de English Longitudinal Study of Aging în 2012 şi 2014, relevă chestionarea a 2672 de bărbaţi şi 3344 de femei cu privire la mai multe aspecte ale vieţii lor, inclusiv sănătatea, dieta şi activitatea sexuală.
 
Participanţii au completat, de asemenea, un test de memorie episodică în 2012 şi 2014, astfel că cercetătorii au putut compara rezultatele ambelor sondaje. 
 
Astfel, specialistul a ajuns la concluzia că în timp ce toţi adulţii de peste 50 de ani prezintă semne de pierdere a memoriei, cei care au avut o viaţă sexuală activă au avut rezultate mai bune la testele de memorie efectuate în cadrul studiului. 
 
Potrivit specialiştilor, acest lucru ar demonstra că, cel puţin pe termen scurt, sexul frecvent ar putea avea un efect pozitiv asupra memoriei.
 
Cu toate acestea, nu există suficiente probe ştiinţifice care să ateste faptul că o activitate sexuală crescută este un factor important în îmbunătăţirea memoriei pe termen lung, avertizează cercetătorii. 
 
„Aceste constatări se bazează pe cercetare experimentală şi au dus la concluzia că activitatea sexuală sporeşte memoria episodică“, se arată în cocnluziile studiului. 
 
„Se recomandă continuarea cercetărilor folosind perioade mai lungi de timp şi măsurători alternative ale declinului cognitiv“, se mai arată în studiul menţionat. 
 
Cu toate astea, un alt studiu efectuat în 2016 de o echipă de la Universitatea McGill din Canada a susţinut că femeile care au o activitate sexuală sporită, se bucură de o memorie mai bună. În acest sens, cercetătorii au descoperit o corelaţie între creşterea hipocampului, o componentă a creierului care controlează emoţiile, memoria şi sistemul nervos, şi sexul.
 
citeste totul despre: