Singurătatea femeilor frumoase

Deşi mulţi dintre noi spun că aspectul fizic nu contează atunci când ne alegem prietenii şi partenerii, rezultatele cercetărilor ne arată că greşim FOTO Shutterstock

Din experienţa directă a clubului alpin - cel mai râvnit şi atât de secret - al bărbaţilor care s-au întors vii şi câteodată nevătămaţi de pe Everesturi feminine.

Maeştrii ne-au transmis ca EL era capabil sa împartă secunda în milioane de  parţi.

Recunosc că m-am topit pentru o fracţiune dintr-o secunda divina, foarte ortodoxă, descoperind că ceea ce credeam a fi doar o pretty face, nu numai ca pictează , dar şi expune fără a se expune în paradisuri artificiale.

Revenindu-mi instantaneu în următoarea fracţiune prin antrenamentul asimilat graţie maestrului nostru de Tong Tao , m-am topit iar din tot oţelul, de data asta suplu şi fluid ca un terminator , contemplând  proiecţia de pe Facebook a tablourilor expuse .

Fiind programat genetic să-mi revin din orice situaţie, am luat iar trup, formă carnala după un timp nedeterminat. Creierul a început din nou să funcţioneze de capul lui, în afara programului divin. Intrigat întâi. Apoi exaltat de-a dreptul.

După ce i-am administrat doza necesara din substanţa psihotropa preferată (şi încă indecent de legală) a lui Eliade, EL mi-a transmis bucuros prin reţeaua interna şi încă nepiratată  de neuroni , informaţia pe care nu o căutam: subiectul noului articol.

Nu despre IT, în niciun caz despre politică, nici măcar despre mâncare, băutură sau sex.

Singurătatea femeilor frumoase

O planşă răsucită pe toate volumele - precum butelia lui Klein, pe toate fetele - ca şi panglica lui Möbius, în atelierul nostru secret de mici arhitecţi ai universului feminyin, misterios şi atât de invizibil. O oportunitate unică! Ascensiunea introspectivă a Everestului femeilor inaccesibile.

Fiat LUX! יְהִי אוֹר! Şi se făcu lumină!

Marlon însăşi, făuritoarea de Fiaturi .
Visata, afişată, mototolita de milioane de ochi.

(Spaţiu public lăsat intenţionat  gol pentru încă un milion de atribute autocenzurate  )

Până aici, nimic nou, ar zice un cititor blazat. Ei bine, greşiţi.

 Pentru că Marlon, vedeţi voi, (se) percepe altfel.

De la Cleopatra încoace, e cea mai mare prăpastie pe care omenirea va fi  văzut-o vreodată între proiecţia exterioară a unei femei frumoase, aşa cum o văd alţii, şi aşa cum (se) vede ea.

O prăpastie atât de adâncă încât, pentru prima oară, mi-a fost necesar - pentru a făuri cheia potrivită acestei  introspecţii - tot echipamentul de alpinist din dotarea clubului nostru.

Ce ne spune ştiinţa?

Cunoaştem sexismul, ne-am confruntat cu „jeune-ismul”, dar vine din spate, cu putere, un nou concept. Beautismul. Suntem programaţi genetic, ca şi animale sociale, să observăm şi să fim atraşi de frumuseţe.

Deşi mulţi dintre noi spun că aspectul fizic nu contează atunci când ne alegem prietenii şi partenerii, rezultatele cercetărilor ne arată că greşim. Oamenii pe care îi întâlnim îşi formează impresia despre noi în proporţie de 90 la sută în primele 4-5 minute, iar frumuseţea este evaluată în mai puţin de zece secunde.

Cercetările psihosociologice au relevat că persoanele atractive obţin mai uşor locuri de muncă la interviurile de angajare şi primesc referinţe mai pozitive de la locul de muncă decât persoanele mai puţin atractive. Oamenii atrăgători obţin slujbe mai bune, salarii mai mari, sunt crezuţi pe cuvânt mai des şi li se permite să încalce regulile într-o mai mare măsură decât opozanţii lor mai puţin atrăgători (Pease şi Pease, 2003).

Tony Malim (după Chelcea, 110-111) a descris un experiment prin care s-a verificat relaţia dintre atractivitate şi evaluarea performanţelor. Cercetătorii au redactat două eseuri: unul bun şi unul slab. Studenţilor li s-a spus că eseurile au fost scrise de către studente şi au fost rugaţi să evalueze calitatea lor. O dată, eseul bun a fost însoţit de fotografia unei studente atractive şi altă dată de fotografia unei studente mai puţin atractive. La fel s-a procedat şi cu eseul slab. În ambele cazuri eseul studentei atractive din punct de vedere fizic a fost evaluat cel mai bine.

Tot în acest context, al influenţei frumuseţii asupra comportamentului, se face simţit efectul Pygmalion – obţinerea de către elevi a unor performanţe ridicate la învăţătură, în condiţiile în care nimic obiectiv nu permite prevederea acestora (Chelcea şi Iluţ, 2003). Profesorii au tendinţa de a se ocupa mai mult de copiii frumoşi, le dau mai multă atenţie, le oferă explicaţii mai detaliate şi au mai multă răbdare cu ei. Sunt mai generoşi în a acorda note mari, iar copiii, într-adevăr, obţin succese neaşteptate în activitatea educativă.

Alte cercetări au relevat că femeile atractive sunt considerate mai fericite, au o probabilitate mai mare de a se căsători şi de a avea o căsătorie reuşită, în procesele juridice primesc pedepse mai blânde decât cele neatractive. Astfel, este evident că, în majoritatea situaţiilor, adulţilor frumoşi se tinde să li se acorde beneficiile îndoielii. Hans Eysenck şi Michael Eysenck (1998) subliniază că această tendinţă îşi are originile în prima copilărie. Unor studente li s-a prezentat un scurt text descriind comportamentul reprobabil al unui copil de şapte ani – agresiune fizică îndreptată împotriva unui alt copil sau a unui animal. Copilul a fost considerat mai vinovat atunci când nu era drăguţ, iar abaterile lui comportamentale au fost judecate cu o severitate mai mare decât atunci când copilul era drăgălaş. În cazul în care i se atribuia o agresiune gravă, studentele chestionate erau mai înclinate să-l suspecteze de o predispoziţie cronică la acte antisociale pe copilul urât decât pe cel frumos, ba chiar să presupună că cel dintâi ar putea repeta în viitor agresiunea cu o probabilitate mai mare decât cel de-al doilea.

Femeile neatrăgătoare nu consideră că frumoasele au o personalitate sau un statut social superioare urâtelor.

S-a demonstrat şi că femeile frumoase sunt considerate superioare celor urâte: adică mai sigure de ele, mai îndrăzneţe şi mai talentate, mai înzestrate cu unor şi cu flexibilitate, mai prietenoase, mai talentate decât urâtele. Se îmbolnăvesc mai rar de maladii psihice li sunt mai mobile din punct de vedere social. Au mai multe contacte sociale, li se solicită mai des părerea, sunt mai apreciate şi, în general, oamenii se arată mai dispuşi să le ajute.

Există o excepţie semnificativă: femeile neatrăgătoare nu consideră că frumoasele au o personalitate sau un statut social superioare urâtelor. Aceste femei le consideră pe cele atrăgătoare ca fiind frivole, egoiste, nepotrivite a fi mame bune, dornice de parvenire socială, snoabe şi indiferente faţă de cei pe care societatea i-a defavorizat. Ele le suspectează de legături extraconjugale şi deci, de a avea mai des iniţiativa în procesele de divorţ (Eysenck şi Eysenck, 1998).

Nimeni nu a contestat efectul de halo al frumuseţii – eroare de atribuire constând în tendinţa ca un număr mic de trăsături evidente să influenţeze evaluarea de ansamblu al unei persoane (Chelcea şi Iluţ, 2003, 126). S-a verificat şi relaţia între frumuseţe şi atribuirea de trăsături psiho-morale pozitive, dar nu s-a stabilit dacă această relaţie este unidirecţională sau bidirecţională. Totuşi, mai mulţi cercetători (Dion, Berscheid şi Walster, 1977), au reliefat existenţa unui stereotip al frumuseţii, confirmând ideea conform căreia ”What is beautiful is good”.

Poate, că din punct de vedere etic, este corect să negi impactul înfăţişării asupra luării unei decizii, dar, indiferent dacă ne place sau nu, dovezile confirmă, în continuare faptul că lucrurile se întâmplă tocmai aşa şi că mintea noastră este programată să reacţioneze la înfăţişarea unei persoane.

O femeie frumoasă se vede aşa cum o văd ceilalţi? Dacă, de obicei, există un oarecare vag punct comun între cât de atrăgătoare se consideră o femeie şi cât o consideră cei din jur, nici nu poate fi vorba de evaluări concordante. Multe femei se cred mult mai puţin drăguţe sau plăcute decât sunt în realitate, tendinţă mai accentuată la vârstele tinere (Eysenck şi Eysenck, 1998).

Statistic, atât bărbaţii, cât şi femeile aspiră către parteneri superiori lui. Astfel, bărbaţii, marcaţi de complexul de superioritate, simţind nevoia să posede, tânjesc după femei cât mai frumoase, care cu atât pot fi mai coate goale, deci mai sărace. Dar cu cât femeile sunt mai frumoase, cu atât sunt mai curtate şi mai tentate să cedeze, transformând viaţa bărbaţilor respectivi în coşmar.

La rândul lor, femeile, marcate de un complex de inferioritate, simţind nevoia să se asigure economic şi social, tânjesc după bărbaţi cât mai bine situaţi, care pot fi „mai frumoşi decât dracul”.

Femeile, cu cât sunt mai frumoase, cu atât stârnesc în percepţia bărbaţilor sexul şi nu mintea, fapt ce le face să fie tratate mai mult ca obiecte de consum (Grosu, 1997). Căci până la urmă bărbatul este un animal optic, iar frumuseţea care atrage coincide rareori cu frumuseţea care provoacă îndrăgostirea (Ciupercă, 2000, 118).

V-aţi pus vreodată întrebarea de ce o femeie frumoasă este singură? Aţi observat că cea mai frumoasă femeie pe care o cunoaşteţi este şi cea mai singură? Nu spun că aceasta este o regulă. Puteţi să-mi raspundeţi la aceste întrebări invocând faptul că acele femei au anumite tare în sistemul de personalitate sau sunt total lipsite de maniere. Cunosc câteva persoane frumoase, inteligente, citite şi care sunt singure. Vă puteţi imagina, bineînţeles, că sunt asaltate de admiratori, dar nu sunt. În realitate au doar o singură prietenă.

Tindem să subevaluăm persoanele care apar în societate alături de parteneri de sex opus nu tocmai prezentabili din punct de vedere fizic.

Bărbaţii sunt atraşi de o femeie frumoasă datorită înfăţişării ei, dar niciunul dintre ei nu reuşeşte să o facă fericită. Bărbatul bogat sau foarte cunoscut: dacă un bărbat este bogat sau este o vedetă, el tratează femeia ca pe un trofeu. În această situaţie, femeia oboseşte să joace permanent acest rol şi iese din relaţie. Bărbatul frumos: dacă bărbatul este frumos, atunci el va dori o păpuşică Barbie lângă el. Apare, astfel, un alt efect de halo (indirect, dar imediat): dacă un bărbat este văzut în compania unei femei frumoase, câştigă câteva puncte în admiraţia generală şi, la fel, o femeie însoţită de un bărbat frumos.

Pe de altă parte, tindem să subevaluăm persoanele care apar în societate alături de parteneri de sex opus nu tocmai prezentabili din punct de vedere fizic. O întâmplare istorisită de terapeutul M. J. Legato exemplifică acest efect de halo, subliniind şi rolul important al presiunii sociale: „În urmă cu câteva luni, m-am întâlnit cu o prietenă de-a mea, care ieşise la plimbare cu un bărbat. Primul lucru care m-a frapat la însoţitorul prietenei mele a fost că nu era nici foarte arătos, nici foarte bine îmbrăcat. Imediat după aceea, am observat însă ce ochi vii şi inteligenţi avea şi ridurile pe care i le lăsase râsul în jurul lor. Am stat puţin de vorbă toţi trei chiar acolo, în colţul străzii, şi eu am rămas impresionată de cât de simpatic eraşi cât de atent se purta cu prietena mea. ... Prietena mea este o femeie frumoasă şi nu este o persoană superficială, dar era limpede că o deranja presiunea de ordin social rezultată din faptul că ieşea cu un bărbat care nu arăta aşa cum credea ea că ar fi trebuit să arate însoţitorul ei. ... Mi-a părut rău pentru ea mai târziu, când am aflat că se despărţiseră, şi încă şi mai rău când ea şi-a făcut apariţia la o serată la care eram amândouă invitate, însoţită de un bărbat care arăta uimitor de bine, dar care o trata de parcă ar fi fost un copil de cinci ani, uşor retardat”.

O altă categorie de bărbaţi: nici frumoşi, nici bogaţi, nici (re)cunoscuţi: apare gelozia, bărbatul începând să aibă complexe de inferioritate. Femeia trebuie să-şi ascundă frumuseţea sau să se confrunte cu gelozia şi complexele partenerului.

Indivizii par să nu fie atraşi de parteneri despre care ştiu că sunt greu de cucerit. S-a constatat că femeile frumoase care par inabordabile sunt evitate de bărbaţi de teama că ar putea fi refuzaţi sau ridiculizaţi. Un experiment întreprins pe câteva sute de studenţi (McGinnis, 1979) a evidenţiat faptul că bărbaţii care s-au întâlnit cu femei sociabile şi tolerante au cerut o a doua întâlnire în mai mare măsură decât au făcut-o bărbaţii ce contactaseră iniţial femei frumoase, dar distante şi evazive (Ciupercă, 2012, 27).

Dacă persoana de lângă noi este foarte atrăgătoare, mândria de a o avea alături este întunecată de teama continuă de a nu o pierde.

Disconfortul psihic generat de lipsa de atractivitate a partenerului nostru poate fi la fel de mare ca acela determinat de atractivitatea sporită a acestuia. Dacă persoana de lângă noi este foarte atrăgătoare, mândria de a o avea alături este întunecată de teama continuă de a nu o pierde. Femeile frumoase au, de obicei, bărbaţi posesivi şi geloşi, pentru că foarte rar aceştia au capacitatea de a înţelege că femeia părăseşte o relaţie nu neapărat datorită trăsăturilor avute, ci în special datorită nemulţurilor legate de atitudinile şi comportamentul partenerului de lângă ea. Posesivitatea şi gelozia cauzează conflicte majore, în aşa măsură încât cuplurile în care cel puţin un membru este foarte atractiv par a fi mai nefericite decât celelalte. Cu alte cuvinte, frumuseţea este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a menţine o relaţie pentru că mintea este întunecată că poţi pierde ceea ce nici tu nu ai crezut vreodată că poţi avea.

Un bărbat care are încredere în capacităţile sale, cu o imagine de sine pozitivă, necomplexat şi cu un tonus optimist nu va avea niciodată teamă că ar putea fi părăsit şi probabil nici nu va fi, atâta timp cât induce un aer de siguranţă şi masculinitate (Ciupercă, 2012, 27).

Majoritatea candidaţilor  ţin cont de prima şansă atunci când îşi pun problema de a relaţiona intim cu o femeie frumoasă. Într-un experiment, unui grup de bărbaţi le-a fost prezentate şase fotografii cu femei. Două din ele indicau femei cu un înalt grad de atractivitate, două mediu şi două scăzut. Într-o primă fază, bărbaţii au fost asiguraţi că se pot întâlni cu femeia aleasă de fiecare. În această condiţie, toţi bărbaţii au ales cele mai atractive femei. În a doua fază, subiecţilor li s-a spus că femeile pe care le selectează vor privi fotografiile celor care le-au ales şi ele vor decide dacă accepta întâlnirea sau nu. În această condiţie, procentul celor care au selectat femei cu înalt grad de atractivitate a fost mult mai mic şi el a fost legat de KLOUT-ul  si  nivelul de atractivitate al candidaţilor  (Huston we've got a problem , 1973 după Ciupercă, 2012, 26).

Aşadar, importanţa factorului atractivitate fizică este ponderată de cel puţin patru variabile: accesibilitatea virtualului partener, încrederea în sine a celui care alege, compatibilitatea percepută şi contextul social în care se produce alegerea (Forsé, 1991). De regulă, un cuplu se constituie din persoane care au acelaşi grad de atractivitate. În caz contrar, persoana mai puţin atractivă are calităţi compensatorii. De exemplu, s-a constatat că femeile frumoase tinere se căsătoresc cu bărbaţi cu statut social mai ridicat decât al lor (Elder, 1969). Însă, frumuseţea nu garantează un viitor mai bun sau o viaţă mai fericită. Cercetătorii au arătat că femeile care au fost considerate atrăgătoare în timpul facultăţii erau, după 20 de ani, mai puţin fericite decât cele considerate neatrăgătoare (Golu, 2000).

Deşi psihologia socială evidenţiază faptul că alegerea partenerului se face respectându-se gradul de atractivitate dintre cele două sexe, excepţia de la regulă pare a fi cuplul în care intră femeia înalt atractivă. Aceasta rămâne fără un partener pe măsură, găsindu-şi foarte greu un altul, atâta timp cât bărbaţii neatrăgători nu au curajul să creadă într-o relaţie cu ea, iar atunci când cred, intervine posesivitatea şi gelozia.

În plus, pentru mulţi bărbaţi, prenumele unei femei pare să fie precum hainele şi machiajul, mai mult decât un element, indisolubil legat de personalitatea sa. Bărbaţii preferă nume care sugerează cumpătarea, blândeţea şi feminitatea în ceea are ea mai pur. Într-un fel supunerea. Nu temperamente care se revoltă sau care se comportă bărbăteşte. Frédéric Ploton (2010) a realizat un experiment şi a observat că influenţa numelui a fost atât de mare, încât unii barbăţi au respins femei frumoase, atribuindu-le, totodată, caracteristici psiho-morale negative. Minimul pe care un bărbat pare să-l pretindă în privinţa numelui femeii este ca acesta să fie 100 la sută feminin.

Cercetătorii se întreabă ce anume are putere mai mare – frumuseţea unei femei sau personalitatea şi inteligenţa ei. Poate ar trebui să cerceteze efectele combinării tuturor acestor trăsături pentru a înţelege de ce o femeie frumoasă şi deşteaptă este singură.

După cum se vede, atractivitatea poate fi uneori o povară, dacă nu ai lângă tine un partener care să te înţeleagă. Regretele pot fi comparabile cu cele ale unei persoane lipsite de atractivitate, care nici nu poate întreprinde ceva pentru a schimba această stare de lucruri.

Pe de altă parte, femeile frumoase se regăsesc deseori în situaţia de a da cu piciorul tot timpul unor relaţii minunate – sau le sufocă din faşă, până să apuce să se închege - , pretextând că bărbatul respectiv nu li ”potriveşte” din cine ştie ce motiv: e prea scund,nu e destul de arătos, de bine îmbrăcat, de şcolit sau avut, e prea tânăr sau prea bătrân.

Nu are rost să cucereşti Everestul fără antrenament adecvat şi fără echipament profesionist de alpinist.

Şi, totuşi, la club avem soluţii sigure, chiar şi pentru femeile frumoase. Zmei, zburători, paralei, luceferi, sportivi , vampiri, armăsari, poeţi şi scriitori nepublicaţi, menestreli ce nu şi-au găsit încă muza, chiar există sau pot fi creaţi la cerere.

Cu un minim de antrenament sau intuiţie, ei pot fi uşor recunoscuţi , rezonând la unison prin caracteristica lor  comună, perceptibilă multicolor în spectrul feminin: toţi îşi exersează zilnic, cu precizie,  ritualul universal al seducţiei.

Întotdeauna siguri de ei, dar aroganţi între ei, etalând-şi făloşi precum păunii culorile personalităţii de fiecare dată când percep semnale ivite din universuri roz , fără a se obosi însă să zboare în absenta vreunui rival, sfârşesc prin a alege în mod pragmatic, invariabil, heideggerian: femeia necesară care se nimereşte să fie cea mai la îndemână la momentul potrivit.

Pentru cazurile disperate, din grupul acelora care posedă două sau mai multe singularităţi de singurătate   (frumoasă şi deşteaptă, frumoasă şi talentată ) le rămâne, totuşi, singurul sentiment neeliberat din cutia Pandorei.  Speranţa nietzscheana a posibilei existenţe dincolo de imaginar a unui superzmeu alfa: strateg, comandant, vizionar, deştept , bogat, tânăr .

Muritor şi cald.   Divorţabil sau măcar îngropabil.

În episodul viitor,  o abordare diferită - masculină - despre antrenamentul mental şi fizic administrat în doză suficientă pentru a putea mânui cu succes echipamentul  tehnologic necesar alpinistului profesionist de femei inaccesibile.

Din experienţa directă a clubului alpin - cel mai râvnit şi atât de secret - al bărbaţilor care s-au întors vii şi câteodată nevătămaţi de pe Everesturi feminine.
 

Nemuritori si reci.
Cu sau fără mască.
Alpinişti convinşi.

Post scriptum

Si pentru ca sa nu uitam ca suntem cu toţii fiinţe conectate , ca Romania este centrul Renaşterii digitale, ca facem parte dintr-un popor care e capabil sa-şi aleagă , dacă nu politicienii potriviţi , cel putin pe cele mai frumoase , deştepte şi talentate ambasadoare , de acolo de unde este ,  Mircea Eliade ne-a trimis în mod mistic un semnal. Cel mai frumos like din univers, de la Everest însăşi.

Cineva acolo sus ne iubeşte, pe noi cei din clubul alpiniştilor de femei inaccesibile. Asa cum suntem, cu calitatile si mai ales cu defectele noastre.  Si atunci trebuie sa va spunem un secret pe care nu putem sa-l mai ascundem :

Nu exista femei inaccesibile iar toate femeile au frumuseţea lor, mai ales româncele .

Clubul alpiniştilor de femei inaccesibile va mulţumeşte din suflet ca existaţi , ambasadoarele de facto ale  României . Nu e uşor sa fii perfecta. Romania a dat lumii  prin Nadia primul 10 perfect , intro-zi , la Montreal. Apoi , ani la rând , Mihaela Rădulescu a reuşit sa ne coloreze într-un pastel de nota 10 o Românie cenuşie . Mihaela e şi singura femeie din lume capabila sa stea alături  şi sa  o promoveze pe cea mai frumoasa femeie din lume în mod pur empatic, din suflet , si fără ca ele sa se fi  eclipsat reciproc.  Acum Cat Marlon ne prezintă picturi ce vor ajunge mai celebre ca portretul lui Dorian Gray. Caci dacă un portret poate fi cumpărat, un suflet frumos nu pate fi decât ajutat sa prindă rădăcini, şi sa înflorească în cea mai rara  floare din lume. Unica. Nu e un secret pentru nici un alpinist ca o floare de colt , atunci când ni se oferă gratia sa o putem admira, se priveşte preţ de o clipa , se ocroteşte, şi nu se rupe niciodată. E o specie protejata. 

Data viitoare va vom prezenta succint  echipa de alpinişti . Mai mult, deoarece răspunsurile primite la redacţie după publicare  au generat de fapt mai multe întrebări , Clubul Alpiniştilor de femei inaccesibile a decis sa recruteze pentru articole viitoare un psiholog profesionist. Cea mai buna. Everestul psihologiei.