Sexul la români. În pandemie, stăm mai bine decât italienii şi americanii
0Într-o perioadă atât de stresantă cum este cea pe care o traversăm acum, ne-am aştepta ca oamenii să facă mai puţin sex şi să fie nemulţumiţi de viaţa lor sexuală. În România, pandemia de coronavirus nu a influenţat prea mult intimitatea, dacă ne luăm după un sondaj online care spune că stăm bine din punct de vedere sexual. Aproape 80% dintre români se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de cum merge sexul în pandemie.
Oamenii au făcut mai puţin sex în aceste luni de pandemie şi sunt mai nemulţumiţi de calitatea vieţii lor intime, ne spun studii şi sondaje venite din SUA, Marea Britanie, Italia şi China. Motivele ar fi suficiente: au mai puţini parteneri sexuali, pentru că distanţarea şi carantina îi împiedică să-şi facă prieteni noi, sunt stresaţi de pericolul îmbolnăvirii ori împovăraţi de griji financiare sau, pur şi simplu, timpul mai mult petrecut împreună nu a făcut bine cuplurilor, aşa cum ne-am fi aşteptat.
Sexul în pandemie: activitate intensă
Pentru români, pandemia nu a avut acelaşi efect asupra libidoului, dacă analizăm sondajele pe acest subiect. Unul dintre ele, intitulat „Calitatea vieţii sexuale în perioada COVID-19”, semnat de conf. univ. dr. Cristian Delcea şi psihologii Ilinca Baruch şi Molnar Hunor, arată că frecvenţa, durata şi calitatea sexului au fost foarte bune în aceste luni de pandemie.
„Nu avem din perioada anterioară pandemiei sondaje similare la care să ne raportăm rezultatele, dar toate cifrele arată că românii stau bine din punct de vedere sexual. Sondajul nostru indică o activitate sexuală intensă, dublată de masturbare şi de consum de pornografie care arată că suntem sănătoşi din punct de vedere sexual”, a declarat pentru Smart Living dr. Cristian Delcea, conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.
Ne-a interesat pentru acest sondaj frecvenţa actelor sexuale, calitatea sexuală şi practicile sexuale: masturbarea, consumul de pornografie şi actul sexual în sine. Nu am urmărit diversele probleme sexuale, ci ne-a interesat strict dacă avem o creştere, o scădere sau un efect de platou al vieţii sexuale.
dr. Cristian Delcea, psiholog şi conf. univ. dr. la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca
Sondajul a fost realizat online, în perioada 20 august - 1 octombrie, şi a inclus 399 de participanţi cu vârste între 18 şi 60 de ani. Dintre aceştia, 102 erau bărbaţi şi 293, femei. În perioada următoare, studiul va fi revizuit şi publicat într-o revistă medicală internaţională, dar autorii ne-au oferit câteva date despre obiceiurile sexuale ale românilor în pandemie. Marja de eroare a sondajului este de +/-3%.
Cât de satisfăcuţi sunt românii de viaţa lor sexuală în pandemie
48,8% au declarat că sunt foarte mulţumiţi de viaţa lor sexuală
30,1% au raportat doar o bună calitate a vieţii sexuale
16,7% au raportat o calitate acceptabilă a vieţii sexuale
4,4% au declarat că nu au o calitate bună a vieţii sexuale
Durata actelor sexuale - de la preludiu până la orgasm
34,9% au raportat o perioadă de cel puţin 30 de minute
24,3% au raportat o durată de 20 de minute
24,3% au raportat o durată de 15 minute
14,4% au declarat o durată de 10 minute
2% dintre respondenţi au raportat 1 minut
Consumul de pornografie în pandemie
56,5% dintre respondenţi au urmărit materiale pornografice
43,5% nu au consumat pornografie
Frecvenţa consumului de pornografie
24,5% au consumat pornografie în fiecare zi
44,1% urmăresc materiale pornografice de 3 ori/săptămână
16,7% urmăresc o dată pe lună
14,7% nu urmăresc deloc
Continuarea articolului, aici