Se caută bani pentru producerea în masă a orgasmatronului, dispozitivul care asigură orgasmul la comandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producerea unor dispozitive electronice care, odată implantate în zona coloanei vertebrale, pot induce orgasmul printr-o simplă apăsare de buton este posibilă şi acest lucru se ştie de ceva timp. Descoperirea are, însă, o istorie aparte în spate. Cert este că sponsorizarea necesară a putea transforma Orgasmatronul într-un vis devenit realitate.

Luna aceasta, presa a început să freamăte de articole despre fenomenalul implant care poate provoca serii de orgasme la o simplă apăsare de buton. Orgasmatronul, creaţia doctorului Stuart Meloy, este un dispozitiv electronic care transmite impulsuri electrice cu ajutorul unor senzori amplasaţi pe coloana vertebrală. Ideea acestei tehnologii nu există de ieri, de azi, ci are o istorie veche de peste un deceniu.

Ştirile recente despre acest dispozitiv sunt bazate pe un articol publicat în New Scientist cu 13 ani în urmă, dar a fost scos la lumină de portalul Reddit pentru că inventatorul are nevoie de bani pentru a-l lansa pe piaţă. Meloy a încercat în ultimii zece ani să atragă părţi interesate şi să obţină sponsorizări pentru a-şi concretiza proiectul, dar nu a avut niciun succes.

Meloy este fizician şi cofondator al Clinicii Internaţionale pentru Controlul Durerii, în cadrul căreia se tratează pacienţii care suferă de durere cronică. Bărbatul a început să lucreze, iniţial pentru clinică, la in dispozitiv menit să reducă durerile cronice, prin conectarea sa la nişte nervi din coloana vertebrală a pacientului. Întâmplarea a făcut ca după operaţia de implantare a  unui astfel de dispozitiv un pacient să raporteze un efect neobişnuit, însă foarte plăcut: dispozitivul îi oferea senzaţii incredibile de plăcere. Acela a fost momentul în care Meloy a realizat că a creat un dispozitiv-minune care ar putea fi folosit în vindecarea disfuncţiilor sexuale.

Chiar dacă Meloy se bucură de o carieră strălucită ca fizician, progresul Orgasmatronului a stagnat. Un mare obstacol în calea concretizării acestei tehnologii este generatorul folosit, care costă în jur de 25.000 de dolari. Doctorul a declarat, însă, că Orgasmatronul ar putea funcţiona şi cu o sursă mai mică şi mai ieftină de energie, suficientă să transmită impulsuri electrice pentru aproximativ o oră pe zi.

   

image

Orgasmatronul, creaţia lui Stuart Melroy FOTO BBC

Din păcate, momentan nu există alternative, iar Meloy nu a reuşit să convingă nicio firmă care produce echipamente medicale să creeze dispozitivul plăcerii. Pe lângă lipsa fondurilor necesare pentru producerea dispozitivului, există întrebarea: cine ar plăti pentru un asemenea implant? 

„Companiile de asigurări nu ar plăti pentru nicio tehnologie considerată experimentală sau investigaţională”, spune doctorul. 

Deşi Meloy a rezolvat problemele de durere cronică a mii de pacienţi cu dispozitivul său (dintre care unii au recunoscut excelentul efect advers pe care speră să-l resimtă, ca bonus), implantarea acestuia cu scopul de a trata disfuncţiile sexuale ar fi o abordare cu totul şi cu totul inedită. 

În ciuda publicităţii pozitive, dispozitivul nu a convins încă Food and Drug Administration (Administraţia de Aprobare pe Piaţă a Alimentelor şi Medicamentelor din SUA). Pentru a obţine aprobarea FDA, Meloy ar trebui să conducă o cercetare care costă în jur de şase milioane de dolari, bani de care fizicianul nu beneficiază în momentul acesta. 


Centrul plăcerii, stimulat prin apăsarea unui buton

În mod ciudat, Meloy nu este prima persoană căreia i-a venit ideea „instalării” unui buton al plăcerii la oameni. În 1950, Robert Gabriel Heath, un alt fizician american, trata boli psihiatrice în cadrul Departamentului de Psihiatrie şi Neurologie de la Universitatea Tulane din New Orleans. Heath a vrut să dezvolte un tratament care ar fi trebuit să aibă aceleaşi efecte ca şi lobotomia, dar care ar fi acţionat într-o manieră mai puţin distructivă. Doctorul a reuşit acest lucru prin intermediul electroterapiei, administrând impulsuri electrice direct pe creier.

Astfel, Heath a descoperit că prin activarea ariei septale poate induce o senzaţie intensă de plăcere, estompând, astfel, comportamentele violente ale pacienţilor, care printr-o simplă apăsare de buton îşi puteau controla schimbările de dispoziţie.




Citeşte şi:

Ai făcut facultatea la stat sau la privat? Cum ne influenţează viaţa sexuală tipul de educaţie primit

Femei care au scris istoria sexului- „Erotismul este una din bazele cunoaşterii de sine, la fel de indispensabilă ca poezia”

Se spune că dragostea durează trei ani, dar după cât timp suntem tentaţi să ne înşelăm partenerul?

 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite