„Relaţiile deschise” aduc fericirea? Monogamia a început să fie asociată cu posesivitate, gelozie şi lipsa libertăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru mulţi, nevoia de a avea un partener stabil este un lucru esenţial. Cercetătorii cred chiar că acest lucru ar putea fi o programare în ADN-ul nostru. Dar, ce se întâmplă când apare dorinţa de a face sex şi cu alte persoane? Pot reprezenta „relaţiile deschise” o soluţie pentru partenerii care nu se simt satisfăcuţi?

Date recente au arătat că mai mult de 20% din bărbaţi şi aproape 15% din femeile căsătorite recunosc infidelitatea. Unele studii chiar preconizează că între 30 şi 60% din persoanele căsătorite vor cădea în capcana infidelităţii la un moment dat în timpul căsniciei lor. Aşa că, în timp ce doar 4 până la 5% din parteneri aleg să facă parte dintr-o relaţie deschisă, undeva între 15 şi 60% optează pentru o formă mai puţin consensuală de infidelitate.

De obicei, există două tipuri de relaţii deschise: persoanele care se implică în astfel de idile din cauza faptului că partenerul este prea ocupat pentru a-i dedica timp şi persoanelor cărora le place să facă sex cu o mulţime de alţi parteneri. 

Există o gamă largă de teorii cu privire la motivul pentru care monogamia s-a dovedit a fi universal satisfacatoare. Unii experţi spun că are rădăcini în genetică, aproximativ 80% din primate aleg poligamia, iar alte cercetari sugereaza că oamenii au nevoi diferite pentru a se bucura de o relaţie satisfacătoare. 

Conform studiilor, mai mult de 40% dintre reprezentanţii generaţiei millenials cred că ideea de mariaj "devine învechită" şi aproape jumătate spun că văd schimbări în structurile familiale în viitorul apropiat, scrie shape.com. 

Pentru mulţi tineri, monogamia a ajuns să fie asociată cu posesivitate, gelozie, ceartă şi lipsa libertăţii. 

 Este important ca partenerii să îşi exprime nevoile şi să stabilească de comun acord dacă vor să adopte o „relaţie deschisă”. Pentru a lua o astfel de decizie, este nevoie de un nivel incredibil de ridicat de încredere, comunicare, deschidere şi intimitate, relaţiile deschise putând fi mult prea stresante,  şi cu siguranţă nu sunt recomandate tuturor. Cu alte cuvinte, poligamia nu este neapărat un bilet câştigător în rezolvarea problemelor, ci ar putea deveni chiar o sursă a acestora. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite