Radu F Constantinescu: „Dacă aşteptam Valentine’s Day să-i spun că o iubesc, acum era măritată cu altul“

Radu F
Constantinescu: „Dacă aşteptam Valentine’s Day să-i spun că o iubesc, acum era
măritată cu altul“

Radu F Constantinescu în studioul Adevărul Live

De Valentine`s Day am vorbit cu Radu F Constantinescu despre dragoste şi sex, despre relaţii disfuncţionale şi minciunile pe care aleg partenerii să şi le spună pentru a putea amâna despărţirea de cel/cea despre care credeau că este jumătatea care-i întregeşte.

Prezent în studioul Adevărul Live, Radu F. Constantinescu, autorul cărţii „Filosofia sexului“, a vorbit despre celebrarea dragostei de Valentine`s Day, infidelitate şi nevoile în cuplu.

„Dacă trebuie să îţi aduci aminte că eşti îndrăgostit înseamnă că nu eşti. Este ca şi când ar trebui să-mi aduc aminte că sunt răcit. N-am cum să uit, ştiu tot timpul“, a afirmat popularul blogger.

Întrebat dacă dragostea are nevoie să fie întreţinută, Radu F. Constantinescu a ales să răspundă oferind exemplul a ceea ce credem că este dragoste la prima vedere. „Există doar dorinţă la prima vedere. Infatuarea din primele trei luni, când ai face sex tot timpul, când vorbiţi destul de puţin şi când nici nu prea ştii cine e, iubesc validarea.  Pe măsură ce timpul trece, începi să ştii mai multe despre omul de lângă tine, începi să-l cunoşti şi pe dinăuntru. Şi, din păcate, cu cât partenerii se cunosc mai mult, cu atât se plac mai puţin. Dragostea de la început, în cele mai multe cazuri, este doar o atracţie sexuală.

Zici că este apocalipsa ursuleţilor cretini de pluş. Dacă tot e Ziua Îndrăgostiţilor, vorba lui Marin Sorescu: „O carte, o sticlă cu vin şi o femeie“. Dacă e sărbătoarea dragostei, eu vreau să fac dragoste.

 


„Dragostea are hateri. Ei cred că dacă lor nu li s-a întâmplat, nu există. Sau dacă lor le-a adus suferinţă, înseamnă că dragostea aduce suferinţă tuturor. Nu este adevărat. Există şi un factor de noroc, de merit, un factor genetic. Evident că oamenilor frumoşi le este mai uşor să aibă parteneri“, a mai spus Constantinescu în timpul interviului.

Dacă aşteptam Valentine’s Day să-i spun că o iubesc, acum era măritată cu altul

„Nu există momentul potrivit. Dacă aşteptam momentul potrivit să fac un copil, n-aveam acum o fetiţă superbă. Dacă aşteptam momentul potrivit s-o cer pe Ramona, nu am fi ajuns aici. Dacă aşteptam momentul potrivit să scot cartea „Folosofia sexului“, probabil că nici acum nu exista. Tu trebuie să împingi lucrurile. Şi dacă eu sunt omul potrivit şi-ţi adresez ţie întrebarea cu cele mai nepotrivite cuvinte, în cel mai nepotrivit moment, tu o să spui DA. Iar dacă eu omul nepotrivit, nu sunt ăla care te interesează pe tine, chiar dacă este momentul ideal, tu o să spui NU“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: