Poate un act de infidelitate să revigoreze o relaţie în impas?

Poate un act de infidelitate să revigoreze o relaţie în impas?

Lipsa comunicării şi neîmplinirile de orice fel pot duce la un impas al relaţiei de cuplu. Pentru salvarea acesteia, o aventură este cât se poate de necesară!

O aventură extraconjugală poate fi, de cele mai multe ori, picătura care a umplut paharul. În această situaţie, furia şi judecăţile superficiale umbresc o comunicare eficientă care poate scoate relaţia din impas. Un aspect peste care se trece foarte uşor este cauza care a determinat unul dintre parteneri să recurgă la un astfel de gest.

O comunicare ineficientă, precum şi neîmplinirea unor dorinţe stau mai mereu la baza actelor de infidelitate. Fiind două aspecte neglijate ale relaţiilor, o mai bună reflecţie asupra lor îi poate determina pe cei doi parteneri să-şi recunoască greşelile. De aceea, o pauză între parteneri poate fi oportunitatea ideală de conştientizare a unor neajunsuri.

Act de infidelitate sau descoperirea dificultăţilor din relaţie?

Indiferent dacă tu sau partenerul tău aveţi o aventură, prima reacţie de după aflarea acestei veşti este, inevitabil, conştientizarea finalului relaţiei. În această situaţie, alternanţa dintre sentimentele de bucurie, excitare, tristeţe, dezamăgire sau chiar disperare face ca sfârşitul relaţiei să fie singura urmare posibilă. Mai mult, dacă relaţia a fost supusă regulilor monocrome ale societăţii, o altă soluţie nu există”, scrie Michael S. Broder, doctor în filosofie şi autor al cărţii „Relaţia ta poate fi salvată? Cum să ştii dacă e momentul să pleci sau nu”.

Sunt cazuri în care o aventură poate evidenţia anumite diferenţe ireconciliabile dintre parteneri. Dar, de cealaltă parte a suferinţei provocate, se află posibiliatea ca un act de infidelitate să ducă relaţia sau căsătoria pe o pantă ascendentă. Primul pas în acest sens este ca partenerii să treacă peste furie şi învinuiri. Apoi, cei doi pot învăţa o lecţie care poate reaprinde relaţia şi să le amintească motivele pentru care au fost împreună de la bun început. O aventură trebuie privită ca pe un semn prevestitor.

De obicei, o aventură are loc în condiţii aşa-zise ideale: inexistenţa problemelor financiare şi a grijilor pentru copii. Cum este de aşteptat, niciunul dintre aspectele banale ale vieţii, cum ar fi impozitele pe venit sau treburile casnice, nu fac parte din categoria condiţiilor ideale pentru înfăptuirea unui act de infidelitate.

Conştientizarea „elefantului din cameră”

În schimb, cu toţii ar trebui să ne întrebăm ce aveam nevoie în relaţia primară şi nu am primit, fapt care poate răspunde alegerii de a înşela. Indiferent dacă era vorba de aspecte emoţionale sau fizice, indentificarea acestor laturi ale relaţiei care îndeamnă la satisfacerea unei nevoi poate constitui o informaţie preţioasă pentru reconciliere.

De exemplu, în majoritatea relaţiilor, pentru ca sexul să fie o experienţă plăcută, ambii parteneri trebuie să conlucreze în acest sens. Dar atunci când intervin mici insatisfacţii, acest aspect nu arată că relaţia decurge prost, ci doar că o relaţie intimă cu altcineva decât partenerul ar putea arăta aspectele care trebuie tratate mai cu atenţie. Poate că nereuşitele în ceea ce priveşte dragostea sau sexul pot determina unul dintre parteneri să caute o legătură cu altcineva, arată publicaţia americană.

Dacă parterul tău a fost infidel, obsesia pentru «cealaltă persoană» nu face decât să-ţi aprofundeze durerea. Sigur, îl poţi învinui şi să pozezi în victimă, iar pe drumul reconcilierii vei primi foarte mult sprijin pentru a-ţi consolida furia. Însă, sfatul meu este să vezi actul de infidelitate ca pe un simptom al unei probleme în desfăşurare care a fost sau nu abordată. Acum este momentul pentru a avea o discuţie atentă şi civilizată cu privire la ceea ce trebuie schimbat. Şansele sunt ca un elefant, despre care ştiaţi, să fie în cameră, dar până atunci să-l fi ignorat. Nu vă pot spune cu exactitate ce este, dar vă îndemn să profitaţi de această ocazie pentru a aborda problema”, explică Michael S. Broder.

În acest fel, relaţia poate prinde din nou vigoare şi cu puţin anagajament se poate ajunge la recăpătarea încrederii care exista de la început.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: