VIDEO Lucruri bizare despre orgasm

VIDEO Lucruri bizare despre orgasm

Viaţa sexuală şi curiozităţile pe care aceasta le stârneşte ridică numeroase semne de întrebare astăzi. Potrivit unor cercetări realizate de specialiştii americani, putem ajunge la orgasm fără ajutorul organelor genitale, dar şi atunci când creierul nostru este imun la stimulii exteriori.

Viaţa sexuală a britanicilor cu dizabilităţi stârneşte controverse: sprijin pentru defavorizaţi sau încurajarea prostituţiei?

Viaţa sexuală a britanicilor cu dizabilităţi stârneşte controverse: sprijin pentru defavorizaţi sau încurajarea prostituţiei?

Nevoile sexuale ale persoanelor cu dizabilităţi au revenit în centrul atenţiei după ce conducerea unui azil pentru persoane cu handicap a recunoscut că a invitat prostituate care să satisfacă nevoile pacienţilor. În plus, această problemă este abordată şi în filmul nominalizat la premiul Oscar „The Sessions“ („Terapie specială“), bazat pe povestea reală a unui bărbat ţintuit la pat de la vârsta de şase ani.

Cât costă o prietenă virtuală? | facebook

Cât costă o prietenă virtuală?

Se spune că dragostea nu se cumpără şi că nu poate fi scoasă la licitaţie. Internetul contrazice însă toate stereotipurile şi le propune utilizatorilor Facebook o nouă ofertă: iubită de închiriat la preţul de cinci dolari, relatează publicaţia britanică „Daily Mail“.

Şase decenii de iubire adevărată

Şase decenii de iubire adevărată

James şi Lauretta Burke, din Illinois, SUA, au fost căsătoriţi timp de 64 de ani, iar dragostea dintre ei a rămas la fel de intensă ca în prima zi. Povestea lor de iubire, însoţită de două fotografii emoţionante, a ajuns pe reţeaua de socializare Reddit, unde a strâns peste 1,5 milioane de vizualizări în doar 24 de ore de la postare.

Douăştrei e un număr fain, unul prim, adică se împarte doar la el însuşi şi la unu. Ca o mică magie. Numărul lui David Beckham la Real Madris şi la Los Angeles Galaxy. Şi al lui Michael Jordan la Chicago Bulls. Prin 23 februarie, cîndva, pe la mijlocul zilei, în 2006, a început turnarea unui film a cărui premieră a avut loc în 2007. Fix pe 23 februarie. Numit chiar „The number 23”. Iar pe un 23 noiembrie am debutat la Gaudeamus cu prima carte.

acum 26 zile · comentarii (0)

Femeia şi bărbatul au, de multe ori, aceeaşi durere în cuplu, doar că felul în care se exprimă este diferit. Poate ai observat că femeia tinde să vorbească mai mult despre ce o apasă. Iar bărbatul este mai înclinat să găsească rapid o soluţie. Când fiecare ajunge să creadă că propria strategie este cea mai bună, mai este doar un singur pas până la înstrăinarea dintre ei.

acum 9 luni · comentarii (17)

Cînd într-o zi în care, la fel ca-n ultimele săptămîni, ninge sau plouă, nu prea-i clar, pe la un prînz, cobori în pasaj, alergi puţin pe scări şi prinzi metroul în ultima secundă înainte de a se închide uşile cu zgomot şi clipit de bec roşu, intri, nu-i aglomerat şi din primul moment din spatele unor impetuoase picioare în roşu, Laura Baldini 50 den, vezi pe cineva citind din cartea ta...

acum 2 ani · comentarii (12)

El era însurat şi stătea într-o vilă drăguţă de prin Cotroceni: aer curat, clădiri vechi şi sănătate! Cum şi în sistemul nostru solar sînt rare planetele cu doar un singur satelit care să se rotească liniştit şi privind doar în pămînt prin jurul lor, orice muză care să graviteze prin preajma orbitei lui circumterestre avea acces liber pe propria-i poartă, frumoasă şi din fier forjat.

acum 3 ani · comentarii (2)

După ce „N-aveţi programare!” a devenit rapid ceva mai prietenos, şi cu gene lungi „Tocmai a venit un client”, în fond tocmai a sosit şi primăvara, iar lumea e mai binevoitoare, ba chiar, lăsînd întredeschise nişte portiţe, „E liber peste o oră”, am abordat cea mai ‘telectuală imagine disponibilă la mine - bine, eram cu bocancii ăia imenşi de la Decathlon, şireturile nelegate şi hanoracul de bicicleală, atît am putut atunci -,

acum 3 ani · comentarii (2)

Filme în engleză, cărţi în engleză, porn în engleză, sex în engleză. Clipul ăsta e făcut cu multă dragoste în primul rând pentru noi, pudicii americanizaţi din România, care la 16, 26 sau 36 de ani vorbesc mai mult în engleză decât în română despre sau când fac sex. Şi e în general pentru cei dintre noi care nu-şi găsesc cuvintele. Hai să vorbim despre cum trebuie să lucrăm colectiv la un vocabular neutru pentru sexualitate în limba română.

acum 3 ani · comentarii (7)

E fain să scrii cărţi! Bine, corect, e doar una - prima. Da’ o să mai vină! Şi, oricum, începe să te bage lumea în seamă pe Facebook, vin cereri de prietenie şi aprecieri calde, devii persoană respectabilă, mai ales dacă ai pus şi poza cărţii pe profilul tău. Chiar simţi cum încep să-ţi crească laurii pe frunte: e ceva, tată!

acum 3 ani · comentarii (6)

La sfîrşitul unei săptămîni în care capul de afiş al emoţiilor personale a fost ştirea apărută pe prima pagină a unui ziar cuminte, nu „Cancan” şi nici măcar „Libertatea”, cum că taică-su unui coleg cu care am împărţit camera în majoritatea nopţilor celor patru ani de studenţie a fost hăcuit de noua lui soţie, am fost la o nuntă. Nevoit, obligaţii şi alte familiarisme.

acum 3 ani · comentarii (4)

Pasiune, iubire, relaţie, familie, copii, viaţă, deziluzie, depresie, suferinţă, bucurie – nu, nu e o simplă înşiruire de termini aleatorii, ci însăşi existenţa noastră, aşa cum se scurge ea în fiecare zi. Sămânţa de viaţă care o mână mai departe: iubirea, atracţia femeie-bărbat şi rezultatele ei, deşi la fel de potrivit ar fi să spunem: consecinţele ei.

acum 3 ani · comentarii (2)

Umorul e atât de rar în iubire încât mă întreb dacă nu cumva povestea nenăscutului Jimi Hendrix-Munteanu pare mai degrabă o anecdotă. Nu vreau să spun că orice iubire demnă de luat în seamă şi în scris are magnitudinea unui cutremur, dar nici nu m-aş gândi vreodată că poveştile de dragoste ar putea fi atât de uşor de manevrat: fără nelinişti crescânde, fără îndoieli pătimaşe, ba chiar fără cuvinte doldora de dulcegării.

acum 4 ani · comentarii (5)

O ȋntrebare pusă frevent specialiştilor din domeniul psihologiei, psihoterapiei, asistenţei sociale, sociologiei şi chiar filosofiei uneori, este despre posibila prietenia dintre femei şi bărbaţi, sau dacă poate exista doar prietenie ȋntre femei şi bărbaţi, sau care este limita dintre o simplă prietenie şi mai mult decât prietenie.

acum 4 ani · comentarii (0)
Postari Recente