Ne aşteptăm să avem parte de sex mai bun în vacanţă, arată un studiu Durex: de ce sunt dezamăgite 60% din cuplurile care visează la nopţi fierbinţi VIDEO

Ne aşteptăm să avem parte de sex mai bun în vacanţă, arată un studiu Durex: de ce sunt dezamăgite 60% din cuplurile care visează la nopţi fierbinţi VIDEO

Studiul realizat pe 2.000 de cupluri a scos la iveală că peste deşi peste jumătate din respondenţi (52%) pleacă în concediu cu aşteptări mari în ceea priveşte relaţiile sexuale, 60% din aceştia recunosc că realitatea nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor. FOTO Arhiva

O cercetare derulată de brandul Durex, care a inclus un studiu ştiinţific şi un experiment social la care au participat 2.000 de cupluri, arată că 52% din oameni se aşteaptă ca în vacanţă să se bucure mai mult de sex. Din păcate, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg pentru 60% din cupluri, după cum indică rezultatele studiului.

Brandul de prezervative şi produse destinate îmbunătăţirii vieţii sexuale Durex a demarat o campanile estivală care a presupus realizarea unei cercetări referitoare la aşteptările pe care le au cuplurile care pleacă în concediu în privinţa vieţii sexuale. 

Studiul realizat pe 2.000 de cupluri a scos la iveală că peste deşi peste jumătate din respondenţi (52%) pleacă în concediu cu aşteptări mari în ceea priveşte relaţiile sexuale, 60% din aceştia recunosc că realitatea nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor.

Problema s-a dovedit şi de această dată abuzul de tehnologie, care provoacă neînţelegeri în cuplu inclusiv în timpul concediilor, din moment ce unul dintre parteneri sau amândoi sunt distraşi de telefoanele mobile de la activităţile intime. Mai exact, 4 din 10 persoane au declarat că sunt mai puţin deschise spre iniţierea contactelor sexuale dacă partenerul este concentrat asupra telefonului, în pat, iar 41% dintre persoane au admis că şi-au petrecut nopţile de concediu împreună cu partenerul, în pat, dar fiecare concentrându-se mai degrabă pe telefon decât pe intimitate.

Rezultatele acestui sondaj confirmă în mod clar că „distracţiile digitale” afectează relaţiile sexuale. Mai mult de un sfert dintre participanţii la studiu au recunoscut că tehnologia în exces în timpul vacanţei poate conduce la discuţii şi neînţelegeri. Peste jumătate (59%) au recunoscut că ei sau partenerii lor petrec prea mult timp butonând telefonul, iar puţin peste jumătate au declarat că relaţia lor suferă de pe urma acestui obicei – 72 de participanţi au recunoscut că folosesc telefonul mobil chiar şi în timpul actului sexual.

Social media, mai interesantă decât partenerul

Studiul a relevat diferenţe semnificative de comportament între diferite categorii de vârstă. Aproape o cincime dintre persoanele participante la sondaj au recunoscut că telefoanele şi tabletele stau în calea relaţiilor sexuale, în timpul concediului. Cifrele cresc însă în cazul persoanelor sub 35 de ani (cei care au crescut cu tehnologia) – o treime dintre acestea au recunoscut ca tehnologia le afectează viaţa sexuală în timpul concediului. În plus, 15% dintre respondenţi au admis că au parte de mai puţine acte sexuale în timpul vacanţei decât obişnuiau, fiind distraşi de tehnologie. Cifra urcă la 25% în cazul categoriei sub 35 de ani.   

Social media se bucură de un interes tot mai crescut crescut, afectând timpul rezervat altor activităţi importante: 65% dintre participanţi au declarat că postează până la de trei ori pe zi în timpul concediului, iar 42% dintre aceştia au admis că împărtăşesc momente special din vacanţă prietenilor virtuali mai degrabă decât partenerilor. Timpul petrecut la psicină sau timpul petrecut la plajă reprezintă principalele momente de relaxare şi deconectare, însă aproape jumătate dintre persoane au declarat că obişnuiesc să folosească telefoane şi tablete în acest timp. Femeile obişnuiesc să facă acest lucru în proporţie mai mare decât bărbaţii – cu 27% mai mult.

Sondajul Durex a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de persoane de peste 20 de ani, în rândul cuplurilor heterosexuale care au experienţa a cel puţin unei vacanţe petrecute împreună în ultimul an.

Experimentul #DONOTDISTURB

Campania lansează şi o posibilă soluţie la problema cu care se confruntă cuplurile în viaţa sexuală, bazată pe faptul că peste jumătate dintre participanţii la studiu (57%) au declarat că apetitul lor sexual ar creşte dacă partenerul şi-ar închide telefonul şi s-ar concentra asupra momentelor petrecute împreună, în timpul concediului. Pentru a testa dacă aceste statistici se reflectă cu adevărat în relaţiile moderne, în cadrul campaniei au fost invitate cupluri reale în vacanţa lor ideală, ca parte a unui experiment social filmat: jumătate dintre aceste cupluri nu au avut parte deloc tehnologie, iar cealaltă jumătate a avut la dispoziţie diverse device-uri. Filmul rezultat în urma experimentului #DONOTDISTURB a oferit cuplurilor din întreaga lume o perspectivă interesantă cu privire la efectul pe are îl poate avea pauza de la tehnologie asupra vieţii lor sexuale.

WiFi-ul din camera de hotel ar trebui interzis? 

Dr. Sharif Mowlabocus, din cadrul Centre of Sexual Dissidence – de la Universitatea din Sussex, a condus un studiu ştiinţific care însoţeşte rezultatele sondajului Durex. Potrivit medicului, în loc să asocieze camera de hotel cu un cadru romantic, propice relaţiilor, multe cupluri percep camera de hotel ca fiind un cadru care îndeamnă la cosumul de tehnologie, datorită accesului la reţele de Internet WiFi.  Potrivit Dr. Mowlabocus, există dovezi clare că „uzul unui device de către unul dintre parteneri îl încurajează şi pe celălalt partener în acest sens”, ceea ce agravează problema. 

Concluzia specialistului este că  “participanţii la studiu cred cu tărie că vacanţa ar trebui să fie mai degrabă despre deconectare – de la muncă, de la problemele domestice şi de la social media. Cu toate acestea, camera de hotel, deşi un cadru intim, se simte mai degrabă ca un centru media, în care partenerii încarcă fotografii din timpul zilei, interacţionează cu prietenii prin intermediul aplicaţiilor de tip messenger şi urmăresc newsfeed-urile prietenilor. Poate o soluţie ar fi introducerea mai multor constrângeri, precum folosirea telefoanelor, permisă mai degrabă în lobby decât în camera, sau un timp limitat de utilizare a telefonului în cameră”. 

“Vacanţele obişnuiau să fie un timp de relaxare şi de reconectare cu partenerii”, după cum precizează Volker Sydow, Director Global Durex. “Oricum, acest experiment ne-a arătat că încrederea tot mai mare în tehnologie ca metodă de distracţie şi de afirmare, chiar şi în timpul concediului, ne restrâng şansele de a ne revitaliza relaţiile. Durex face un apel către cupluri să ia o pauză de la tehnologie pe timpul vacanţei şi să se bucure de interacţiunea cu partenerul mai degrabă decât de telefon”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările