Motivele reale pentru care bărbaţii apelează la prostituate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portretul bărbatului care apelează la serviciile prostituatelor este extrem de variat. Astfel, unii subiecţi au ajuns să facă sex cu prostituate la ocazii speciale, cum a fi petreceri ale burlacilor sau vacanţe în străinătate, în timp ce pentru alţii era obişnuinţă. FOTO Arhiva Adevărul
Portretul bărbatului care apelează la serviciile prostituatelor este extrem de variat. Astfel, unii subiecţi au ajuns să facă sex cu prostituate la ocazii speciale, cum a fi petreceri ale burlacilor sau vacanţe în străinătate, în timp ce pentru alţii era obişnuinţă. FOTO Arhiva Adevărul

Peste 15% din bărbaţii americani au mers la prostituate cel puţin o dată în viaţă, în cazul britanicilor procentul fiind de 10%, conform unor cercetări recente. Însă procentul real este cu mult mai mare decât au reuşit să identifice aceste studii. Ceea ce a fost însă interesant, bărbaţii au dezvăluit cu acest prilej care sunt motivele reale pentru care ajung să plătească pentru servicii sexuale.


Studiile amintite au scos la iveală că portretul bărbatului care apelează la serviciile prostituatelor este extrem de variat. Astfel, unii subiecţi au ajuns să facă sex cu prostituate la ocazii speciale, cum a fi petreceri ale burlacilor sau vacanţe în străinătate, în timp ce pentru alţii era obişnuinţă, unul dintre ei mărturisind că plătea o femeie pentru sex în fiecare seară înainte de a merge acasă, iar un altul găsea dame de companie de câteva ori pe lună prin intermediul serviciilor online.

Principalele motive pentru care bărbaţii au declarat că plătesc femei pentru servicii sexuale:

1. Doresc să se culce cu o femeie mult mai sexy decât partenera lor

"Ştiu că pare crud, dar sunt sincer când spun că cele mai atrăgătoare femei cu care am făcut sex vreodată au fost prostituate. Nici nu cred că aş putea să mă culc cu femei ridicol de frumoase dacă nu aş plăti pentru sex“, este răspunsul care, într-o formă similară, a fost cel mai des prezentat de bărbaţii care au participat la studii, conform publicaţiei online yourtango.com. Lucru cu atât mai surprinzător cu cât respondenţii aleşi pentru cercetare erau arătoşi, aveau succes în domeniul profesional şi nu aveau probleme în ceea ce priveşte abilitatea de a se face plăcuţi de potenţiale partenere pentru a obţine sex. Însă asupra unui lucru au căzut de acord: cea mai simplă cale de a reuşi să ajungă rapid, fără bătăi de cap în patul unei femei atât de frumoase este să o plătească.

2. Vor să deţină controlul

„Chiar dacă plătesc pentru sex tot am grijă ca femeia să se simtă bine în pat. Bineînţeles, din moment ce o plătesc sunt atent ca în primul rând să primesc eu lucrurile pentru care plătesc. Iar pentru că o plătesc, nu mi-e teamă să cer întotdeauna ceea ce vreau“, iată un răspuns reprezentativ pentru cel de-al doilea motiv important pentru care bărbaţii preferă să scoată bani din buzunar pentru sex.
Un lucru pe care l-au menţionat cei mai mulţi dintre respondenţi: este extrem de excitant să poţi cere orice doreşti în materie de sex, fără să ţi se pună niciun fel de întrebare şi fără obiecţii. Bineînţeles, acest lucru nu asigură şi partea emoţională, lipsă pe care unii bărbaţi o resimt.

3. Vor să-şi împlinească o fantezie sexuală

"Îmi place să încerc lucruri noi, lucruri catalogate de o fostă iubită drept perversiuni. Când plătesc o curvă nu-mi mai fac griji când vreau să-mi satisfac o fantezie. Nimic nu le şochează“, a explicat unul dintre respondenţi, iar această confesiune este reprezentativă pentru cei mai mulţi dintre bărbaţii care plătesc pentru servicii sexuale. Nu în ultimul rând, un alt subiect a precizat că niciodată nu a avut parte de sex oral mai bun decât atunci când a apelat la o prostituată. 

4. Doresc să facă sex cât mai repede

"Să faci sex cu o prostituată este atât de simplu: fără obligaţii, poţi să-ţi alegi femeia pe care o placi înainte de a face sex, plus că pot veni şi la uşa ta. Nimic nu poate fi mai simplu“, a punctat unul dintre bărbaţii care au participat la studiu. De altfel, respondenţii au indicat diverse metode prin care intră în contact cu prostituate, de la vizite directe la bordeluri la site-uri specializate în furnizare de dame de companie.

5. Doresc să evite orice fel de complicaţii

„Vreau să fac sex fără să pretind că sunt cu adevărat interesat de o femeie. Când plăteşti pentru sex nu trebuie să faci frumos în speranţa că la finalul serii o să ai şansa de a primi numărul ei de telefon. Plăteşti, faci sex, ea pleacă, toată lumea este fericită“, a declarat un alt respondent. O parte din bărbaţii care au răspuns întrebărilor au povestit că au făcut sex cu femei pe care le-au întâlnit doar o dată, dar s-au trezit că acestea nu doreau să plece acasă a doua zi, ci că sperau să formeze un cuplu, să aibă o relaţie, chiar dacă ei nu-şi doriseră decât sex. Tocmai de aceea, mulţi dintre ei au admis că preferă să facă sex cu o prostituată decât cu o femeie care va dori de la ei mai mult decât câteva ore de amor.

Citeşte şi:

De ce orgasmul nu ar trebui să conteze atât de mult pentru femei

FOTO Cum arată cea mai discretă jucărie sexuală pentru femei

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite