Mă conduce spre vestibulul din dreapta, deschide uşa care dă spre o cameră cu lumină roz difuză şi cu miros de «Paciuli». O melodie cunoscută îmi răsună în urechi, Sigur e Madonna; şi-îmi place, „Dar dacă se poate, puţin mai încet, vă rog”, spun politicos. Se opreşte de tot; E şi mai bine. În cîteva secunde ochii mi se obişnuiesc, şi, pe o masă, văd o blondă întinsă pe spate; damă bine, sîni serioşi. Pe ea, etalate, fel de fel de sandviciuri cu fason: icre roşii, somon cu rodii, camambert şi alte brînze cu figuri. Cred că e şi sushi. Am rămas singur şi profit şi eu puţin. Bag din toate, nu pierd timpul şi lichidez urgent, fără să o iau în seamă pe fătucă; Maslow[1], tată! Se ridică, cele cîteva frunze de salată care au rămas alunecă uşor, apoi cad pe gresia roşie, Mda, nu arată chiar rău. Mă prinde de mînă şi mă împinge uşor pe o uşă laterală. În stînga, un hol scurt, şi, în trecere, văd pe o tavă o piramidă imensă din ardei umpluţi. Ardei umpluţi! Mmm, n-am mîncat  pe anul ăsta, au ieşit tîrziu şi încă sînt cam scumpi. N-am cum să-mi refuz plăcerea, măcar să gust puţin. Dau drumul la mînă şi fac un semn discret, „Stai puţin”. Mă opresc şi muşc cu poftă dintr-unul. La a doua gură e deja gata. E bine făcut, marfă, frate! Rapid, mai urmează încă cinci, fata era cu spatele, nu ştiu ce făcea, discretă oricum. Gata, acum e-n regulă, Altă viaţă!, zîmbesc pe sub mustăţi şi intru în cameră; patul e larg, lenjeria veselă, e şi o lumînare roşie; festinul poate să înceapă. Doar că mi-e puţin lene, n-ar fi rău să mă întind puţin, măcar cîteva minute. Văd deja printre ochii întredeschişi tot ce urmează să se întîmple, surîd relaxat, nu e rău deloc şi pun liniştitor mîna pe umărul ei drept: „Peste zece minute facem treaba”.

Totul se cutremură, mă zbat şi dau din mîini speriat. „Cîteva minute, domne’, ce naiba! Am zis, rezolvăm totul după!”, bîigui deja iritat...

De undeva de sus, o mutră aparent cunoscută, în pijama, se chiorăşte la tine:

  — Scoală, bre, e şapte fără zece, n-ai auzit ceasul? Ai zis că azi vrei să ajungi şi la...

 

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.


[1] Abraham Maslow (1908 – 1970), a fost un psiholog umanist american, cunoscut îndeosebi pentru propunerea sa privind piramida nevoilor umane.