La mulţi ani! Şi casă de piatră!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

23 Februarie. Ziua mea, cu aproape tot ce înseamnă asta, nişte distilate luate de la un „hyper” pentru colegi, e mai ieftin, şi ceva uscături care să meargă alături. Cuminte, la birou, în dulcea aşteptare a urătorilor de bine.

Destul de rari însă – să fie din cauză de marţi? - şi cu funcţii neimportante, asta-i chiar de rău. Aşa că mi-am desfăcut un Jidvei de cinci stele, am ciocnit cu cetăţeanul care se uita lung la mine din oglindă, şi i-am verificat calitatea cu propriile papile. Ce, eu nu merit, măcar de ziua mea?! Că dacă noi n-avem grijă de noi, atunci cine? Ţaţa Frosa care mătură etajul?... Mailuri şi urări pe Facebook cu sutele, exagerez, doar cîteva zeci, treabă ioc, aşa am decis eu, ce naiba, doar de cîteva ori în viaţă fac o vîrstă rotundă la slujbă, frate!, şi destule telefoane. Mulţi neaveniţi, cîţiva cunoscuţi, destule persoane picate în dizgraţie şi lăsate acolo la macerat şi reabilitare, dar cărora din politeţe, omenia specifică datei şi înţelepciunea tocmai sporită cu vîrsta, le răspund; foşti prieteni, viitoare foste rude... Dar să nu anticipez.

image

Vine şi un sms cu urările clasice, dar nesemnat. Nu aveam nici în agendă numărul. Trimit şi eu unul în care zic că primesc, doar că nu ştiu de la cine vin. Şi-mi răspunde rapid: „De la cumnata ta”. Fără să mă gîndesc prea mult, Jidveiul?!, pun mîna pe telefon. Răspunde din prima, cam schimbată vocea, desigur semnalul, distorsionează şi telefonul, mai ascultă şi ăştia, tot confuz în continuare, îndoieli, poate o fi răcită, o ţin puţin de vorbă să-mi dau seama ca să fiu sigur. Conversez politicos, cînd să întreb de frate-miu, boing! îmi pică cu zgomot o fisă, ah! eu mai am o cumnată, e drept, decăzută din drepturi şi devenită inexistentă, cu care nu mai vorbesc de cîţiva ani, nu pot schimba tonul şi entuziasmul atît de brusc, nu pot închide, sigur, educaţia, anii ăia de-acasă - sînt cam de modă veche - vorbim juma’ de oră, era cam supărată, a terminat cu cheliosul cu care era de zece ani, o consolez, azi sînt mărinimos, ne întîlnim la o cafea, nu arată tocmai rău, eu oricum nu prea mă mai înţelegeam cu soră-sa, am rezolvat amiabil şi rapid la notar, de’ persoane mature, după Paşti vrem să ne luăm, timpul trece repede, la vîrsta asta trebuie să îmi asum şi eu nişte responsabilităţi...

Mă scuzaţi... din întîmplare, ştiţi pe cineva bun de naş?

image

                                                                     

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015 şi a volumului „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la aceeaşi editură.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite