Inimile îndrăgostiţilor bat în acelaşi ritm

Inimile îndrăgostiţilor bat în acelaşi ritm

Ritmul cardiac şi respiraţia se sincronizează în cuplu FOTO Shutterstock

Când doi oameni se iubesc, inimile lor bat la unison. La propriu. Bătăile inimii şi respiraţia lor au acelaşi ritm când sunt unul lângă celălalt.

Îndrăgostiţii ajung să aibă interese comune, să-şi completeze reciproc frazele şi chiar să dobândească trăsături fizice asemănătoare. Iubirea face chiar mai mult de atât: ea poate sincronica bătăile inimii şi ritmul respiraţiei celor doi, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California, SUA. Condiţia este ca îndrăgostiţii să se afle unul lângă celălalt. Şi nu este nevoie ca ei să se ţină de mână pentru ca inimile să le bată la unison. 

„Am văzut multe studii care demonstrau că o persoană implicată într-o relaţie poate simţi trăirile emoţionale ale celeilalte, dar acest studiu arată că ele împărtăşesc şi trăirile fizice“, explică profesorul Emilio Ferrer, coordonatorul studiului, citat de cotidianul britanic „Daily Mail“.

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu bătăile inimii şi cu respiraţia atunci când doi străini stau aproape unul de celălalt, au observat cercetătorii americani în cadrul unui experiment. Cele 32 de cupluri heterosexuale care au acceptat să ia parte la studiu au fost conectate la aparate de monitorizare a respiraţiei şi a ritmului cardiac, într-o încăpere liniştită. Cercetătorii au rugat îndrăgostiţii să stea la distanţă unul de celălalt, să nu se atingă şi să nu-şi vorbească în timpul experimentului. Chiar şi aşa, bătăile inimii şi ritmul respiraţiei s-au sincronizat. Apoi, cuplurile au fost despărţite şi fiecare participant la studiu a fost aşezat lângă o persoană străină. Sincronizarea nu a mai avut loc.

Bărbatul dă ritmul

O altă observaţie interesantă făcută de cercetători este că femeile au tendinţa să-şi regleze ritmul cardiac şi respiraţia după cele ale bărbaţilor. „Bătăile inimii femeii sunt legate de cele ale partenerului. Cred că acest lucru înseamnă că femeile reuşesc să creeze o legătură puternică cu partenerii, probabil pentru că sunt mai empatice decât bărbaţii“, a explicat dr. Jonathan Helm, unul dintre medicii implicaţi în studiu.

Cu puţin timp în urmă, cercetătorii Universităţii „Aarhus“ din Danemarca au observat că acelaşi lucru se întâmplă şi între doi prieteni atunci când unul dintre ei trece printr-o situaţie stresantă. Atunci când o persoană îşi priveşte prietenul/a mergând pe cărbuni încinşi, bătăile inimii celor doi s-au modificat în acelaşi timp şi au dobândit acelaşi ritm, au observat specialiştii danezi într-un experiment.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările