INFOGRAFIE Marea iubire sau marea iluzie

INFOGRAFIE Marea iubire sau marea iluzie

Pentru unii, marea iubire este promisiunea de salvare dintr-un mod de viaţă nefericit FOTO: Shutterstock

Multe persoane cred că le este dat să trăiască o singură iubire în viaţă, la intensitate maximă, fie că este ea prima sau nu. Garantează oare marea iubire acel „şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“?

Cristi şi Ioana sunt împreună de un. Dacă îi vezi, ai zice că formează un cuplu frumos. În realitate, lucrurile sunt puţin mai complicate. După propriile spuse, Ioana îl iubeşte foarte mult, însă Cristi nu îi poate răspunde pe măsură.

Răspunzătoare pentru această situaţie este Laura, fosta lui iubită, cu care a avut o relaţie foarte pasională şi care s-a lăsat cu multă suferinţă. După cum povesteşte tuturor celor dispuşi să-i asculte povestea, inclusiv Ioanei, Cristi este convins că nu va mai putea iubi niciodată, aşa de mare a fost „consumul“ în prima şi marea lui iubire.

„Pe Laura am iubit-o ca un nebun, aş fi trecut prin foc şi prin apă pentru ea. Problema a fost că ea nu era întru totul disponibilă şi în final, deşi spunea că mă iubeşte l-a ales pe celălalt“, spune cu amărăciune Cristi. Celălalt iubit al Laurei era un italian cu 40 de ani mai în vârstă decât ea, dar cu un cont în bancă foarte atrăgător.

Sacrificii zadarnice

„Relaţia noastră s-a consumat pe bucăţi, în funcţie de disponibilitatea ei, însă foarte intens. Când era în ţară petreceam tot timpul împreună. Am renunţat şi la un job bine plătit pentru ea. Mai apoi m-am băgat într-o afacere cu fier vechi, tot de dragul ei. Nu-mi plăcea în mod deosebit, dar câştigam binişor. Din păcate nu suficient de bine cât s-o fac să nu mai plece“, spune Cristi.

Iubirea lor s-a încheiat când Laura a rămas la ibovnicul ei în Italia. Din când în când, la urechile lui Cristi mai ajung vorbe despre viaţa Laurei, de după relaţia lor. De curând prietenii comuni l-au informat că fosta lui iubită vrea să-i dăruiască italianului un copil.

„Am auzit că face tratamente să rămână însărcinată. Dacă pe vremea când formam un cuplu şi-ar fi dorit acest lucru, acum copilul nostru ar fi avut aproape cinci ani. Din păcate, dorinţa mea de a fi tată nu a fost suficientă, deşi i-am spus că îl cresc singur şi că, dacă nu-şi va dori să facă parte din viaţa lui, copilul nu va şti niciodată cine l-a născut. Poate aici am greşit, am insistat prea mult să facem un copil împreună, aşa am izgonit-o de tot din viaţa mea“, încheie Cristi.

Relaţia lui cu Ioana a început ca o iubire de-o vară. Cei doi s-au întâlnit într-un weekend la mare şi după două nopţi de dragoste s-au întors în Bucureşti să-şi vadă fiecare de viaţa lui. Ioanei i-a plăcut foarte mult tipul cu inima frântă întâlnit la mare şi-a decis să-l caute pe Facebook. După ce au vorbit o vreme pe chat, au început să se întâlnească. De atunci a trecut un an şi jumătate, s-au mutat împreună, dar, în secret, Cristi încă se întreabă cum ar fi fost viaţa lui dacă în locul Ioanei ar fi fost Laura.

Actualul plăteşte păcatele fostului

Psihologii spun că în mintea unor astfel de persoane, precum Cristi, se duce o luptă: pe de o parte sunt fidele fostei iubiri şi speră în secret la o reîntoarcere a fostului, pe de altă parte intuiesc că sunt bântuite de o fantomă, dar încă nu îşi doresc suficient de mult să se elibereze de ea.

„Acest gen de persoane au o plăcere deosebită în a-şi pune actualul partener în competiţie cu fostul. Evident, un astfel de mesaj este o provocare adresată actualului de a încerca să o contrazică, respectiv să lupte şi să îl învingă pe celălalt din mintea ei, în felul acesta eliberând-o de fantoma fostului. Numai că ea, persoana în cauză, nu-i va face deloc munca uşoară, ci dimpotrivă!“, spune psihologul Virgil Rîcu, din Bucureşti.

Iubirea trecută este idealizată, iar persoana îşi aminteşte doar părţile bune ale relaţiei. Specialiştii spun că e vorba de o experienţă care conferă valoare persoanei şi din acest motiv este integrată în imaginea de sine: „Eu sunt persoana care a trăit o mare iubire“. Dar aceasta nu este decât o parte a tabloului, pentru că mai există şi una reprimată, furia împotriva fostului.

Însă – pentru ca fostul să rămână pe piedestal – această furie este îndreptată împotriva actualului partener. „«Dacă mă iubeşti, atunci trebuie să suferi! Să suferi la fel cum am suferit eu în relaţie cu fostul!» Actualul partener se vede deci pus în competiţie cu o fantomă, o competiţie în care este net dezavantajat tocmai pentru că adversarul nu este o persoană reală, cu bune şi cu rele, ci o construcţie idealizată, un miraj!“, spune Rîcu.

Resemnarea, preferată trăirilor intense

Concluziile unui studiu făcut de psihologii britanici, publicat şi de cotidianul
Daily Mail, spun că 73% dintre oameni trăiesc în relaţii resemnate, după ce marea dragoste le-a scăpat printre degete. Virgil Rîcu spune că s-ar fi aşteptat ca procentul să fie mai mare, pentru că „marea dragoste este asemeni unui voltaj înalt, nu poţi rezista prea mult în acele stări intense, decât dacă faci eforturi susţinute pentru a te transforma. Dacă e să fim oneşti cu noi înşine, preferăm un status quo mai liniştit şi mai «resemnat»“.

Ceea ce îi menţine pe oameni în această situaţie este delăsarea, nicidecum „o secetă sentimentală“ cauzată de intensitatea trăirilor marii iubiri. „Oamenii trăiesc resemnaţi nu pentru că nu îşi mai pot găsi marea iubire, ci pentru că este mai uşor să te complaci într-o situaţie cunoscută decât să rişti şi să încerci ceva nou “, spune psihologul Oana Tudor, de la cabinetul Psyevolution, Bucureşti.

Ficţiune sau realitate?

Multe persoane cred că în viaţa fiecărui om există o singură iubire, marea iubire. Psihologii sunt însă de altă părere. Ei cred că marea iubire este marea iluzie, o construcţie personală.

Marea iubire este expresia capacităţii de a iubi a unui om, marea creaţie a minţii sale. De aceea, mari iubiri nu trăiesc decât oamenii cu suflete mari şi cu minţi vaste. Pentru unii, marea iubire este o promisiune de salvare dintr-un mod de viaţă nefericit. Din cauza unui puternic sentiment de neputinţă, au atât de multe aşteptări de la celălalt, încât acesta trăieşte rolul de partener în marea iubire ca pe o povară copleşitoare. Virgil Rîcu, psiholog

Din păcate, în viaţă, marea iubire nu seamănă cu cea din basme şi nu garantează acel „şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Însă, după cum spun psihoterapeuţii, şansele unui final fericit cresc în cazul marii iubiri.

„Comparativ cu alte relaţii, marea iubire favorizează longevitatea şi fericirea relaţiei. Persoanele implicate au un sentiment de împlinire, de mulţumire de sine, în contrast cu cei care nu se căsătoresc din dragoste, care sunt încercaţi de regrete şi de un sentiment de neîmplinire“, spune Virgil Rîcu.

Traieşte prezentul

Cinicii spun că marea iubire are rolul de te ţine în loc. Fie trăieşti superficial în aşteptarea Acelei iubiri, fie, dacă ai pierdut-o, nu te mai implici suficient în alte relaţii pentru că trăieşti în trecut. A te păstra pentru o mare iubire şi a începe o relaţie fără a simţi nimic, doar pentru a fi în rândul lumii, sunt de fapt două extreme.

„Dacă mulţi oameni au sentimentul că întâlnirea iubirii ţine de soartă, de ceva exterior lor, psihologii îi invită să se uite în interiorul lor: oamenii nu întâlnesc iubirea pentru că, din cauza unor traume, capacitatea lor de a iubi, de a investi afectiv a fost blocată. Odată deblocată capacitatea de a investi afectiv, oportunităţile pentru a te îndrăgosti nu se vor lăsa aşteptate“, afirmă psihoterapeutul Virgil Rîcu.

Acelaşi îndemn îl are şi Oana Tudor, care spune că „fiecare relaţie de cuplu poate fi marea iubire în momentul în care o trăieşti, adică în prezent. «Trăieşte prezentul» pare un clişeu, însă este cât se poate de adevărat şi de real. Este singurul moment în care noi chiar suntem «vii» şi putem trăi“. 

Mirajul primei iubiri

Un rol important în viaţa unei persoane îl joacă prima iubire. Fie că vrem, fie că nu, prima iubire îşi pune amprenta asupra noastră, ne modelează.

Personalitatea fiecărui om vorbeşte despre cum a iubit şi despre cum a fost iubit acel om în contextul primei sale iubiri. Cu o singură şi esenţială menţiune: ceea ce oamenii numesc de obicei prima iubire nu este de fapt prima iubire! Prima iubire, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, se referă la relaţia cu mama. Chiar dacă mulţi par a fi uitat acest lucru, la nivel inconştient este de neuitat. Virgil Rîcu, psiholog

Potrivit unor cercetări recente ale oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Essex, prima iubire ar trebui dată uitării, deoarece o astfel de amintire este de natură să ne compromită relaţiile intime pentru tot restul vieţii. Sociologii au descoperit că euforia marii iubiri din adolescenţă poate deveni un etalon nerealist la care se raportează toate viitoarele relaţii ale unui individ.

„Problemele apar atunci când încerci să obţii totul dintr-o relaţie matură, dar de asemenea aspiri la atingerea cotelor de entuziasm şi intensitate emoţională pe care le-ai avut în prima experienţă amoroasă. Soluţia este clară: dacă te poţi proteja de pasiunea incandescentă a primei relaţii, vei fi mai fericit în cele care o vor succeda“, susţine doctorul Malcolm Brynin, de la Institutul de Cercetare Socială şi Economică al Universităţii din Essex.

Psihologul Oana Tudor ne îndeamnă să preţuim prima iubire pentru rolul pe care îl are în viaţa noastră, dar să nu facem din ea un altar pe care să jertfim relaţiile viitoare. „Prima iubire are într-adevăr o importanţă aparte, pentru că este prima experienţă de acest gen. Descoperim ce înseamnă să ai sentimente puternice faţă de o altă persoană, experimentăm acele momente unice încărcate de emoţii puternice. Această primă experienţă te marchează, important este să o luăm ca atare. Să încercăm să o privim ca pe un punct de plecare în această latură minunată, a emoţiilor, şi să nu încercăm să comparăm, pentru că oamenii sunt diferiţi, situaţiile sunt diferite, deşi vorbim tot despre iubire“.  

ABC-ul primei iubiri

"Prima dragoste nu se uită niciodată“ pentru că atunci înveţi să iubeşti, să suferi şi simţi pentru prima oară gustul amar al geloziei. Povestea mea nu este diferită de a celor mulţi. Am fost copii şi am crescut împreună o vreme. Ne-am certat şi ne-am împăcat doar ca să ne ciondănim furtunos de zeci de ori, cu inconştienţa adolescenţilor convinşi că le ştiu pe toate tocmai pentru că n-au habar de nimic.  
 
Lipsa de experienţă conferă un farmec aparte primei iubiri, iar dacă iniţierea în viaţa sexuală coincide cu aceşti ani ai primelor descoperiri sentimentale, cu atât mai mult vom fi marcaţi de trăiri intense.

Mai apoi, rămân amintirile frumoase, cele după care se spune că ne construim măsura viitoarelor relaţii. Ne trezim, într-o bună zi, că ne lipsesc fluturii din stomac, doar pentru a afla că tot ce-am trăit odată nu este repetabil, nici perfectibil. O lecţie pe care o învăţăm cu greu, pentru că ne stă în fire să idealizăm persoana iubită, iar căderea de pe soclul imaginar lasă întotdeauna urme adânci. 

Prima iubire nu o putem da uitării, aşa cum nu putem uita niciuna din iubirile pe care le trăim de-a lungul vieţii. Fiecare este unică în felul ei, iar goana după himere nu-şi are rostul. Am auzit la rândul meu poveşti despre foşti iubiţi din tinereţe care s-au regăsit la anii maturităţii şi au plonjat entuziaşti în braţele amorului, doar ca să afle că timpul schimbă oamenii, sentimentele, felul în care iubim.

Amintirea primei iubiri trebuie să rămână suspendată, undeva, în timp, nu ca o sabie atârnată ameninţător deasupra viitoarelor relaţii, ci ca o dovadă a faptului că suntem capabili să iubim intens, însă fără a căuta confirmări în trecut. (Oana Bâltoc)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările