Ghidul seducţiei: cum poate deveni irezistibil un bărbat

Ghidul seducţiei: cum poate deveni irezistibil un bărbat

Bărbaţii învaţă ghidul seducţiei de la specialista britanică FOTO Shutterstock

O britanică trădează secretele sexului frumos şi promite să înveţe orice bărbat să ajungă cu uşurinţă la inima sau, mai repede, în patul femeilor.

Ce ar fi dacă ar exista un ghid care, urmat literă cu literă, ar face din orice bărbat un Don Juan veritabil? Kezia Noble (29 de ani), un expert în relaţii din Marea Britanie, susţine că a descoperit reţeta perfectă pentru ca reprezentanţii sexului tare să nu dea greş niciodată şi, mai mult, să ajungă într-un timp record în patul unei femei, scrie cotidianul „Daily Mail“.

Tânăra, fost model, cere nu mai puţin de 5.000 de euro pe săptămână pentru cursurile de cucerire. Nu simte că ar trăda femeile din întreaga lume dezvăluindu-le secretele, ci dimpotrivă, susţine că le ajută să găsească dragostea transformând orice bărbat neajutorat într-un prinţ. Ţinta ei sunt în special bărbaţii de aproximativ 30 de ani, care nu reuşesc să facă faţă jocului seducţiei. Iată câteva dintre regulile imbatabile ale jocului seducţiei:

  • Revizuirea lookului. „Pentru a fi privit ca un potenţial partener, trebuie să scăpaţi de hainele ponosite, de frizura învechită şi de postura tristă. Trebuie să arătaţi ca scoşi din cutie mereu“, sfătuieşte Kezia. Cine nu crede în efectele schimbării şi nu crede nici în faptul că „haina îl face pe om“, ar trebui să se uite la producţia hollywoodiană „A naibii dragoste“ (2011).

Pelicula îl înfăţişează pe eroul principal, proaspăt divorţat şi cu doi copii, metamorfozat într-un adevărat Don Juan de un mai tânăr jucător pe „piaţa seducţiei“. „Secretul succesului nu se limitează la chimie. Este vorba şi de încrederea interioară, de abilitatea de a iniţia o conversaţie. Mulţi bărbaţi sunt anxioşi, se tem să înceapă o discuţie cu o femeie şi cred că cele care arată foarte bine sunt nişte ticăloase. Nu este aşa, iar eu îi ajut să vadă acest lucru şi să înveţe cum să se apropie de femei, indiferent de calibrul lor“, explică Kezia Noble.

  • Extinderea ariei de acţiune. „Bărbaţii care vin la cursurile mele se limitează, în general, la agăţatul în baruri şi cluburi. Dar ar putea să găsească o parteneră şi în parcuri, muzee, cafenele şi oriunde pot purta o conversaţie“, explică Kezia. Marius (31 de ani) şi-a cunoscut iubita la bibliotecă.

„Oricât de patetic ar suna, aveam de făcut o lucrare pentru un master de care m-am apucat târziu. Iuliana avea acelaşi program cu mine, că o găseam mereu în sala de lectură. Nu mi-am imaginat că se va întâmpla ceva, deşi mi-a atras atenţia de când am văzut-o prima dată, dar am început să vorbim în timp ce aşteptam să returnăm cărţile. Ea studia pentru doctorat, e mai studioasă ca mine. Am legat repede o conversaţie şi am invitat-o la o cafea, apoi la un film, la o cină. Au trecut şase luni de atunci şi nu mă plâng“, povesteşte tânărul, asistent manager în Bucureşti.

  • Fără prefăcătorii. „Sinceritatea este un lucru reconfortant. Bărbaţii ar trebui să evite replicile clasice sau conversaţiile plictisitoare despre care ştiu din experienţă că dau greş“, spune expertul britanic.

Oricât de dificil ar părea, Kezia Noble asigură însă că nu este atât de complicat ca un bărbat să fie interesant. Este suficient să fie el însuşi şi jumătate din treabă este ca şi făcută. Dacă totul pare prea teoretic, specialistul explică ce trebuie să spună un bărbat pentru a fi interesant în ochii unei femei: „În conversaţie, cei mai mulţi se blochează după ce o întreabă de unde este, ce serviciu are şi dacă îi place. Pentru a avea o discuţie cu posibilităţi de explorare, îi sfătuiesc să pună întrebări cu răspuns deschis, cum ar fi «Este jobul pe care ţi l-ai dorit mereu?» sau «Te face să te simţi împlinită?».

Nu trebuie să spună o minciună. Îmi amintesc de un client, contabil, care se tot lăuda femeilor cu banii pe care îi câştiga. Într-un acces de sinceritate, am aflat însă că îşi ura slujba, dar că nu demisiona pentru că îi oferea suficiente beneficii astfel încât să-şi permită vacanţe în străinătate. Asta este ceva ce o femeie vrea să audă“.

Femeia de astăzi vrea un bărbat sincer, dat fiind că trăim într-o societate atât de superficială, în care bărbaţii se laudă cu maşinile, casele şi salariile lor sau se simt inferiori în cazul în care nu-şipot etala aceşti
aşa-zişi indicatori ai succesului. „Bogat sau sărac, deştept sau nu, există o pereche pentru fiecare, iar cursurile mele tocmai asta le demonstrează participanţilor“, susţine Kezia.

  • Ponturile de la „băieţii răi“. „Un băiat rău nu este niciodată prea disponibil sau previzibil şi va pune întotdeauna munca pe primul loc în fazele iniţiale ale relaţiei. Acest lucru arată că se preţuieşte pe sine şi că are multe de oferit persoanei potrivite. Femeilor le plac băieţii răi, deoarece nu sunt unidimensionali. Chiar dacă sunt sensibili, vulnerabili, este bine să aibă şi o parte misterioasă, poate chiar puţin întunecată. Dar acelaşi lucru este valabil şi pentru sexul opus“, susţine Kezia Noble. Niciunei femei nu-i place să câştige prea repede inima unui bărbat, indiferent de ceea ce ar susţine oficial. „O relaţie pare mai valoroasă atunci când trebuie să lupţi puţin pentru ea. Nu foarte mult, dar suficient cât să arăţi că îţi pasă şi că depui eforturi să-ţi cucereşti partenerul sau partenera. Este un semn că vei lupta şi să păstrezi această relaţie. Aşa a fost relaţia cu soţul meu, Ştefan. Niciunul nu s-a grăbit. Ne-am tatonat vreo şase luni înainte de prima întâlnire adevărată“, spune Elena Mihai (32 de ani), traducător din Bucureşti.
  • Teoria triunghiului răsturnat. Kezia Noble susţine că există o cale de a şti sigur dacă jocul seducţiei funcţionează sau nu. „Privirea ei ar trebui să se mişte natural de la un ochi la altul şi apoi la gură. Dacă se uită în altă parte sau se foieşte, înseamnă că nu-i place bărbatul lângă care se află, însă dacă este relaxată şi priveşte în acest fel, atunci este vorba de atracţie“, explică specialistul. Un alt indiciu legat de limbajul trupului: atingerile acceptate înseamnă că-i face plăcere conversaţia, dar dacă femeia îşi trage mâna când este atinsă „întâmplător“, este clar că jocul seducţiei nu funcţionează.

Ce bărbaţi apelează la consiliere

Cei mai mulţi clienţi ai expertei în relaţii (80%) au vârsta cuprinsă între 27 şi 35 de ani, care şi-au văzut prietenii găsindu-şi o iubită, căsătorindu-se şi devenind familişti. Problema multora dintre aceşti bărbaţi este, în viziunea expertei în relaţii, că nu mai au alături partenerii de cuceriri, care îi ajutau altădată să farmece domniţe în căutarea pasiunii. „Am tratat şi cazuri disperate, de bărbaţi care nu au mai avut de 10 ani o apropiere intimă cu o femeie“, mai povesteşte Kezia. Cel mai tânăr participant la cursurile de seducţie avea 18 ani, iar cel mai vârstnic – 62.

„Am avut şi clienţi bisexuali şi chiar cupluri căsătorite, care mi-au spus că au venit la cursurile mele pentru a alunga monotonia din cuplu sau pentru a-i ajuta să-şi găsească amanţi. Însă eu nu fac acest lucru, i-am trimis acasă şi le-am spus să aplice aceleaşi tehnici cu care şi-au cucerit partenera sau partenerul pentru a reaprinde pasiunea în cuplu“, explică expertul britanic.

Ea răspunde şi criticilor: „Nu forţez pe nimeni să mă plătească, o fac pentru că sunt deznădăjduiţi. Iar dacă femeile vor să mă condamne, nu au decât. Încerc doar să ajut bărbaţii să câştige curajul de a flirta cu o femeie, aşa că ele ar trebui să-mi mulţumească. Nu-i învăţ să le hipnotizeze pentru a le aduce în patul lor, ci să creeze o relaţie“.

Cine este Kezia Noble, expertă în relaţii

Tânăra de 29 de ani, fostă cântăreaţă şi dezvoltator imobiliar alături de tatăl său, este singura femeie din Marea Britanie care oferă consiliere bărbaţilor singuri. Ea a pornit pe acest drum în 2006, când a întâlnit un expert în tehnici de cucerire care i-a oferit un loc în echipa sa. Doi ani mai târziu, Kezia a început propria afacere în domeniu şi a devenit milionară. Ea promite clienţilor săi o schimbare totală, nu doar a aparenţei, ci şi a personalităţii lor.

Kezia Noble este deocamdată singură, dar îşi doreşte o familie numeroasă. Până acum, cea mai lungă relaţie a sa a fost de patru ani şi recunoaşte că se plictiseşte uşor când vine vorba de bărbaţi. Deşi a întâmpinat critici din partea femeilor, Kezia Noble spune că este mulţumită de ceea ce face.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările