Gesturile care ne fac să ne simţim cu adevărat iubiţi în relaţia de cuplu

Gesturile care ne fac să ne simţim cu adevărat iubiţi în relaţia de cuplu

Cel mai important lucru menţionat de respondenţi, în proporţie de 55%, a fost timpul pe care partenerul este dipus să-l petreacă în compania lor şi modul în care arată că îi face plăcere să fie împreună. FOTO Arhiva

Iubirea nu trebuie strigată în gura mare ca să fie apreciată de cei dragi. Există mici gesturi care pot demonstra dragostea mult mai clar decât cuvintele, dar şi că ne pasă şi că respectăm omul cu care am ales să ne împărţim viaţa.

Un sondaj realizat de publicaţia YourTango s-a concentrat asupra modurilor semnificative în care putem interacţiona cu partenerul de cuplu, gesturi care ne fac să ne simţim iubiţi şi apreciaţi. 

Cel mai important lucru menţionat de respondenţi, în proporţie de 55%, a fost timpul pe care partenerul este dipus să-l petreacă în compania lor şi modul în care arată că îi face plăcere să fie împreună. 

Pe locul secund, cu 30%, participanţii la sondaj au declarat că cel mai iubiţi se simt când persoana iubită le face o surpriză, cum ar fi să-i viziteze pe neaşteptate când sunt la locul de muncă sau după o perioadă mai lungă în care au fost nevoiţi să stea departe unul de celălalt. 

Alţi 12% au mărturisit că se simt importanţi pentru partenerul de cuplu atunci când acesta le trimite un sms prin care le arată că se gândesc la ei. Numai 3% au menţionat că se simt apreciaţi atunci când partenerul postează un mesaj romantic pe o reţea socială.

Cu alte cuvinte, 85% din participanţii la sondaj au menţionat că se simt cu adevărat iubiţi şi apreciaţi de persoana iubită atunci când se află faţă în faţă, în ciuda faptului că tehnologia este tot mai apropiată de noi.

De asemenea, 52% din respondenţi au precizat că preferă să aibă alături o persoană dragă atunci când primesc o veste proastă, în timp ce 37% au admis că primul lucru pe care îl fac atunci când află ceva neplăcut este să-şi sune partenerul.

Interacţiunea faţă în faţă ajută oamenii să se simtă mult mai iubiţi, după cum au precizat psihologii C. Sue Carter şi Stephen Porges, autorii lucrării “The Biochemistry of Love”. “Indivizii care se bucură de relaţii solide şi de sprijin emoţional puternic fac mult mai bine faţă factorilor de stres decât persoanele care se simt singure sau izolate. Acest tip de siguranţă este un mod de protecţie foarte eficient şi se pare că se bazează pe acelaşi mix hormonal care transmite mesajul biologic al dragostei în întregul corp”, au punctat aceştia.

În cadrul studiului, respondenţii au precizat, printre altele, cât de mult preţuiesc momentele în care călătoresc la drum lung alături de partener şi cât de iubiţi se simt ştiind că le place să fie împreună fără să depună un efort anume, ci doar pentru că îşi apreciază reciproc compania.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările