FOTO Pornografia feministă: cum trebuie să arate un film pentru adulţi ca să fie pe placul feministelor

FOTO Pornografia feministă: cum trebuie să arate un film pentru adulţi ca să fie pe placul feministelor

Porno starul Arabelle Raphael, în vârstă de 25 de ani, mărturiseşte că şi-a găsit „salvarea profesională“ în filmele porno feministe, în care i se permite să aibă un cuvânt de spus legat de ceea ce va face cu propriul trup în faţa camerelor de filmat

O întreagă afacere s-a dezvoltat în jurul termenului de pornografie feministă, chiar dacă există reprezentante ale organizaţiilor care luptă pentru egalitatea între sexe din punctul cărora de vedere conceptul de pornografie feministă reprezintă un nonsens.

Curentul pornografiei feministe a luat naştere în urmă cu aproape zece ani în Canada, iar în prezent există şi un festival în cadrul căruia sunt recunoscute şi premiate cele mai bune filme şi cele mai bune actriţe ale acestui gen de pronografie aflat încă la început. „Feminist Porn Awards“ se desfăşoară anual în Toronto, Canada, la iniţiativa proprietarului unui sex-shop care se adresează în special clientelei feminine. Ideea a apărut după ce, în ultimii ani, s-a observat un interes crescut al femeilor pentru filmele pornografice, dar nu pentru cele clasice, în care acţiunea se petrece rapid, robotic, fără pic de emoţie, repetitiv din punct de vedere vizual, cu scenarii care se dovedesc jignitoare prin felul în care prezintă femeia.  

Pornografia feministă a introdus reguli noi în industria filmelor pentru adulţi, nu numai în privinţa modului în care sunt gândite scenariile şi a felului în care este filmată acţiunea, ci şi a drepturilor acordate actorilor care prestează în astfel de producţii XXX.

Producătorii şi actorii porno care s-au alăturat acestui curent din industria dedicată adulţilor încearcă să găsească acele modalităţi prin care pornografia să înfăţişeze femeia într-o lumină pozitivă, nu ca obiect sexual menit doar să satisfacă viziunea stereotipă a bărbatului heterosexual consumator de pornografie. Scenariile încearcă să ofere o viziune cât mai realistă asupra sexualităţii feminine, în loc să pună accentul pe redarea exclusivă a fanteziilor pe care bărbaţii le au în privinţa femeilor, relatează BBC.  

Inclusiv tehnica de filmare se schimbă în cazul filmelor XXX feministe. Dacă în producţiile clasice camera se concentrează în proporţie de 90% pe femeie, de data aceasta imaginile se axează şi pe feţele protagoniştilor, nu doar pe zona organelor genitale.
 

Filmele porno feministe acordă mai multă importanţă trupurilor în întregul lor, se concentrează mai mult pe emoţiile care se citesc pe feţele protagoniştilor, indiferent dacă sunt femei sau bărbaţi. Se încearcă, de asemenea, excluderea ideii că unul dintre parteneri este mai important decât celălalt, a explicat Tristan Taormino, unul dintre producătorii de seamă a acestui nou gen de pornografie, în cadrul unei conferinţe susţinute recent pe această temă la Universitatea din Toronto. 

Actriţele care s-au orientat spre filmele porno feministe sunt mulţumite de faptul că au parte de mult mai multă consideraţie din partea echipei de filmare, graţie regulilor care se răsfrâng şi asupra condiţiilor de muncă.

Astfel, actorii pot negocia ce tip de practici sexuale vor presta într-o astfel producţie, în aşa fel încât să se simtă cât mai confortabil şi să se bucure de munca lor, abordare pe de urma căreia are de câştigat şi produsul finit al muncii, respectiv filmul obţinut.

„Protagoniştii pot opta pentru acele activităţi sexuale pentru care se simt pregătiţi să le facă, plus că îşi aleg partenerii cu care vor filma“, a explicat în cadrul conferinţei amintite un alt producător implicat în fenomenul filmelor porno feministe.

Porno starul Arabelle Raphael (foto dreapta), în vârstă de 25 de ani, mărturiseşte că prezenţa sa exotică, datorată originilor iraniene şi tunisiene, i-a determinat pe cei mai mulţi producători de filme porno clasice să o reducă la un soi de fetiş de care se folosesc din când în când. Arabelle şi-a găsit „salvarea profesională“ în filmele porno feministe, în care i se permite să fie ea şi să aibă un cuvânt de spus legat de ceea ce va face în faţa camerelor de filmat. „Dacă nu mă simt în largul meu cu ceva ce ar trebui să fac pe platoul de filmare, nu mă tem să o spun cât se poate de clar. Şi nu trebuie să-mi fac griji după aceea că nu mă va mai angaja nimeni“, a mărturisit aceasta.

Pornografia feministă are un public diferit de consumatorul tradiţional de materiale pornografice, în sensul că este mai puţin conservator în privinţa orientării sexuale, aşa că este „gustată“ în mod egal de cupluri homosexuale, bărbaţi sau femei, cupluri heterosexuale sau de transsexuali, persoane care resping sexualitatea aşa cum este ea acceptată de societate, în general.

Wolf Hudson (heterosexualul, întins pe pat), Zahra Stardust (în fustă roz) şi James Darling (transsexual) filmează în Toronto pentru un film XXX feminist. FOTO bbc.com

La fel, scenariile filmelor pornografice feministe acceptă combinaţii dintre cele mai suprinzătoare pe platourile de filmare, în numele corectitudinii politice. Cum ar fi prezenţa unui bărbat, a unei femei şi a unui transsexual.

Scriitoarea Julia Long a adus în discuţie şi puncte de vedere conform cărora pornografia feministă este un nonsens, o contradicţie de termeni care face mai mult rău decât bine ideii de feminism. „În timp ce mă documentam pentru cartea „Anti-Porn :The Resurgence of Anti-Pornography Feminism“ am discutat cu o mulţime de feministe tinere. Când le-am întrebat despre pornografia feministă, multora li s-a părut o idee caraghioasă, ca şi cum le-aş fi spus că sunt vegetariană carnivoră“, a povestit Julia Long.

Am ajuns să vedem termenul „feminist“ alăturat tot mai multor lucruri şi astfel devine lipsit de sens. Trebuie să ţinem cont de faptul că feminismul nu are nimic în comun cu primirea unui premiu pentru cea mai bună scenă de sex. Este o mişcare politică serioasă şi principala sa preocupare se referă la transformarea socială şi la eliberarea de modelul patriarhal“, a subliniat Long.

Pe de altă parte, Jennifer Lyon Bell, fondatoarea casei de producţie „Blue Artichoke Films“, din Amsterdam, este de părere că pornografia feministă este o expresie a feminismului. „O parte esenţială a eliberării femeilor, în general, implică libertatea sexuală, aşa că pornografia poate fi considerată feministă în măsura în care se concentrează pe satisfacerea femeilor“, a punctat aceasta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: