Am ajuns acasă, după o zi grea de la serviciu, şi am început să-i povestesc soţului meu tot ce mi s-a întâmplat. Că şeful e mai mereu nemulţumit pe toţi şi pe toate, că am aşa de multe de făcut şi parcă nu e niciodată timp, că nu se întrevede la orizont promovarea pe care abia o aştept . Aş fi vrut ca soţul meu să aibă răbdare să-i povestesc toate astea, pe când el a mi-a zis scurt: dacă eşti aşa de stresată la jobul ăsta, atunci, poate ar fi mai bine să-ţi cauţi altceva. L-am simţit că nu mă înţelege. Eu doar vroiam să-i povestesc cum a fost ziua mea, pe când el a venit repede cu o soluţie. Dacă stau să mă gândesc bine, nu vreau să-mi schimb jobul acum, fac totuşi multe lucruri care-mi plac şi mă simt bine cu colegii mei. Problema este că-l simt pe soţul meu departe de mine în astfel de momente.

Aparent, pare o situaţie complicată... Dar poate că nu e chiar aşa. Avem, de multe ori, aşteptarea ca bărbatul nostru să fie cât mai mult asemănător nouă. Dorim să-i putem spune despre supărările, bucuriile, furia sau durerea noastră şi el să ne răspundă în acelaşi fel, cu empatie şi înţelegere. Întrebarea este: cât de realistă e aşteptarea aceasta a noastră?

În încercarea de a găsi un răspuns, cred că ne poate ajuta dacă privim situaţia dintr-un punct de vedere mai larg. Şi anume, dacă suntem atenţi şi la diferenţele dintre noi. La diferenţele dintre bărbaţi şi femei, în general. Nu doar la asemănări. Şi aici, un imput valoros vine din partea neurobiologiei, neurochimiei, biochimiei, sociobiologiei care ne aduc răspunsuri valoroase despre diferenţele dintre femei şi bărbaţi.

Iată ce ne spune ştiinţa, despre cine cum suntem noi, ca bărbaţi şi femei, din punct de vedere emoţional:

  • Femeia are o structură a creierului care o ajută mai bine să preia emoţiile aşa cum vin, să le proceseze şi să le exprime verbal. Ea are mai multe arii corticale care sunt folosite pentru experienţa verbală (vorbit, scris, citit) decât bărbaţii.
     
  • Emoţiile şi gândurile care derivă din emoţii trec dintr-o emisferă în alta a creierului mult mai repede şi mai integrat la femei, spre deosebire de bărbaţi.
     
  • Când apare o situaţie de criză, bărbatul tinde să trăiască mai puţin criza în centrii emoţiilor. Va acţiona mai întâi. Va gândi şi va simţi, mai târziu. Şi hormonii joacă un rol important aici: nivelul ridicat de testosteron îl face pe bărbat să rezolve o problemă într-un mod radical. Pentru că îi este greu să gestioneze emoţia, o transformă într-o idee, într-o soluţie care poate fi rezolvată în siguranţă pentru el.
     
  • Creierul bărbatului maschează de multe ori emoţia pe care o trăieşte cu o stare emoţională care îl doare mai puţin sau evită cu totul starea dureroasă. Cu toţii încercăm să mascăm unele emoţii, din când în când, doar că bărbaţii fac asta mai mult decât femeile.
     
  • Bărbaţii îşi amintesc mai puţin din experienţele lor emoţionale, spre deosebire de femei. Femeia îşi aduce aminte destul de clar un incident care s-a întâmplat cu trei ani în urmă, cu toate emoţiile trăite atunci. Şi bărbatul îşi poate aduce aminte incidentul, dar neîncărcat atât de tare emoţional.

Sigur că sunt şi excepţii de la cele spuse mai sus. Fiecare dintre noi, a întâlnit probabil şi bărbaţi care au o viaţă emoţională intensă şi care îşi exprimă emoţiile. Şi asta pentru că natura umană este diversă.

Aşadar, femeile au ca strategie principală procesarea emoţiilor, pe când bărbaţii preferă să se elibereze cât mai rapid de ele şi să găsească soluţii. Nu înseamnă că o strategie este corectă, iar alta este greşită. Este doar... diferită. Problema este că deosebirea asta ajunge să afecteze relaţia de cuplu. Pentru că ajungem să ne dorim de la bărbaţii noştri lucruri (aproape) imposibil de făcut de către ei.

Pentru înţelegerea şi integrarea diferenţelor dintre noi, păstrându-ne în acelaşi timp intimitatea în cuplu, te invit la workshopul despre „Cum înţelegem mai bine bărbaţii pentru a ne redescoperi feminitatea”, cu Delia Lungu psihoterapeut şi Şcoala pentru Cuplu, din 7 iulie 2018.