Eu, tu, noi. Importanţa spaţiului personal într-o relaţie

Petrecerea timpului împreună, dar făcând lucruri diferite, poate fi un plus sau un adevărat test pentru o relaţie

Îndrăgostiţii îşi doresc să facă totul împreună. Însă cât de benefic este acest lucru pentru buna funcţionare a relaţiei? Cât va trece până când unul dintre ei va simţi că se sufocă şi va dori să impună limite?

Livia are 34 de ani, locuieşte în Bucureşti şi de cinci ani este căsătorită cu Sorin (36 de ani). Cei doi s-au cunoscut studenţie. Ea urma cursurile Facultăţii de Arte Plastice, el pe ale celei de Litere. De atunci au trecut 10 ani.

„L-am văzut pe Sorin la bibliotecă. Am stat la mese vecine. Pentru a fi sigură că ne vom mai întâlni, mi-am «uitat» o agendă pe care aveam trecute numele şi numărul de telefon. El m-a sunat şi ne-am întâlnit pentru a-mi recupera notiţele. Restul a venit de la sine“, povesteşte Livia.

Deşi în perioada de curtare Sorin părea încântat de picturile iubitei sale, când au început să locuiască sub acelaşi acoperiş n-a mai dorit să le vadă.

„Am vrut să-mi instalez şevaletul în balcon. Acolo aveam cea mai bună lumină şi, în plus, aş fi ocupat locul cel mai puţin folosit din casă. Sorin mi-a spus că are alte planuri cu balconul şi că, oricum, acasă ar trebui să ne petrecem timpul împreună“, spune Livia.

Fata a interpretat interdicţia iubitului ei ca pe o dovadă de iubire şi a renunţat să picteze acasă. După facultate s-a angajat ca grafician la o editură şi singurele desene pe care le mai făcea erau cele care intrau în fişa postului.

În urmă cu un an, cei doi au devenit părinţi.

„După ce am născut, am început să văd altfel relaţia cu Sorin. Dacă la început îmi plăcea că este un tip autoritar şi bine organizat, după apariţia copilului aceste calităţi au devenit defecte. Deşi îşi petrece foarte puţin timp cu copilul, înainte de a pleca la serviciu are grijă să ne facă programul. Dacă nu-l urmăm întocmai, seara ne certăm. În plus, în această perioadă reralizat cât de mult îmi lipseşte pictura şi cât ar fi valorat, pentru liniştea mea, dacă aş fi putut să-mi petrec, din când în când, o oră în faţa şevaletului“, spune Livia.

Aceasta i-a mărturisit surorii sale că se simte sufocată şi că se gândeşte, din ce în ce mai des, la divorţ.

Interdicţie sau scuză?

„O poveste este asemenea unui tablou: există lucruri în prim plan şi lucruri în fundal. Dacă ai aduce în faţă lucrurile din fundal, perspectiva s-ar schimba semnificativ“, spune psihologul Virgil Rîcu, colaborator al Centrului de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti, despre situaţia Liviei. Acesta a ţinut să precizeze că spusele sale despre relaţia Liviei şi a lui Sorin sunt cu titlu de ipoteză.

„Aşa cum este povestit cazul, pare că el nu o lasă pe ea să picteze, că are ceva împotriva pasiunii şi talentului ei. Dar, dacă suntem atenţi, el nu a fost de acord ca ea să picteze pe balcon! – interesant, motivele lui sunt trecute sub tăcere. Eu pot să îmi imaginez, de exemplu, că a picta pe balcon lui i se părea mult prea ostentativ, poate că se jena de vecini sau de trecători sau poate era gelos!“, spune acesta.

Astfel, perspectiva se schimbă: el nu are nimic împotriva pictatului, lui nu-i plac tendinţele ei exhibiţioniste sau el nu are încredere în fidelitatea ei. De asemenea, psihologul se întreabă dacă nu cumva ea a renunţat prea uşor la pictat. „Mulţi dintre noi ştim foarte bine că, în copilărie, dacă ne pasiona o carte, citeam şi la lumina lanternei! La fel şi eroina noastră, dacă ar fi fost devorată de pasiunea pictatului, ar fi pictat şi la lumina lunii! Prin urmare, poate că nu ar strica să se întrebe dacă nu cumva se ascunde în spatele scuzei că nu o lasă soţul“.

Limitele unui cuplu

Cât de important este pentru buna funcţionare a unei relaţii acordarea unui spaţiu propriu şi ce ar trebui mai exact să înţelegem prin asta?

„Termenul de spaţiu personal poate fi definit în plan fizic, corporal, ca fiind acea distanţă fizică la care persoana se simte confortabil să stea în raport cu alţi oameni. Persoanelor pe care le simpatizăm le permitem să se apropie fizic de noi, să intre în spaţiul nostru personal, în timp ce le ţinem la distanţă pe cele pe care nu le agreăm“, spune psihologul.

De asemenea, termenul de spaţiu personal include şi un plan psihic, respectiv cât de mult îi împărtăşim din gândurile şi sentimentele noastre celuilalt? Când vorbim de respectarea spaţiului personal într-o relaţie, vorbim de fapt de respectarea graniţelor.

Psihoterapeutul ne îndeamnă să ne imaginăm relaţia dintre doi oameni sub forma a două mulţimi care se intersectează. Există o zonă comună, dar şi părţi care nu se intersectează. „Termenul de spaţiu interpersonal se referă la această zonă de intersecţie, iar cel de spaţiu personal la zona care rămâne în afara intersecţiei. În funcţie de personalitatea persoanelor aflate în relaţie, zona de intersecţie poate fi mai mare sau foarte mare (şi avem de-a face cu un cuplu fuzional, dependent), mai mică (cuplul este format din personalităţi independente), foarte mică, aproape tangentă (personalităţi evitante)“, spune acesta.

În viziunea psihoterapeutului Viorel Nedelcu (Clinica Bellanima, din Bucureşti) spaţiul personal este important în funcţionarea unei relaţii pentru că este „echivalentul libertăţii de a fi, a posibilităţii de exprimare a propriei personalităţi într-o relaţie“.

Psihologul Oana Tudor, clinica Psyevolution, din Bucureşti, pune importanţa spaţiului personal într-o relaţie pe seama faptului că fiecare partener vine cu un trecut, cu tabieturi, cu pasiuni. Aceasta le recomandă celor doi parteneri să-şi respecte obiceiurile de dinainte, pentru că altfel relaţia „va deveni obligaţie, nu plăcere“.

Fericire ca în filme

Se spune că echilibrul este cea mai bună cale de urmat. Dar dacă ai aceleaşi pasiuni cu iubitul tău, acelaşi program de lucru, eventual lucraţi împreună sau măcar aveţi drum comun către serviciu ajungi să petreci aproape tot timpul împreună, fără ca măcar să-ţi fi propus. Ce este făcut într-o astfel de situaţie? Cât de bine este pentru relaţie?

Specialiştii spun că dacă ambele persoane sunt personalităţi dependente, nu-i nicio problemă. La fel dacă ambele sunt foarte independente, caz în care probabil că nu va dura mult până îşi vor schimba rutinele zilnice astfel încât să nu se întâlnească prea mult.

„Problema este atunci când o personalitate dependentă se ataşează de o personalitate independentă sau evitantă. Altfel spus, când una din persoane vrea să petreacă mai mult timp în cuplu şi cealaltă nu vrea. Întrebarea este de ce s-au ales aşa? De ce o persoană alege să ceară cuiva care nu vrea să ofere? Dacă nu tratăm superficial această întrebare, se ajunge la concluzii interesante“, crede Rîcu.

Pe de altă parte, psihologul Viorel Nedelcu este de părere că un astfel de scenariu care pare favorabil unei fericiri ca în filme – în care cei doi parteneri sunt aproape tot timpul împreună – se poate întoarce împotriva lor din cauza unei obişnuinţe care nu mai lasă loc ineditului sau prezenţei unui spaţiu care să ofere posibilitatea unei regăsiri constante.

O relaţie care nu se îmbogăţeşte continuu, riscă să intre în disoluţie. A fi un cuplu nu înseamnă a fi legat ombilical de celălalt, ci înseamnă, printre altele, capacitatea de a fi o parte distinctă a relaţiei, generând premisele ca şi celălalt, la rândul lui, să fie o parte distinctă a cuplului

spune acesta.

În acest caz se poate pune întrebarea dacă nu ai alte hobbyuri faţă de cele ale partenerului, există riscul să devii plictisitor pentru partener?

Psihologii cred că aceasta este o întrebare care izvorăşte din frică. „Multe persoane adoptă tot felul de strategii pentru a nu deveni plictisitoare, dar – întrucât iniţiativele lor nu sunt spontane, fireşti – automat generează crispare, încordare, iar rezultatul este exact opusul: ele devin obositoare pentru partenerul lor. Teama de a nu deveni plictisitoare ascunde o frică de respingere sau chiar de abandon. Aceste temeri trebuie înfruntate şi depăşite“, spune Rîcu.

Psihologul Oana Tudor crede că pasiunile comune ţin o relaţie de cuplu „vie“, pentru că oferă posibilitatea unei apropieri şi a unui subiect comun, pe când Viorel Nedelcu mizează pe hobbyurile diferite, pentru că astfel este asigurată diversitatea de care este nevoie într-un cuplu.

Cum consolidezi cuplul

De multe ori, când relaţia se află în stadiul de început, cei doi aprteneri au tendinţa să-şi abandoneze prietenii din dorinţa de a petrece cât mai mult timp cu celălalt. Cât de dăunător este asta pentru relaţie şi pentru echilibrul personal?

„Dorinţele exercită presiunea de a fi satisfăcute. Dacă simţi dorinţa de a petrece mai mult timp cu partenerul, oricum nu te vei gândi decât la asta. Îndeplinindu-ţi dorinţa, presiunea dispare, urmează o (foarte) scurtă perioadă de linişte şi fericire (fericirea este absenţa dorinţei, după cum reiese şi din expresia «sunt fericit, acum nu îmi mai doresc nimic»), apoi apare o nouă dorinţă, cum ar fi aceea de a-ţi revedea prietenii, şi implicit o presiune de a căuta în această directive“, explică psihoterapeutul Rîcu.

Problemele apar atunci când suprapunem tot felul de semnificaţii, izvorâte din propriile temeri, peste mersul firesc al lucrurilor.

„De exemplu, după ce el şi-a satisfăcut dorinţa (pofta?) de a fi cu ea, începe să se gândească la o întâlnire cu prietenii. Ea însă interpretează acest lucru prin prisma temerii ei de a fi părăsită: «S-a săturat de mine aşa de repede! Acum o să mă părăsească! De fapt, nu mă iubeşte, doar s-a folosit de mine şi acum mă părăseşte!» Dacă nu ar exista acest comentariu mental (mai exact, dacă nu ar exista teama de a fi părăsită care generează această interpretare), el s-ar duce cu prietenii, şi după ce această dorinţă s-ar satisface, ar apărea foarte probabil dorinţa de a o revedea pe ea“, continuă acesta.

Multe persoane sunt de părere că ieşirile cu fetele, respectiv cu băieţii sunt „sănătatea“ unei relaţii. Aşa să fie?

„O persoană care se simte bine cu ea însăşi, o persoană care se simte împlinită, găseşte satisfacţie în multe activităţi (profesie, hobby-uri, sport, călătorii) şi în multe tipuri de relaţii (de cuplu, de prietenie, profesionale)“, spune Virgil Rîcu.

Acesta ne îndeamnă să gândim într-o manieră „fengshui“, în care fericirea este asociată unui echilibru între „energiile“ specifice acestor activităţi şi relaţii. Acestea se potenţează unele pe altele, iar un exces într-o direcţie determină o carenţă în alta.

O concentrare prea mare pe viaţa de cuplu generează un dezechilibru. În acest sens, ieşirile cu fetele, respectiv cu băieţii sunt «sănătatea» unei relaţii – ele restabilesc echilibrul (generator de fericire) pierdut prin excesul de atenţie asupra relaţiei

spune psihologul.

Alegerea încăperilor separate pentru dormit denotă fie independenţă, fie probleme conjugale

Dormitor comun sau dormitoare separate?

Există persoane care cred că pentru o bună relaţie cu partenerul (de lungă durată) este ideal ca fiecare să aibă propriul dormitor.

„O astfel de persoană are dreptate! Pentru ea, această situaţie este ideală. Dar dacă încercăm să generalizăm şi să considerăm că pentru oricine este valabil, am construit deja un pat al lui Procust!“, spune psihoterapeutul Rîcu.

Pe de altă parte, psihologul Oana Tudor este de părere că „intimitatea în cuplu se formează, în mare parte în dormitor, când partenerii discută despre ce ai făcut peste zi, schimbă impresii sau pur şi simplu se ţin în braţe. Nu este benefic pentru relaţia de cuplu să doarmă fiecare în altă camera“.

Dorinţa de a dormi în camere separate este întâlnită atât la persoane tinere (de obicei femei, care nu vor să fie surprinse în ipostaze mai puţin atrăgătoare), cât şi la persoane care au trecut de o anumită vârstă şi care se justifică prin apariţia unor probleme medicale, sforăitul partenerului pe care nu-l mai pot accepta, etc.

Virgil Rîcu atrage atenţia că atât persoanele tinere, cât şi persoanele în vârstă folosesc ideea dormitului separat ca strategie menită să protejeze stabilitatea cuplului: primele pentru a-şi proteja imaginea „aranjată“ şi a evita să-l dezamăgească pe partener, celelalte pentru a-şi proteja relaţia de propria ostilitate.

„Să observăm de asemenea că multe din lucrurile pe care le fac oamenii în cuplu sunt menite să protejeze cuplul de pericolul apariţiei unor stări emoţionale care pot duce la destrămarea lui (dezamagire, furie, ostilitate). Dacă analizăm în profunzime situaţiile, vom ajunge mereu la aceeaşi concluzie: nu există probleme, ci doar soluţii! Orice problemă este o soluţie menită să prevină un pericol mai mare. Iar de multe ori, acest pericol există doar în imaginaţie!“, spune acesta.

Psihologului Oana Tudor atrage atenţia că „Până la urmă, jurământul este: «la bine şi la greu»“.

Rolul micilor secrete într-o relaţie

Există persoane care odată intrate într-o relaţie încearcă să treacă (şi să facă) totul la comun. De exemplu, renunţă la propriile adrese de e-mail pentru una comună. Cum rămâne cu spaţiul personal în acest caz?

„A respecta libertatea celuilalt de a avea un mic secret ţine de un firesc natural care derivă din încredere şi maturitate. De altfel, poate fi un mic aspect amuzant care condimentează relaţia. De asemenea, acest aspect spune ceva despre cel care are lejeritatea de a accepta că partenerul are secrete“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

Acesta este de acord cu ideea de adresă de e-mail unică, dacă aceasta este folosită cu scopul de a gestiona unele aspecte comune ale vieţii lor de cuplu.

„Dacă acest lucru se întâmplă la început, poate fi expresia aparentă a unei încrederi reciproce, dar în acelaşi timp ar putea fi simptomatic şi chiar confuzant pentru amândoi, mai ales dacă ambii aleg să renunţe la adresele personale de e-mail – în acest caz ar fi echivalentul unei depersonalizări, a unei relaţii fuzionale din care cu greu se poate ieşi fără urmări neplăcute. Această nevoie de «unitate» poate degenera până la o nevoie excesivă de control, mergând până la anularea personalităţii uneia dintre părţi“, spune Nedelcu.

Împreună şi nu prea…

El se joacă pe calculator, iar ea se uită la film (în aceeaşi încăpere). Se poate spune că şi-au petrecut timpul împreună? Cât de benefic este un astfel de scenariu pentru o relaţie?

A fi împreună în aceeaşi cameră cu cineva, chiar dacă sunt prinşi de lucruri diferite nu echivalează cu a fi singur. Este o legătură între cei doi. Fiecare se bucură de activitatea lui, dar într-un alt plan fiecare se bucură de prezenţa celuilalt, există o conexiune între cei doi

spune psihoterapeutul Virgil Rîcu. În viziunea sa această situaţie diferă de singurătatea în doi.

„Capacitatea de a se simţi bine împreună chiar şi atunci când fac lucruri diferite este un test cu care multe cupluri se confruntă şi pe care cu greu îl trec. Micile gelozii sau nemulţumiri că el se joacă la calculator şi ea se simte neglijată sau faptul că ea preferă să se uite la un film romantic când el ar vrea să se uite la un meci nu sunt rare“, spune psihologul Viorel Nedelcu.