Eşecul sentimental, între moştenire şi frica de a face o schimbare

Aflate în situaţia în care şirul relaţiilor nereuşite pare să nu se mai termine, multe persoane nu ştiu ce să facă pentru a schimba lucrurile şi ajung astfel să-şi creeze tot felul de complexe

Ea nu se apropie decât de bărbaţi incapabili de angajament pe termen lung. El dă numai peste femei egoiste, care se folosesc de el. Sunt doar două dintre situaţiile care ne fac să credem că nu avem noroc în dragoste. Ce e de făcut în această situaţie?

Corina are 33 de ani şi este din Bucureşti. Natura a înzestrat-o cu o frumuseţe demnă de invidiat, are cariera pe care şi-a dorit-o, dar nu are noroc în dragoste.

Nu înţeleg, eu de ce nu-mi găsesc pe cineva aşa cum îmi doresc? Îi atrag, dar nu rămân. Nu mi-l doresc pe Brad Pitt şi, totuşi, am parte doar de bărbaţi însuraţi şi puşti imaturi. Cu bărbaţii care-mi plac cu adevărat întotdeauna se întâmplă ceva şi ne despărţim, se plânge aceasta.

Când era foarte tânără, Corina refuza orice propunere, fără vreun argument anume, doar pentru a se bucura de noi şi noi cuceriri, care în 99% din cazuri nu duceau nici măcar la o aventură de-o noapte.

După 30 de ani, propunerile încă sunt, dar poate într-un număr mai mic. Acum acceptă şi variante pe care, din start, le consideră sub ceea ce îşi doreşte, în speranţa că poate prima impresie este, aşa cum se spune, înşelătoare. Din păcate, rezultatul final nu este cel dorit, iar de cele mai multe ori ajunge să fie singură.

Mereu în căutarea iubirii
Nicolae a împlinit de curând 40 de ani şi se află în căutarea iubirii. Vreme de 15 ani a fost căsătorit cu Vivi. După propriile spuse, nu a fost niciodată îndrăgostit de ea.

„Pe Vivi am cunoscut-o în liceu şi credeam că dragoste ca a noastră nu s-a mai văzut, de aceea ne-am şi căsătorit imediat după terminarea şcolii. Viaţa avea să-mi demonstreze că marea noastră iubire nu era aşa de mare“, spune acesta. În timpul mariajului, Nicolae a avut mai multe relaţii extraconjugale.

„Nici nu mai ştiu decâte ori mi-am înşelat soţia. De multe ori a ştiut, dar nu mi-a spus nimic. Alteori eu am fost cel care i-a povestit. A stat alături de mine chiar şi atunci când m-am îndrăgostit de Liliana şi am suferit din dragoste“, povesteşte Nicolae.

Pe Liliana a văzut-o într-o farmacie şi a fost convins că e cea mai frumoasă femeie pe care a întâlnit-o vreodată, astfel că era musai să o cunoască.

„Am iubit-o ca un nebun şi aş fi divorţat în orice secundă dacă mi-ar fi cerut-o. Eu îmi doream să ne căsătorim şi să avem copii, însă ea era doar pe jumătate disponibilă şi nu voia să schimbe asta. Încă de când ne-am cunoscut mi-a povestit că are un iubit în Italia, la care merge odată la două luni şi stă tot cam atât. Italianul o întreţinea şi pe ea şi pe mama ei“, povesteşte acesta. În realitate, Liliana dansa în clubul italianului. Cu toate acestea, nu i s-a părut că afacerea lui Nicolae e suficient de profitabilă cât să renunţe la plecări. Ea a fost cea care a pus punct relaţiei.

Dragoste cu repetiţie
Peste câţiva ani şi după mai multe relaţii cu durate variabile, Nicolae a întâlnit-o pe Andreea, o fată frumoasă, care se ocupa de afacerea familiei. O afacere aflată în impas, aşa că Nicolae, căruia îi mergea foarte bine financiar, n-a ezitat nicio secundă să o ajute.

Relaţia lor se derulează pe reprize. Perioadele în care sunt împreună alternează cu cele în care Andreea dispare şi nu-i mai dă nici un semn. Revenirile Andreei coincid de obicei cu somaţiile pentru neplată a diferite facturi. Nicolae a observat şi el asta, dar tot mai speră ca ea să se mute cu el şi să aibă o relaţie adevărată. Pentru Andreea a divorţat şi s-a mutat singur, dar în perioadele în care aceasta lipseşte, tot la fosta soţie se întoarce.

Nicolae recunoaşte că are o problemă, că iubirile lui par că se desfăşoară după acelaşi scenariu şi periodic îşi propune să meargă la un psihoterapeut, să ceară ajutor pentru a rupe şirul iubirilor nefericite.

Scenarii de relaţionare care duc la eşec
Sunt persoane care deşi sunt atrăgătoare, sunt inteligente şi au o carieră cel puţin mulţumitoare nu reuşesc să aibă o relaţie fericită. Unele au perioade lungi de timp în care nu-şi găsesc pe cineva, altele au relaţii din care ies „şifonate“. Indiferent care este cauza eşecului sentimental, este greu de ieşit din această situaţie dacă persoana respectivă aşteaptă să se schimbe totul de la sine.

In primul rând, trebuie să conştientizăm că avem un eşec amoros, după care să acţionăm. Psihologii ne îndeamnă la introspecţie pentru a afla cum s-a ajuns la eşec.

„Asta presupune identificarea scenariilor de relaţionare, identificarea dorinţelor inconştiente care întreţin scenariile, precum şi a pericolelor pe care aceste scenarii sunt menite să le prevină. Prin lucrul asupra acestor dorinţe şi temeri, se caută ulterior elaborarea unui alt tip de scenariu relaţional“, spune psihologul Virgil Rîcu din Bucureşti.

Fiecare persoană vine în spate cu un bagaj de experienţe din copilărie. Se spune că anumite persoane caută un partener ca tatăl lor, altele opusul. Aceste scenarii există la nivel inconştient.

Relaţia de cuplu a părinţilor noştri este prima şi cea mai importantă relaţie de cuplu din viaţa noastră. Este cea după care ne ghidăm, de la care învăţăm, de la care adunăm frustrări sau elan pentru a merge mai departe,

spune psihologul Oana Tudor (cabinetul Psyevolution, Bucureşti).

Prea mult sau prea puţin
De multe ori aceste persoane se întreabă dacă este ceva în neregulă cu ele sau dacă au pretenţii prea mari, iar consecinţa acestor întrebări poate fi acceptarea conştientă a unui partener care nu corespunde criteriilor personale, continuând astfel seria de relaţii eşuate.

„Nu trebuie să uităm că oamenii funcţionează pe două niveluri (conştient şi inconştient), iar ceea ce se doreşte în plan conştient poate să nu coincidă cu ceea ce se doreşte în plan inconştient. O persoană îşi poate impune conştient să cunoască noi persoane, dar inconştient ea rămâne ataşată de o persoană din trecutul ei. Rezultatul? Persoana respectivă merge la multe întâlniri, dar nu poate lega nimic“, spune Virgil Rîcu.

În mod similar, o persoană poate declara sincer că s-a săturat de singurătate dar, la o privire mai atentă, descoperim că se teme foarte mult de apropriere întrucât în mintea sa asociază deschiderea şi apropierea cu riscul de a fi rănită, folosită şi abandonată.

„În primul caz, deblocarea afectivă vine pe măsură ce se lucrează ataşamentul faţă de persoana din trecut; în al doilea caz, deblocarea se produce pe măsură ce îşi înfruntă temerile şi caută să le înţeleagă. Succesul este întotdeauna rezultatul cooperării dintre conştient şi inconştient, dintre raţional şi emoţional“, adaugă psihologul.

Pretenţiile mari sunt semn de imaturitate
Există şi persoane care aşteaptă de la partenerul lor câte în lună şi în stele, chiar dacă ele, la rândul lor nu oferă mai nimic.

De obicei, atunci când avem pretenţii prea mari de la alţii, avem pretenţii prea mici pentru noi. Destinatarul cel mai potrivit pentru toate aşteptările noastre suntem noi înşine. Pretenţiile şi aşteptările prea mari de la alţii sunt un semn de infantilism. Un om matur, cu încredere în forţele proprii, are aşteptări de la sine, conştient că el înşuşi este responsabil pentru cum decurge viaţa sa, spune Virgil Rîcu.

Pe de altă parte, psihologul Oana Tudor este de părere că nu există aşteptări prea mari sau prea mici. „Sunt pur şi simplu aşteptările tale, pe care trebuie să le ajuţi să fie de acord şi împreună cu aşteptările partenerului. Şi aici vorbim de nevoi, pe care este bine să le avem clar în mintea noastră şi să învăţăm să ni le exprimăm“.

Îndrăgostit de propriile fantezii
Există persoane care se îndrăgostesc de cineva înainte de a fi într-o relaţie propriu-zisă cu respectivul. Când ajung să fie împreună, realizează că persoana de care s-au amorezat era de fapt o proiecţie a minţii lor care nu are decât foarte puţine lucruri în comun cu individul „în carne şi oase“.

„Acest exemplu demonstrează încă o dată că marile dezamăgiri nu sunt decât consecinţa firească a marilor amăgiri. Altfel spus, dorinţa pune stăpânire pe noi şi este grăbită să îşi găsească împlinirea, ne face orbi la toate semnele şi detaliile din realitate care ar contrazice-o şi care ne-ar avertiza asupra consecinţelor“, spune Rîcu.

Cu cât ştiu mai puţine lucruri despre o persoană, cu atât îmi este mai uşor să îmi imaginez lucruri despre ea care să convină dorinţelor mele. Şi pe măsură ce dezvolt tot felul de fantezii despre ce bine şi frumos ne-ar fi împreună, încep să mă îndrăgostesc de propriile fantezii, nu de persoană! Îmi doresc atât de mult să devină reale, încât ignor detaliile care îmi contrazic fanteziile sau găsesc explicaţii ingenioase menite să îmi păstreze fanteziile intacte, continuă psihologul.

În această situaţie, Oana Tudor ne recomandă să nu uităm că „primul pas şi cel mai important este sinceritatea faţă de noi, după care acţiunea“.

Cum atragi „norocul“ în dragoste
După experimentarea mai multor relaţii nefericite se întâmplă des ca subiecţii să se resemneze cu ideea că „n-am noroc în dragoste“.

„A gândi în felul acesta înseamnă a ignora legea cauză-efect. De fiecare dată când vorbim despre soartă şi noroc, vorbim de fapt despre un sentiment de neputinţă. Despre neputinţa de a face ceva, dar mai ales despre neputinţa de a vedea clar ce se întâmplă. În acelaşi timp, vorbim despre refuzul de a reflecta asupra atitudinilor şi acţiunilor noastre“ este de părere psihologul Virgil Rîcu.

Pe de altă parte, psihologul Oana Tudor ne îndeamnă să atragem norocul „cu încrederea în sine şi prin atitudine. De exemplu, dacă mergem cu capul plecat pe stradă, cum să ne observe norocul, dacă nici măcar noi nu o facem. Să mergem mândri că trăim, că existăm şi că putem face lucruri unice“.

Există persoane ale căror relaţii sunt ca o telenovelă prea lungă, în care se mai schimbă, din când în când, unul dintre actorii principali

Relaţii derulate după acelaşi tipar
Se întâmplă de multe ori ca o persoană să găsească acelaşi tip de partener, se implică în acelaşi gen de relaţii de parcă ar urma un scenariu. Psihoterapeuţii au şi o explicaţie pentru acest fapt.

„Mintea funcţionează în baza unor acte reflexe, automatizate, care ocolesc sistemul conştient. Dintr-o perspectivă cibernetică sau IT-istă, mintea funcţionează în baza unor programe (softuri). Orice efort de adaptare la o situaţie nouă presupune o dezvoltare de soft care se bazează, evident, pe softurile anterioare“, explică Virgil Rîcu.

Primele experienţe din viaţa unei persoane sunt de obicei şi cele mai importante întrucât atunci se formează „programele“ iniţiale pe care se construiesc achiziţiile ulterioare.

„Nevoia de siguranţă a copilului îl determină să investească afectiv persoanele de care el depinde (părinţi, bunici) şi să le caute prezenţa. Familiarul este important pentru că el este asociat cu siguranţa. Ulterior, ca adult, persoana caută în persoanele noi pe care le întâlneşte elemente familiare. Altfel spus, caută inconştient persoane care să semene cu persoanele importante în copilăria sa“, continuă expertul.

Pentru copilul mic, lumea este familia sa. Când copilul se simte iubit şi în siguranţă, are încredere să exploreze lumea şi astfel mintea lui se îmbogăteşte, devine curioasă şi deschisă la experienţe noi.

În caz contrar, mintea copilului tinde să devină un sistem închis, cu repercusiuni serioase asupra dezvoltării emoţionale şi chiar a celei cognitive. În special aceşti copii se confruntă la vârsta adultă cu tot felul de repetiţii în alegerile şi experienţele lor.

Ei resimt puternic sentimentul de neputinţă în faţa sorţii, dar aceasta nu este decât proiecţia rigidităţii propriilor tipare de gândire.

Cum poate fi depaşit acest tipar
„Pentru a contura o imagine mai clară, ne putem imagina că fiecare om este un actor care învaţă de la cei din jur mai multe scenarii de a fi în relaţie. Unii învaţă scenarii tragice, alţii scenarii de comedie. Şi fiecare actor se identifică atât de mult cu personajul jucat, încât uită că el este doar un actor, că la finalul piesei poate ieşi din rol, iar a doua zi poate juca un alt rol“, spune psihologul Virgil Rîcu.

Există actori care joacă un număr limitat de roluri şi actori care tot timpul învaţă roluri noi. Există de asemenea actori care se simt prizonieri ai unui singur rol, rol care devine parte din identitatea lor. Exemplu: „Eu sunt cel care dă totul în relaţie, iar la sfârşit rămân de fiecare dată rănit şi părăsit“.

Psihologul este de părere că, pentru a schimba scenariul, este nevoie să identifici mai întâi în ce scenariu joci, cum ai ajuns să joci un astfel de scenariu, ce te ţine într-un astfel de scenariu, ce beneficii ai şi ce speri să obţii jucând acest scenariu.

„Una din descoperirile revoluţionare ale psihanalizei a fost aceea că orice scenariu (vis, fantasmă), oricât de tragic ar fi el, este de fapt o strategie de a realiza o dorinţă inconştientă. În momentul în care identifici dorinţa inconştientă care întreţine scenariul, poţi alege să renunţi la ea pentru o dorinţă mai adaptativă sau poţi păstra şi elabora conştient o strategie mai eficientă de realizare a ei“, conchide psihoterapeutul.