Drumul către destrămarea unei căsnicii este pavat cu zeci de semnale de alarmă: afirmaţii şi reproşuri care anunţă dezastrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele nu apar peste noapte într-un cuplu, iar semnalele de alarmă ar trebui să ne dea de gândit în loc să le ignorăm, atrag atenţia psihologii. Adesea, bărbaţii au tendinţa de a minimaliza reacţiile nevestelor, fără să realizeze că anumite lucruri spuse într-o căsnicie echivalează cu un strigăt de ajutor şi că ar trebui să le acorde importanţa cuvenită.

Comunicarea în cuplu este cea care oferă indicii despre cât de bine sau de rău merg lucrurile într-o relaţie. Mai mulţi psihoterapeuţi de cuplu au realizat pentru publicaţia americană „Huffington Post“ o listă cu fraze care apar în comunicarea de cuplu, indicând existenţa unor nemulţumiri care pot duce la divorţ.

"Eşti ridicol/ridicolă”

Există nenumărate momente într-o relaţie de cuplu când unul dintre parteneri are impresia că celălalt exagerează, dar calea recomandată în astfel de împrejurări este să încercăm măcar să înţelegem lucrurile şi din perspectiva celuilalt. Dacă nu facem decât să-l ridiculizăm şi să-i minimalizăm sentimentele atunci când se deschide în faţa noastră, partenerul va considera că nu ne pasă şi asta va afecta în timp relaţia.

"Nu-mi mai pasă"

O afirmaţie care apare atunci când nu prea mai sunt multe de făcut pentru a salva o relaţie de la divorţ, atrage atenţia psihologul Karen A. Covy. Atunci când unul dintre parteneri nu mai este interesat de ceea ce face perechea sa, puţine sunt acţiunile care ne fac să revenim la sentimente mai bune. Important este să analizăm dacă aceste cuvinte reflectă cu adevărat ceea ce simţim, că relaţia nu ne mai interesează, sau dacă sunt vorbe aruncate pentru că am obosit din cauza certurilor continue cu partenerul. Dacă este vorba doar despre sentimentul de neputinţă, dar încă ne pasă de relaţie, atunci trebuie ca partenerii să aibă o discuţie serioasă.

¨Nu mă ajuţi niciodată cu treburile din casă"

Cuvinte acuzatoare ca „niciodată“ semnalează apariţia unei frustrări sau a unei probleme în cuplu. Aceste cuvinte „absolute“ nu fac decât să învinovăţească partenerul pentru problemele de ieri, de azi şi de cele care ar putea să apară pe viitor. Sunt formulări de atac, pe care le folosim pentru a-l pedepsi pe cel de lângă noi, nu modalităţi de a găsi soluţii problemelor, aşa cum ar trebui să procedăm în mod constructiv.

¨Vreau să divorţez¨

Adesea, perspectiva divorţului este folosită doar ca o ameninţare, deşi nu ne dorim acest lucru, dar sperăm ca partenerul să conştientizeze gravitatea situaţiei. Problema este că o astfel de abordare agresivă nu face decât să grăbească sfârşitul unei relaţii. Aşa că, dacă nu suntem cu adevărat decişi să facem pasul spre divorţ sau nu ne dorim în mod real acest lucru, mai bine găsim o altă cale de a ne comunica nemulţumirile.

"Nu trebuie să-ţi spun ţie unde am fost"

Într-o relaţie nu trebuie să-i dăm socoteală celuilalt pentru tot ceea ce facem, dar nici nu trebuie să avem secrete inutile şi să facem scandal atunci când partenerul doreşte să ştie de ce am ajuns mai târziu decât de obicei acasă. Şi mai grav este să-i aruncăm în faţă că nu este treaba lui sau a ei ce am făcut în acest timp sau cu cine am fost. Este un semnal clar că nu avem suficient respect pentru omul de lângă noi pentru a fi sinceri cu el, iar o relaţie de cuplu funcţională se bazează tocmai pe onestitate şi transparenţă.

“De ce nu poţi să te porţi mai mult cum o face X?¨

Comparaţiile de acest gen otrăvesc relaţiile de cuplu, deci nu vă torturaţi partenerii arătând cât de atent se poartă soţul celei mai bune prietene cu partenera lui. Nu aveţi de unde să ştiţi ce se întâmplă cu adevărat în relaţia altora, în ciuda a ceea ce se poate observa. „Aceste comparaţii sunt lovituri sub centură aplicate partenerului de viaţă. Mai ales în cazul bărbaţilor, acest gen de comparaţii făcute de soţie nu reuşesc decât să-i emasculeze. În loc să le arătaţi cât de mult greşesc în comparaţie cu alţii, încercaţi să apreciaţi ceea ce fac bine, iar astfel îi veţi motiva să facă mai mult pe viitor“, punctează psihologul Karen A. Covy. 

"Mi-aş dori să nu te fi întâlnit niciodată¨

Puţine afirmaţii sunt mai dăunătoare decât aceasta într-un cuplu, este de părere psihologul. Este o afirmaţie care îl face să sufere profund pe cel căruia îi este adresată, pentru că implică faptul că el este vinovat pentru tot ceea ce nu a fost bun în viaţa de cuplu încă din prima zi de relaţie. „Înainte de a-i sări partenerului la gât cu o astfel de afirmaţie, nu uitaţi că fiecare are partea lui de vină pentru modul nefericit în care au evoluat lucrurile. Apoi încercaţi să vă concentraţi pe ceea ce puteţi rezolva. Niciodată nu trebuie să trăim în trecut, dacă dorim ca o relaţie de cuplu să fie armonioasă şi să reziste în timp“, punctează psihologul.

Să nu spui nimic

Apar momente în relaţia de cuplu în care unul dintre parteneri, de regulă femeia, îşi pedepseşte partenerul prin tăcere. Refuzul de a comunica poate afecta adesea o relaţie mai mult decât multe dintre afirmaţiile greşite pe care le facem când ne certăm. „Tăcerea este o modalitate radicală de a opri comunicarea în cuplu, pentru că refuzăm să mai auzim orice ar avea de spus partenerul pentru a remdia problema. Din păcate, nu facem decât să lăsăm loc interpretărilor greşite şi ne împiedică să găsim o soluţie situaţiei cu care ne confruntăm. Oricât de greu sau de neplăcut ar fi, trebuie să comunicăm cu partenerul, altfel nu avem cum să continuăm o relaţie în care nu mai există disponibilitatea de a discuta“, punctează psihologul.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite