O femeie senzuală şi sexuală, calităţi exprimate prin aspectul fizic, dar mai ales prin atitudine, seduce la fel de uşor ca un bărbat viril, sigur pe el.

Pentru unii o femeie poate fi sexy prin stângăcia, delicateţea şi inocenţa ei, pentru alţii, femeia sexy este cea care calcă apăsat, e încrezătoare şi ambiţioasă, ştie ce şi pe cine vrea. Gusturile nu se discută nici când vine vorba despre aspectul fizic, căci unii preferă femeile înalte, alţii pe cele mignione, o parte este atrasă de blonde, cealaltă de brune sau roşcate.

Trendurile se schimbă (când se poartă silicoanele, când sânii „moderaţi”, când femeia şnur, când cea cu forme voluptoase), însă toţi aleg femeia care îi lasă să se simtă bărbaţi.

Când vrea să flirteze, o femeie e suficient să-şi afişeze disponibilitatea. Pentru bărbaţi, însă, e nevoie de altceva. Ei trebuie să-şi afişeze puterea. Bărbatul care nu dă niciodată greş este cel puternic prin inteligenţă, maniere şi, cum altfel, prin potenţialul său de a crea confort. Siguranţa este sexy la bărbaţi. Cei virili o afişează discret, şi ajung cel mai repede la ţintă. Ceilalţi disimulează, evideţiind contul gras din bancă, garajul cu maşini cu mulţi cai putere, proprietăţile răspândite pe multe hectare etc.

Pentru orice flirt, un bărbat viril va fi întotdeauna de preferat unuia doldora de bani, dar fără masculinitate. Între un “marţafoi” cu maniere de tirist, care-şi afişează ostentativ „Merţanul” ultimul tip, şi unul care te invită cu nonşalanţă la o plimbare prin parc, femeile sunt tentate să aleagă prima variantă. Dar asta doar până la “proba patului”, căci virilitatea bate până la urmă orice mogul.