De ce nu avem parte de cel mai bun sex atunci când iubim: „Dragostea are un efect profund asupra sexului, dar nu mereu pozitiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Cunoscutul sexolog britanic Tracey Cox explică de ce sexul cu persoana iubită nu este întotdeauna mai bun decât sexul bazat exclusiv pe atracţie fizică.

Sexul este mai complicat decât avem impresia, iar satisfacţia sexuală depinde de o mulţime de factori, de la cei fizici, la cei emoţionali şi psihologici. 

„Tipul de sex care ne face să ne simţim extraordinar este conturat de la detalii precum valori morale, experienţe sexuale, părerea pe care o avem despre propria persoană, de cât de atrăgători suntem în ochii celorlalţi şi mai ales de măsura în care reuşim să ne lăsăm pradă trăirilor când vine vorba de sex. Bineînţeles, dragostea are un efect profund asupra sexului, dar nu întotdeauna este unul pozitiv“, în opinia sexologului britanic Tracey Cox.

Psihologul specializat în relaţiile de cuplu vine cu argumente pro şi contra atât pentru cei care suţin că sexul este mai satisfăcător atunci când iubeşti, cât şi pentru sexul care nu implică decât o atracţie fizică puternică.

Sexul cu o persoană pe care o iubeşti

Argumente pro

Dragostea este un sentiment nemaipomenit, la fel însă este şi dorinţa, iar atunci când aceste două elemente se întâlnesc poţi spune că ai tras lozul câştigător, este de părere Tracey Cox. Încrederea care apare între partenerii care se iubesc poate fi cu adevărat un impuls pentru o viaţă sexuală incendiară, în vreme ce alţii simt că au avut parte de sex sălbatic numai cu parteneri ocazionali, de care nu erau legaţi sufleteşte.

Un alt lucru pozitiv în cazul sexului cu persoana iubită este afecţiunea şi momentele de intimitate care apar înainte şi după o partidă de sex, ceea ce lipseşte de cele mai multe ori în cazul relaţiilor cu un partener de care nu suntem îndrăgostiţi.
„Într-o relaţie bazată pe iubire aveţi timpul să învăţaţi care sunt acele „butoane“ pe care trebuie să apăsaţi care să vă produceţi mai multă plăcere, timp care lipseşte relaţiilor pasagere. Dacă vă cunoaşteţi bine unul pe celălalt şi mai ales puteţi să discutaţi deschis despre ce nu vă place şi ce vă stârneşte în pat, atunci sexul va deveni tot mai bun o dată cu trecerea timpului“, punctează sexologul. 

Argumente contra

Factorul noutate dispare la un moment dat din relaţia bazată pe dragoste. Iar aceasta este problema de care se plâng o mulţime de cupluri care făceau sex oriunde apucau la începutul relaţiei, pentru ca după o perioadă dorinţa să pălească din cauza rutinei: sexul cu aceeaşi persoană, zi de zi, lună de lună, ani la rând, îşi pierde din farmec. 

Monotonia intervine pentru că cei mai mulţi ne mulţumim să facem sex în aceleaşi poziţii, în acelaşi decor, aşa că trupul şi mintea nu mai sunt stimulate suficient de puternic. Oricât de bine ne-ar fi făcut să ne simţim la un moment dat o anumită atingere, aceeaşi atingere, din partea aceleiaşi persoane, ajunge să nu mai fie înregistrată la fel de intens de creier. În timp, dragostea are tendinţa să schimbe pasiunea în compasiune, şi asta se întâmplă destul de rapid. Mult prea repede, locul pasiunii este luat de intimitate şi de angajamentele reciproce pe care le presupune o relaţie, explică Tracey Cox.

În plus, afirmă aceasta, dacă sexul este nesatisfăcător nu este la fel de simplu să ieşi dintr-o astfel de relaţie, cum se întâmplă atunci când nu ai nicio obligaţie faţă de o persoană, deci poţi pune oricând punct. Astfel, sexul devine o corvoadă şi un motiv de frustrare. Deci iubirea poate să fie o piedică în calea sexului extraordinar, punctează sexologul.

Adesea, partenerii care se consideră suflete pereche sunt tot mai puţin atraşi sexual unul de celălalt, pe măsură ce devin tot mai asemănători. Nimic nu poate fi mai trist pentru viaţa sexuală decât această oglindire aproape perfectă, momentul în care doi iubiţi se transformă în cei mai buni prieteni şi se mulţumesc să stea împreună pe canapea sau pat, dar fără să mai existe între ei pasiune, avertizează Cox.

Studiile au arătat că bărbaţii îndrăgostiţi prezintă cantităţi mai mari de vasopresină în creier, un hormon care îi face să fie mai protectori şi iubitori cu femeia iubită, dar în acelaşi timp le afectează libidoul (scade nivelulul testosteronului din organism), deci le diminuează dorinţa de a face sex.

Sexul cu o persoană pe care nu o iubeşti

Argumente pro

Biologic vorbind, oamenii sunt atraşi de varietate şi de noutate. Tocmai de aceea, spune sexologul Tracey Cox, apare această dorinţă de a repeta fiorii pe care îi simţim atunci când facem sex cu cineva pentru prima dată.

Sexul de care avem parte la începutul unei relaţii este, fără putinţă de tăgadă, mai lacom. Iar această pornire de a avea mai mulţi parteneri sexuali este setată de Mama Natură, explică sexologul, pentru că şansele de a procrea, deci de perpetuare a speciei, cresc. 

De asemenea, sexul cu o persoană de care nu suntem îndrăgostiţi este adesea mult mai liber pentru că nu ne temem la fel de mult că vom fi judecaţi de cel de lângă noi, aşa cum se întâmplă când iubim. Între doi oameni care se iubesc apare o reţinere sexuală cauzată de teama că partenerul ar putea să nu te considere potrivit pentru o relaţie de lungă durată, posibil căsătorie, dacă te doveşti mult prea îndrăzneţ în pat, subliniază sexologul.

Pericolul, misterul şi ideea de fruct interzis ne face să fim mult mai excitaţi de un nou partener, ceea ce face experienţa sexuală cu mult mai intensă.

Argumente contra

În cazul multor persoane, sexul devine mai satisfăcător atunci când ajung să-şi cunoască mai bine partenerul, deci atunci când sunt implicaţi într-o relaţie serioasă, bazată şi pe sentimente, mai afirmă sexologul. Suntem mult mai egoişti atunci când nu iubim, deci urmărim propria satisfacţie sexuală. În schimb, atunci când iubeşti, încerci să-i oferi plăcere partenerului, te gândeşti şi la plăcerea lui, iar asta poate oferi o altă dimensiune sexului, cu adevărat minunată. 

Nu în ultimul rând, psihologul britanic observă că uneori, oricât de bun ar fi sexul, lipsa oricărui sentiment şi a ataşamentului te poate face să te simţi singur după terminarea actului sexual. „Dacă eşti genul de persoană care tânjeşte după afecţiune, îţi va fi greu să ceri o astfel de atenţie de la un partener pe care nu-l iubeşti, pentru că îţi va fi teamă să nu-i transmiţi un mesaj greşit“, conchide aceasta.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite